default-logo

Născut într-o zodie a cărții

Lectura îți poate deschide ochii spre ușa destinului tău. Îți „vezi” Calea în paginile unei cărți și atunci știi ce ai de făcut. Astfel gândeam când am aflat că diplomatul român Constantin Lupeanu, sinolog, scriitor, traducător, a urmat studiile universitare de limbă chineză îndemnat de dorința nestăvilită de a citi în original poeziile scrise în perioada dinastiei chineze Tang, pe care le îndrăgise în primii ani de școală.

După absolvirea facultății, a plecat ca tânăr diplomat în China, unde a ajuns în data de 24 mai 1968. Recent căsătorit, alături de soție, Mira Lupeanu, și apoi de cei doi copii născuți în China – Adrian Daniel și Claudia Elena, va parcurge o viața plină de învățături aparținând unei alte civilizații, de care se va simți atras mereu, i se va adapta repede, cu bucurie și emoție, asemenea revenirii într-un loc deosebit de drag, de unde ai plecat o vreme. Dar, despre începutul carierei diplomatice, despre anii petrecuți în China, despre cărțile de referință ale literaturii chineze traduse și multe altele, Constantin Lupeanu relatează în volumul TOȚI OAMENII SUNT FRAȚI, apărut în limba chineză în anul 2019 la Editura Zhongyi, apoi în limba română, în două ediții, la editura Rawex Coms (2019 și 2022).

O scurtă prezentare a acestui volum, cu totul deosebit, consider că este bine-venită pentru iubitorii culturii chineze, pentru toți oamenii de cultură.

Volumul, împărțit în optsprezece capitole numite Cărți, fiecare având un titlu și o succintă prezentare la început, care incită cititorul la continuarea lecturii, are un motto sugestiv, reflectând ideea principală a cărții bazată pe gândirea maestrului Confucius: „În cuprinsul a patru mări, Toți oamenii sunt frați… Eu nu văd nici o diferenţă între oameni, între rase și seminții, între bărbat și femeie. Oamenii se deosebesc unii de alții numai prin inteligență, educație. Ținută morală, poate și prin cutumele locului de obârşie”.

În Cartea 1, distinsul scriitor ne introduce în atmosfera capitalei chineze din luna mai a anului 1968, aflăm primele sale impresii, întâmplări, facem cunoștință cu ambasadorul Aurel Dima, citim despre vizita din anul 1971 în China a lui Nicoale Ceaușescu, vizită care a consolidat relațiile româno-chineze, cu urmări spectaculoase pentru colaborarea pe termen lung. Într-un mod cu totul special, această vizită îmi va marca mie însămi existența. Ulterior, în țară, s-a luat decizia să se introducă experimental, ca obiect de studiu, limba chineză, la Școala Generală nr. 128, unde eram și eu elevă. Astfel, din clasa a doua am început să învăț limba chineză, cu multă conștiinciozitate și drag. Chiar dacă destinul nu mi-a permis să urmez Facultatea de limbă chineză, pasiunea pentru cultura chineză, pentru cărțile pe care le-am găsit în biblioteci traduse de însuși Constantin Lupeanu m-au format ca personalitate și au lăsat amprente puternice pe sufletul meu, dar și pe creația mea literară de peste ani.

„Ce să fie viața noastră, dacă nu fulger peste univers”, scrie Constantin Lupeanu, iar eu zâmbesc și trec la Cartea 2. Pătrund în istoria noastră străveche, descopăr dragostea autorului pentru țara aceasta, a noastră, a cărei cultură a promovat-o zeci de ani în Orient și a îmbogățit-o cu literatură chineză, înțeleg dorința sa de a se cerceta trecutul Daciei de către cei în măsură să o facă, aprofundat, luând în seama toate descoperirile și studiile de până acum. „Într-o lucrare făcută cu parcimonie tot putem aduna laolaltă mii de personalități a căror operă a conturat cultura României. Ei au trasat evoluția uneia dintre cele mai bogate și originale culturi ale pământului, cultura românească (…) Acesta este poporul român, o seminție deschisă lumii și racordată ca puține altele la universal.” Omul de cultură Constantin Lupeanu, pasionat din ani fragezi de literatura chineză, cu studii temeinice de limbă chineză, îndrăgostit de poezia eminesciană, pe care a promovat-o în China și a tradus-o în limba chineză, iubește funciar acest pământ românesc, dedicându-i întreaga sa existență, în calitate de diplomat, dar și de admirator al culturii și al civilizației chineze, pe care le face cunoscute poporului nostru prin traduceri, și iată, și prin acest volum.

În Cartea 3, spre exemplu, prezentarea generală a Chinei ne oferă nu numai detalii geografice, ci și acea corelare a realității, în special din textele străvechi, cu legendele. „Chinezii se consideră încă descendenții Împăratului Galben Huang Di, care și-a condus cu înțelepciune poporul un veac încheiat, din 2697 până în 2597, excelând în treburi politice, în arta războiului și în organizarea vieții supușilor săi”.

După prezentarea generală, o călătorie cu trenul, relatată în Cartea 4, ne conduce alături de autor în spațiul chinez din sudul Fluviului Galben, în Ningbo și Hangzhou. Iar în Cartea 5 ajungem în provincia Guizhou în orășelul Maotai, prilej cu care aflăm detalii despre celebra băutură, maotai, mult premiată pe plan internațional. Noul An chinezesc, Sărbătoarea primăverii, Sărbătoarea lampioanelor, prezentate pendulând între legendă și adevăr, numele de familie chinezești, reprezintă subiecte deosebit de atractive, cu atât mai mult cu cât „în China, toți oamenii sunt frați, după o expresie a învățatului Confucius și toți se consideră a fi nepoții Împăratului Galben, împăratul legendar…”  Expoziția Comorile României, desfăşurată în februarie 2016, și celebrarea Zilei Culturii în ianuarie sunt două evenimente speciale organizate în Beijing.

Cartea 6 dovedește, prin povestirea unor întâmplări cu personalități chineze, ascensiunea relaţiilor de prietenie româno-chineze, mai ales că autorul mărturisește: „Acum mi se pare că pe chinezi îi cunosc de când mă știu și sunt plini de toate calitățile lumii. Am prieteni nenumărați și îmi este greu să aleg doar câțiva de care să vorbesc în detaliu”.

Gândirea lui Confucius și cea a lui Lao Zi au stat la baza formării civilizației chineze. Pentru prima dată textele fundamentale ale celor doi gânditori au văzut lumina tiparului în limba română împreună, adunate între aceleași coperți, în traducerea Mirei și a lui C. Lupeanu în volumul Lao zi și Confucius. Despre această cartea, sau mai exact, despre cei doi maeștri ni se relatează în Cartea 7, iar cei care nu îi cunosc au ocazia să o facă lecturând aceste pagini, să înțeleagă ce înseamă omul superior potrivit gândirii confucianiste. „Omul superior reprezintă statura ideală a omului demn de urmat. Prin evidențierea acestui tip de om, Confucius a expus, poate pentru prima oară în istoria omenirii, valoarea cărturarului luminat, a personalității de excepție ridicate prin cultură.” Și dacă ne-a făcut cunoscute textele fundamentale, este de la sine înțeles că urmează câteva pagini, în cadrul Cărții 8, despre literatura Chinei, o literatură care „ne dezvăluie un univers inedit, o lume fascinantă, întâmplări în mare parte incredibile, cu înțeles ezoteric”. Autorul ne introduce în literatura chineză, „cu sens profund moral, educativ”, prin comentarii la unele dintre cărțile traduse de domnia sa: Întâmplări din lumea cărturarilor, Întâmplări din lumea mandarinilor, Osândiții mlaștinilor, Lotus de Aur, Vaza și Prunișor de Primăvară, Piersica de primăvară, Mituri repovestite, Rogojina de rugă a cărnii, Teatrul chinezesc din secolul XX și Ai Qing. Poeme.

Viața de toate zile în Beijing, întâmplări la cumpărături, la piață, în magazine, ni se dezvăluie în mod pitoresc în Cartea 9, unde autorul relatează și despre Ziua națională, sărbători tradiționale, Palatul imperial, Opera, despre limbă și caligrafie. Dar cel mai impresionant fragment, în opinia mea, care mi-a mișcat sufletul, îndrăgostit de cultura străveche a Chinei, este o mărturisire aparte, ca atare nu mă pot opri să nu o transcriu: „Peste un deceniu și jumătate, ajungând pentru prima dată în China, eu nu am fost deloc surprins de inexistența unei metropole în sensul modern, european al cuvântului, de absența zgârie-norilor, mai mult, orașul m-a încântat și m-a umplut de bucurie, fiindcă eu mă pregătisem pentru sosirea la Beijing și citisem aproape tot ce se găsea în biblioteca academiei, biblioteca universitară, biblioteca centrală de stat, cum se numea pe atunci actuala Bibliotecă națională. Dimpotrivă, mie capitala de atunci a Chinei mi-a intrat în inimă și-n gând. Ea mă transporta mai ușor decât orice text literar sau turistic în lumea veche a Chinei, pentru că eu asta căutam. Dincolo de activitatea diplomatică propriu-zisă, de vizite și audiențe, de acțiuni cu sau fără delegații românești, eu căutam însemnele unei civilizații multimilenare, ale unei civilizații din aceeași memorie infailibilă cu civilizația Daciei dispărute material și rămase numai în noi și poate în desfășurarea vieții afund în Munții Carpați. Sub hainele de doc albastru, gri, sub uniformizarea aceea voită, impusă, lumea chineză străveche învia pentru mine și am început să caut în ochii oamenilor, în monumente vechi, în temple și pe străzile pe care odinioară se mergea doar pe jos, cu ricșa și pe care treceau vijelios străjerii, portăreii, deschizătorii de drum ai marilor mandarini”.

Și iată că după toate aceste relatări, în a doua parte a volumului, intrăm în lumea chineză prin intermediu unei piese de teatru Iubire fără frontiere, piesă dedicată „împlinirii a 70 de ani de relații diplomatice româno-chineze și cinstirii celor peste 5.000 de ani de contacte culturale și legăturii între popoarele român și chinez”. Inedită, piesa propune, prin cele cinci personaje, o poveste de dragoste peste timp și spațiu, plecând de la o temă dragă autorului, care și prin această abordare incită la cercetarea unor aspecte deosebite, legate de istoria celor două popoare și de relațiile din timpuri străvechi, și anume asemănarea dintre cele două culturi, Cucuteni și Yangshao. Prin intermediul unui personaj, autorul face afirmații având la bază studiile întreprinse de unii cercetători. „Există mai multe dovezi privind asemănarea până la identitate: stilul de viață, organizarea localităților și locuințelor, obiecte de cult, manufactura și, mai cu seamă, ceramica de forme asemănătoare, de aceleași culori și simboluri, schimburi comerciale – cereale. Și ceva cu totul ieșit din comun, de-a dreptul miraculos:  simbolul yin-yang, socotit de lumea întreagă tipic chinezesc, exista în România, la Cucuteni, dar și mai înainte pe teritoriul României, la Turdaș, acum șapte milenii!” Această piesă ar fi foarte potrivită pentru a fi jucată pe scena teatrelor românești, pe lângă povestea emoționantă de dragoste și deosebita sensibilitate a exprimării, oferă și alte perspective cunoașterii trecutului. În China a fost pusă în scenă cu titlul „Ceramică și iubire” într-un oraș mare, Xiamen, provincia Fujian, orașul cu patru milioane trei sute de mii de locuitori. Premiera a avut loc în data de 30 aprilie 2022.

Scriitorul privește lumea în ansamblul ei, consideră că dialogul dintre culturi este necesar și inevitabil, iar în Cartea 11 arată importanța abordării acestora pornind de la doctrina confucianistă. „Omenia și onestitatea, iubirea și iertarea, armonia și dreptatea, într-o cale a globalizării care să nu ne uniformizeze, ci să ne păstreze particularitățile. Iată ce ne învață Confucius, iar acolo unde aceste principii au fost puse în practică, ele au dat roade. Ele constituie baza armoniei culturale confucianiste, propun un spirit umanistic. Eu le văd nu numai esență a dialogului cultural, dar și drept panaceu universal de rezolvare a conflictelor complicate ale lumii de azi, de menținere a armoniei și a păcii în lume.”

Crezând în necesitatea dialogului dintre culturi, autorul ne prezintă în Cartea 12 o expoziție „ieșită din comun”, organizată de Institutul Cultural Român de la Beijing în mai 2017 – Cultura Cucuteni, cultura Yangshao, întâmplare sau destin comun? – prin care se evidențiază asemănarea dintre culturile Cucuteni România – Yangshao China, poate o dovadă a prieteniei româno – chineze din timpuri străvechi. Constantin Lupeanu, director al Institutului Cultural Român în acea perioada scrie: „Am prezentat pentru prima oară, după cinci mii de ani de așteptare, în sala de expoziții a institutului, replici ale faimoaselor vase ceramice descoperite la Cucuteni în țara noastră și la Yangshao în China, care seamănă ca două picături de apă”. Preocuparea domniei sale pentru studiul celor două culturi datează din perioada studiilor universitare, când profesorul de istorie vorbise studenților despre asemănările dintre ele, ambele situându-se între mileniile cinci și trei î Hr. A venit așadar momentul când a avut bucuria organizării expoziției, punându-și în același timp întrebarea: „Oare în urmă cu milenii pe Terra exista un singur trib, în România de astăzi, iar noi, românii și chinezii suntem urmașii? Se adresează oamenilor de știință, arheologilor, dar și autorităților din cele două țări pentru a continua demersurile și a descifra „dialogul neștiut al exponatelor”.

