default-logo

Scriitori la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu

Tabăra de Creație și Re-Creație a Asociației „Universul Prieteniei” Iași, ajunsă la ediția a XIV-a, mult așteptată de participanți, aduce în program, în fiecare an, o noutate. Anul acesta, o zi specială, 26 iulie, a fost la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, în cadrul evenimentului „Prietenia şi cartea ne adună la Sibiu. Scriitori în școli”.

S-au prezentat cele opt volume de poezie cuprinse în colecția „Scripta manent” (Liliana Albu- Femeia cu gust de iubire, Florin Dochia –Vivarium 21, Anica Andrei-Fraschini – Balustrada unor clipe, Dorel Mancaș  – În lumina cuvântului, Ștefana Cristina Marcu – Iubiri și nostalgie, Angela Stoian Mihai – Pod peste suflet, Mihai Constantin Ticu – Rapsodii curtate. Poezii de drag și dor, Diana Trandafir – Dimineața viselor de hârtie), dar și cele mai recente apariții editoriale ale scriitorilor prezenți la eveniment (Ana Ardeleanu, Ottilia Ardeleanu, Mioara Bahna, Daniel Bratu, Violeta Craiu, Livia Dimulescu, Emilian Marcu, Iulia Ralia Raclaru, Mariana Rogoz-Stratulat).

Inedită a fost partea a doua a întâlnirii, în care elevii Andra Radu, Ana Timofte, Maia Loloiu, Cristian Băila, Larisa Radu și Andra Dachim au prezentat revistele școlii, „Laboratorul de idei” și „LYCEUM”, au lecturat din creațiile lor și au pus întrebări legate de actul de creație literară, la care au răspuns scriitorii prezenți. Dialogul elevi-scriitori a punctat rolul lecturii în actul de creație, importanța transpunerii în text a experiențelor și sentimentelor personale combinate cu improvizația, impactul asupra cititorului al designului de carte, sfaturi legate de programe de tehnoredactare etc. Scriitorii au împărtășit elevilor și câteva experiențe personale la început de drum, încurajându-i să persevereze, să caute modele, dar să-și formeze un stil personal.

Întâmplarea culturală a fost moderată de Rodica Rodean – președinte al Asociației „Universul Prieteniei” Iași.

Marinela Tatiana Rusu, responsabil la „Centrul de Documentare și Informare” al colegiului, a declarat că „evenimentul a constituit în același timp un exercițiu de bune practici, un exemplu despre modul în care se organizează o întâlnire culturală: pornind de la activitățile propriu-zise (program, respectarea timpului alocat fiecărei prezentări), până la popularizarea și promovarea activității (semne de carte, flayere, afișe, articole mass-media)”.

Asociația a acordat diplome de excelență Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și doamnei conf. univ. dr. Anca Sîrghie, susținător al proiectului și președinte al Asociației „Liga culturală” Sibiu, partener al proiectului,  diplome de participare elevilor și diplome cu titlul de „Ambasador al Prieteniei” unor scriitori prezenți la eveniment.

S-au donat bibliotecii, din partea Asociației „Universul Prieteniei”,  92 de volume, câteva publicații și antologii și din partea Asociației Scriitorilor Români din Austria, 6 volume ale autorilor Daniela și Constantin Gumann.

Cu certitudine cei prezenți, scriitori, elevi, dar și publicul sibian participant la această inedită întâmplare culturală, vor rămâne cu o frumoasă amintire, dar și cu multe învățăminte.

Rodica Rodean / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*