Combaterea violenţei în şcoală, analizată de organizaţia FICE România

Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Secţiunea România – FICE România reprezintă ţara noastră în Campania Internaţională “19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor”, iniţiată de Women’s World Summit Foundation (WWSF), Geneva, anual, în perioada 1-19 noiembrie, în contextul Zilei internaţionale de prevenire a abuzului asupra copilului (19 noiembrie) şi al Zilei internaționale a drepturilor copilului (20 noiembrie). Obiectivul de ansamblu al campaniei îl constituie atingerea ţintelor fixate la nivelul ONU în 2015 referitor la dezvoltarea durabilă până în 2030, context în care diminuarea violenţei, abuzului, traficului asupra persoanelor celor mai vulnerabile (copii, femei) ocupă un loc esenţial. Temele abordate de la declanşarea campaniei, în 2011, vizează “Pedepsirea corporală a copilului”, “Implicarea copiilor în conflicte armate”, “Pornografia infantilă”, “Adicțiile și consumul de substanțe ilicite în rândul copiilor și tinerilor”, “Bullying-ul și hărțuirea în mediul școlar”, “Malnutriţia”.
FICE România lansează ediţia 2018 în ţara noastră printr-o analiză asupra fenomenului violenţei la nivelul tinerei generaţii, analiză ce va fi prezentată şi dezbătută în reuniunea „Combaterea şi prevenirea violenţei în sistemul educaţional românesc”, organizată de FICE România în parteneriat cu revista Tribuna învăţământului şi în colaborare cu Asociaţia Comunelor din România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul preuniversitar, Asociaţia Directorilor Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Agenţia Naţională Antidrog. Evenimentul are loc joi, 25 octombrie, ora 14, la Sediul Agenţiei Naţionale Antidrog, Bucureşti, Bulevardul Unirii nr. 37, bloc A4, Participă reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Poliţiei Municipiului Bucureşti, ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ai mai multor inspectorate şcolare judeţene, ai administraţiei publice locale, ai direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cadre didactice din învăţământul preuniversitar, profesori şi cercetători din mediul academic, părinţi, elevi.
Este invitată mass-media preocupată de cunoaşterea, combaterea şi prevenirea fenomenului violenţei asupra minorilor.

FLORIN ANTONESCU

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.