Înainte de dedica un amplu capitol activității ICR din China, în cartea 13 aduce în atenția cititorilor trei prefețe la volume deosebite: o carte de poezie eminesciană în limbile română și chineză (2018), cu precizarea că în limba chineză au fost publicate trei traduceri în China, plus o versiune tipărită la Singapore de către C. Lupeanu, Gong formidabil. Ecourile unor evoluții remarcabile în China de azi de Mircea Malița și Antonia Mehedințu (2017), și Basmele românilor de Mite Kremnitz (2017).

Cartea 14 prezintă primele activități ale Institutului Cultural Român din Beijing, înființat în data de 25 noiembrie 2013 și inaugurat la 14 iulie 2015, primul director fiind Constantin Lupeanu. Ne oferă o scurtă incursiune prin evenimentele dedicate personalităților române (Brâncuși, Eminescu, Titulescu. N. Milescu), o cunoaștere a scriitorilor și a oamenilor de cultură invitați, a cărților publicate în China în acea perioadă.

Lui Constantin Lupeanu, om de cultură, traducător a peste treizeci de volume de referință din limba chineză în română, singur sau împreună cu Mira Lupeanu, volume publicate în România, i-a fost recunoscută activitatea în China, fiind primul român căruia i s-a acordat Marele Premiu al Sinologiei, în anul 2016. Despre acest eveniment, cu totul special, și despre Imperiul cărții creat de familia sa aflăm în Cartea 15. Redau câteva cuvinte din discursul rostit în sala mare a Parlamentului Chinei în data de 24 august 2016, când a primit premiul: „… Cultura chineză este puternică și profundă, cu o istorie străveche și, pe măsură ce o studiezi, îți dai seama că știi prea puțin. Ea este parte integrantă a culturii omenirii și sunt fericit că am transmis poporului român o parte cât de minusculă a acesteia. Sunt onorat că am putut să fac ceva util pentru schimburile culturale româno-chineze”.

Următoarele două capitole cuprind poezii dedicate Chinei (Cartea 16) și texte de proză cu subiecte legate de civilizația chineză, „Romane pe-un picior. Fragmente de viață”, pe care autorul le dorește a se împlini „într-o piramidă a înțelepciunii”.

Ultimul capitol, Cartea 18, reprezintă o rememorare succintă a activității autorului, ca diplomat de profesie, traducător, scriitor de proză, poezie, teatru, eseu, ca primul director al ICR.

Considerând traducerile textelor literare nu o transpunere mecanică, ci o creație și un mijloc de a îmbogăți propria cultură, nu a tradus la întâmplare, s-a preocupat doar de capodopere ale literaturii chineze. Nici nu se putea altfel pentru cel care mărturisește: „Eu mă consider născut într-o zodie a cărții. Ziua mea începe și se termină între limitele acestui cuvânt de cinci litere, carte”.

Doresc să mă opresc puțin la romanul Însemnarea călătoriei spre vest, roman fluviu, cu o sută unu de capitole și peste o mie de pagini, prima traducere integrală din limba chineză în limba română, efectuată de C. Lupeanu împreună cu Mira Lupeanu, la care s-a adăugat Adrian Daniel. Această migăloasă și amplă traducere vine după ediția abreviată a cărții, cu doar treizeci de capitole, tradusă din limba engleză acum o jumătate de secol – Călătorie spre soare – apune – pe care eu însămi am citit-o în anul 1975, fiind oferită de profesoara mea de limbă chineză, doamna Florentina Vișan, ca premiu „pentru sârguință deosebită”. Ce fericire să am acum în biblioteca proprie romanul fără pereche Însemnarea călătoriei spre vest!

Constantin Lupeanu încheie volumul cu următoarele cuvinte: „Aș atașa atât poporului chinez, cât și românilor, următoarele valențe reliefând câteva dintre valorile lor omenești fără de număr – Pragmatism, Seriozitate, Hărnicie, Dăruire, Puritate, Înțelepciune, Creativitate, Cinste, Adevăr, Bogăție, Energie, și în plus Conștiință socială evidentă, Frăție în înțelegerea taoistă ajunsă proverb:

Toți Oamenii Sunt Frați.”

Gândirea chineză, cu mult înainte de Hristos, a avut ca idee centrală iubirea dintre oameni, împreună cu principiile morale care definesc umanitatea. Hristos s-a sacrificat pentru binele omenirii, religia creștină perpetuând aceeași idee, a iubirii, a bunei conviețuiri între toți creștinii. Din nefericire, nu toți oamenii au mers pe calea umanismului și a desăvârșirii spirituale. Totuși, trebuie să continuăm să credem în noi înșine, în bunătatea noastră, în valorile noastre, în divinitate, și să nu uităm, să nu mai uităm că – Toți Oamenii Sunt Frați.

CAMELIA PANTAZI TUDOR / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*