◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro27.04.2024

O vară cu surprize la Dino Parc Râșnov

Concerte, spectacole de magie şi teatru muzical vor avea loc, vara aceasta, la Dino Parc Râşnov, cu ocazia câtorva zile speciale ce vor fi marcate de organizatori.
Pe 1 Iunie, cu ocazia Zilei Copilului, cei mici şi cei mari sunt aşteptaţi începând cu ora 12.30 să se bucure de spectacolul de teatru muzical educativ al Trupei PAM PAM. Cele trei personaje haioase ale trupei, Pia, Vio şi Kito, alături de invitaţii lor speciali, îi vor introduce pe vizitatorii Dino Parc în lumea fascinantă a poveştilor, provocându-i totodată să cânte şi să danseze împreună cu ei.
Pe 12 iunie, Dino Parc Râşnov va aniversa șapte ani de la deschidere, iar artista Iuliana Beregoi, cu peste 1 milion de fani în mediul online, împreună cu binecunoscuta Alina Sorescu şi corul ei de copii talentaţi, Picii lu` Soreasca, vor fi atracţiile principale. Vor urca pe scenă pentru a sărbători prin muzică şi dans aniversarea parcului cu dinozauri.
Iar pentru că în august urmează unul dintre cele mai aşteptate weekend-uri prelungite, pe 14 august, organizatorii Dino Parc vor avea din nou invitaţi speciali, meniţi să îi vrăjească, la propriu, pe vizitatorii parcului. Magicianul Robert Tudor va urca pe scenă cu o demonstraţie de magie extraordinară, în timp ce trupa pentru copii Coloricii va atrage toţi membrii familiei, de la cel mai mic şi până la cel mai mare, cu versuri şi coregrafii vesele. „Cu ocazia aniversării de șapte ani a Dino Parc vom organiza şi un concurs important pe pagina noastră de Facebook, unde vom oferi bilete la lansarea ultimului film din seria Jurassic World pentru majoritatea oraşelor din ţară”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râşnov.
Spectacolele şi concertele ce vor avea loc la Dino Parc Râşnov vor fi incluse în preţul biletelor de acces în parc, fără alte taxe suplimentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *