- urmăriți mai jos Festivitatea de premiere
Cu ocazia Zilei internaționale a copiilor se încheie și concursul internațional de creații literare „Iulia Hașdeu”, lansat de Asociația Culturală omonimă și organizat împreună cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Numeroșii concurenți, din țară și de peste hotare, care au trimis lucrări pentru această competiție pot urmări online festivitatea de premiere. Se cuvin mulțumiri și aplauze către toți participanții, pentru că au acceptat provocarea și au trimis lucrări literare, remarcate de juriul competiției. Nutrim încrederea că nu peste mulți ani, parte din competitori vor reveni cu volume proprii de versuri, eseuri, romane, reportaje, dramaturgie ori traduceri.
În prag de Iunie Concursul Internațional de creații literare „IULIA HAȘDEU”, lansat de Asociația Culturală omonimă și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, își anunță numeroșii concurenții că pot urmări on-line festivitatea de premiere.
Îi vom aplauda pe cei de pe meleagurile României, dar și pe cei de peste ocean care au acceptat provocarea și au trimis lucrări literare sperând că într-o zi – nu foarte depărtată – vor semna volume proprii de versuri, eseuri, romane, reportaje, dramaturgie ori traduceri:
Premianți la secțiunea de lucrări în proză sunt Jitaru Elena Iasmina, Predoi Miruna, Bălăbuc Ozana, Bândilă Bianca, Carp Maria, Gușă Denis Alexandru, Socol Antonia, Constantin Bianca Cristina, Scorțaru Adela Adriana și Socol Maria. La secțiunea de poezie s-au remarcat lucrările următorilor participanți: Macovei Raluca, Dumitrache Angel, Crăciun Chira Andreea, Ivan Rose Marie și Voicu Olivia Ioana. Apreciați deosebit sunt și cei care au trimis traduceri: Moldovan Flavia, Oltean Ana Maria, Domokos Reka, Kaisser Thomas și Pătru Diana. Juriul a acordat și mențiuni pentru: Boboc Alina Alexandra, Bortoș Georgiana, Dragne Gabriela, Dumitrache Cristiana, Iordache Andrei, Ivan Adriana Patricia, Nicolae Mihaela Izabela, Mirițescu Alexia Maria.
Felicitări și urări de succes spre înfrumusețarea evenimentului cotidian!
Departamentul comunicare