default-logo

Petre Geambașu: „Vocea îmi merge perfect și ar fi păcat să nu las posterității cât mai multe cântece frumoase”

IOAN  VASIU: Domnule Petre Geambașu, sunteți un binecunoscut și îndrăgit interpret, compozitor, dirijor și orchestrator de muzică ușoară. Când și unde ați debutat în domeniul artistic? Amintiți, vă rog, cele mai importante festivaluri și spectacole la care ați participat.

PETRE  GEAMBAȘU: Primul contact cu muzica l-am avut în anul 1957, la 12 ani și jumătate, prin faptul că m-am prezentat la un concurs de preselecție organizat de  Radiodifuziunea Română, pentru ocuparea a 25 de locuri în cadrul Corului de Copii Radio, dirijat de Ion Vanica, (artist Emerit) și Elena Vicică. M-am numărat printre cei 25 de fericiți admiși la acest concurs unde se prezentaseră peste 900 de copii. În numai 3-4 săptămâni eram deja solist al acestui Ansamblu. Prima evoluție s-a petrecut pe scena ATENEULUI  ROMÂN, cântând piesa lui Nelu Ionescu, (compozitor fervent al cântecelor pentru copii): SĂ FII BUCĂTAR MARINAR.

De la acel moment și până la vârsta de 18-19 ani am cântat în familie, am acumulat piese de diverse stiluri. Eram puternic atras de muzica de operă. Pe la 13 -14 ani am fost slecționat din rândul copiiilor Corului Radio, pentru roluri de copii în mai multe Opere, bineînțeles la OPERA ROMÂNĂ. Roluri de soldăței sau de copii ștrengari etc., în opere ca: Dama de Pică, Tosca, Boema, Carmen. Eram fascinat. Opera Română abia fusese construită. N-am să uit niciodată mirosul emanat de draperiile din catifea de culoare aurie – muștar, draperii ce existau peste tot: pe holuri, în cabine, pe scenă. Era o eleganță care te copleșea. În zilele când aveam repetiții, la finalul lor, rămâneam încă 4 – 5 ore să urmăresc repetițiile pe scenă a „marilor”: Nicolae Herlea, Elena Cernei, Mihail Arnăutu, Petre Ștefănescu Goangă, Pompei Hărășteanu, Zenaida Pally, Mihail Știrbei etc… Ajunsesem  să cunosc și să cânt acasă (de răsunau pereții) mai toate ariile din Opere.

Când în anul 1961 am dat examen la Școala Populară de Artă, astfel de melodii am prezentat, plus  Canzonette. Mi-a fost profesoară FLORICA ORĂSCU. Mi-a apreciat foarte mult vocea clară de tenor. Fără să fiu lipsit de modestie, vă spun că aveam într-adevăr o voce de excepție.

Iată o amintire !… Locuiam pe șoseaua Mihai Bravu, într-o casă cu un etaj. Vis-a-vis de casa noastră era stația tramvaiului 26, și pe aceeași direcție, peste primul rând de case, se afla (și se află și acum) Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”. Într-o zi, când cântam prin casă, nu știu ce arie de operă, la un moment dat, apare sora mea cea mare și, entuziasmată, mă atenționează să privesc către stația de tramvai de vis-a-vis. Se întâmplase că deși sosise tramvaiul în stație, nu s-au urcat în el decât puține personae, restul au rămas să asculte vocea ce se auzea de la casa  de peste drum. De atunci, am verificat mai de multe ori această situație și ea s-a repetat întocmai. Eram „cântărețul de după perdele”.

M-am simțit emoționat; recunosc, mi-a făcut plăcere. Mai mult decâ atât, aproape în fiecare zi, de la ferestrele cele mai de sus ale Liceului „Iulia Hașdeu”, unde se afla internatul, fetele erau „grămadă“ la geamuri, strigându-mi minute în șir numele. Deh… Amintiri, amintiri…

Debutul artistic, să spunem „oficial”, s-a petrecut pe scena Sălii DALLES din centrul Bucureștiului, într-un spectacol ce reprezenta „producția de sfârșit de an” a Școlii Populare de Artă. Tot acolo au urmat, în timp, mai multe spectacole asemănătoare. La un astfel de spectacol am dus-o pe soția mea, în momentul când abia ne cunoscuserăm, fără să-i spun că voi apărea pe scenă. Era anul 1968. Terminasem facultatea de Muzică din cadrul Institutului Pedagogic, secțiunea PEDAGOGIE și DIRIJAT. Apărusem deja de prin anul 1966 în emisiuni de varietăți, la Televiziune, câștigasem câteva concursuri organizate, chiar de către Televiziune. Numai că viitoarea mea soție, (aveam să aflu),  nu avea televizor acasă și nu avea habar de mine. Ducând-o la spectacol la Sala Dalles, am crezut că “o dau peste cap”. N-a fost deloc așa. Dimpotrivă, la sfârșitul spectacolului mi-a spus mirată/contrariată: „Tu din ăsta ești ?”…

În scurt  timp am fost cooptat în Ansamblul UTC (Uniunea Tineretului  Comunist), ansamblu profesionist, foarte bine structurat, cu secțiune de muzică ușoară, folclor și teatru. La acea vreme mai toți soliștii cunoscuți/importanți ai acelor vremuri, colaborau cu acest Ansamblu. Este vorba de : Dan Spătaru, Angela Similea, Mirabela Dauer, Doina Spătaru, Dida Drăgan, Anda Călugăreanu, Cornel Constantiniu, orchestra SAVOY, etc…Ca reprezentant al acestui Ansamblu am efectuat peste 15 turnee artistice, reprezentând  România, în U.R.S.S. și R.P.Polonia. În anul 1969, deci la 26 de ani, am reprezentat Romania la Festivalul Cântecului Politic de la SOCI,(URSS). Nu m-am clasat printre primele 3 locuri pentru simplul motiv că cei ce m-au trimis acolo (Ansamblul UTC) nu m-au înștiințat care era tema Festivalului, iar eu m-am prezentat cu GRANADA și un cântec de dragoste aparținând compozitorului Ion Cristinoiu. Total „pe lângă drum”. Cu toate acestea mi s-a acordat Premiul pentru cea mai bună voce a festivalului.

În anul 1985 am reprezentat Romania în festivalul-concurs MELODIILE PRIETENILOR din URSS, cu participarea reprezentanților din toate țările socialiste, dar și din S.U.A. – Germania – Franța.

În 1971 am cucerit Premiul 3 la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia. Premiile 1 și 2 au fost cucerite de Cornel Constantiniu și Dida Drăgan. Mențiuni : Mirabela Dauer și Olimpia Panciu.

I.V. : Alături de care mari artiști ați evoluat în decursul anilor?

P.G. : – Pe parcursul activității mele artistice, ca și solist vocal, am avut șansa să cânt pe aceiași scenă cu GLORIA ESTEFAN – Cuba (1985) într-un turneu în URSS, în cadrul concertelor intitulate Melodiile prietenilor. Deasemenea, tot în URSS, am cântat  alături de VASIL NAIDENOV, solist valoros din R.P. Bulgaria.

Ca band-leader al orchestrei STAR 2000 am avut șansa ca alături de orchestra mea, STAR 2000, să acompaniem cîteva nume sonore . În primul  rând    aminti  colaborarea, pentru 3 zile de spectacol la Sala Palatului, anul 1980, cu Ansamblul de Balet  FRIEDRICHSTADT PALAST din Berlin. A fost o onoare deosebită să fim orchestra desemnată să acompanieze un asemenea ansamblu. Apoi, într-un turneu de două săptămâni prin România, Agenția de Impresariat Artistic (ARIA) l-a invitat, alături de solistele noastre, MIRABELA DAUER și DOINA SPĂTARU, pe cântărețul englez JACQUES RENEY.

Apoi, în croazierele pe vapoarele de lux am acompaniat artiști cunoscuți  ca : Deborah Sasson – Tony Christie – Sabine Strauss și alții, anii 2002 – 2004.

I.V.: Care sunt cele mai cunoscute piese muzicale compuse sau interpretate de dumneavoastră?

P.G.: – La acest punct este necesar să fac niște precizări, deloc de neglijat. Între anii 1966 – 1978, am activat exclusiv ca  solist vocal. Au fost ani frumoși, ani în care – după debutul la TV, (1966) – au urmat anii în care activitatea mea artistică s-a desfășurat, atât în spectacole-turneu, prin țară , dar și ca solist angajat  al Teatrului de Estradă al Armatei, (1971 – 1973), apoi solist angajat al Teatrului de Estradă, “ION VASILESCU” (1973- 1977). Faptul că am fost angajat al celor două teatre, nu m-a împiedicat  să susțin  turnee  artistice, ca solist vocal, reprezentând  România, în URSS, R.P. Polonă R.F. Germania, R.D. Germană și Israel. În URSS am efectuat turnee de 4 – 6 săptămâni (aproape în fiecare an), între 1969 – 1986.

Printr-o conjunctură fericită, lucru ce se întâmplă o dată în viață, am fost cooptat ca solist vocal, dar și ca instrumentist (chitară) în renumita orchestră ELECTRECORD, dirijată de maestrul Alexandru Imre, pentru turnee artistice desfășurate exclusiv în R.F. Germania. Acela a fost momentul când viața mea artistică , dar și familială au luat o turnură care avea să-mi schimbe viața complet. Dintr-o dată a trebuit să-mi lărgesc repertoriul cu cântece din repertoriul celor mai cunoscuți interpreți de pe Mapamond ; implicit, a trebuit să-mi orchestrez aceste melodii (zeci), lucru care era oricum pasiunea mea, iar acum, iată, aveam pentru ce să o fac. Aveam motivația.

Faptul că absolvisem Facultatea de Muzică din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani, apoi încă 2 ani în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” (Academia de Muzică de astăzi), la secțiunea PEDAGOGIE – DIRIJAT, a reprezentat atu-ul meu în a mă situa în postura de dirijor, fie al orchestrei Teatrului „Ion Vasilescu”, dirijată de Valențiu Grigorescu, fie al orchestrei maestrului Alex. Imre, care, de cîte ori mă urcam pe scenă pentru a-mi susține micro-recitalul, îmi lăsau orchestra pe mână.

În această postură m-a vazut și remarcat patronul Restaurantului KONIGSHOF din Stuttgart, unde cântam seară de seară în cadrul orchestrei ELECTRECORD, care n-a ezitat să mă convoace la dumnealui în birou și să-mi propună să vin cu orchestra mea în angajament, chiar începând cu anul următor,(1978). Restaurantul KONIGSHOF era de fapt un Varietee. Nu se dansa. Lumea stătea la mese, consuma, aplauda, se făceau bis-uri. Era ca la Teatru. Acolo aveau angajamente permanente orchestre ca  : Orch. Radiodofuziunii din Varșovia, Orch. Radioteleviziunii din Praga, Orch. Radiodifuziunii din București, dirijată de maestrul Sile Dinicu, toate trei compuse din  14 – 16 instrumentiști. Mai aveau angajament annual (de câte 30-31 de zile), o orchestră din Anglia, una din Filipine, una din Tirol, Orch. „Electrecord”, aparținând maestrului Alx. Imre, etc…

Iată deci, în ce companie am fost solicitat să mă alătur cu orchestra mea, care atenție !… NU EXISTA !!!….

De fapt, lucrurile s-au petrecut în felul următor : în momentul când am fost invitat în biroul domnului KONIG, (patronul acelui loc), după cuvintele protocolare de la început, a venit întrebarea „Dumneavoastră aveți orchestra proprie în București, NU ??”… i-am răspuns fără ezitare: „DA”. Răspunsul meu a venit instantaneu. Nu am dorit să-l mint, dar știam că pot să-mi fac orchestră oricând și asta m-a determinat să dau răspunsul pozitiv. Atunci, el zice: „În situația asta, nu văd niciun impediment ca anul viitor să vă prezentați cu orchestra dvs. la noi”. Peste două zile am primit contractul. Vă dați seama ce a însemnat acest lucru pentru mine?… La 34 de ani să obții angajament ca dirijor al unei orchestre de 10 persoane în R.F Germania?!… Fabulos!

La sosirea în București am început o muncă asiduă,  însemnând : cooptarea instrumentiștilor, alcătuirea repertoriului (în special de cântece germane), muzică ,orchestră, etc…confecționarea garderobei pentru întreaga orchestră, găsirea unei săli de repetiții, repetițiile propriu-zise, procurarea instalațiilor de sunet și lumini, etc… o muncă de mare anvergură. Cel mai greu lucru a fost acela să găsesc acei instrumentiști și soliste vocale, care SĂ AIBĂ VIZĂ!!!…Adică, dreptul de a ieși din țară. Nu mai intru în amănunte. M-am prezentat în contract la Stuttgart la data angajamentului. A fost un success !… La final, am primit contracte pentru anul următor, în două etape : în MAI și în SEPTEMBRIE. Eram prima orchestră care a primit două angajamente în același an. Prestația noastră a atras atenția impresarilor din Stuttgart și Munchen. Astfel, începând cu anul 1982, până în 1988 inclusiv,  am primit angajamente la Munchen – „HACKERKELER”. După anul 1988 acel loc s-a desființat, dar impresarul german ne-a asigurat angajamente în mai toate orașele mari ale Germaniei: Dusseldorff – Essen – Koln – Baden-Baden – Garmisch Partenkirchen – Meersburg am Bodensee – Nurnberg – Wanne Eikel – Goslar – Bonn – Stuttgart și Munchen (în alte locuri decât cele pe care le frecventasem), dar și în Spania sau croaziere pe vapoare de lux…..

Am povestit aceste lucruri ca să înțelegeți, de ce în țară la noi am activat mai puțin. Am fost conștient că lipsa noastră din țară va afecta prezența în Showbizul românesc, dar nu am avut încotro. Am folosit la maximum oportunitatea ce mi s-a ivit odată cu cooptarea mea în orchestra ELECTRECORD. Așa am progresat muzical, ca repertoriu, ca orchestrator, ca dirijor ; așa am putut să asigur familiei mele un trai, mult peste media de la noi din țară, așa am reușit să asigur o viață lipsită de griji pentru încă 10 persoane (membri orchestrei), așa am reușit să clădesc viitorul artistic și formarea ca om de muzică a fiului meu Călin, prin faptul că de la 14 ani l-am dus de mai multe ori în Germania, unde l-am pus în legătură cu Horia Ioan și Viorel Petrovicescu, băieți pe care i-am avut în prima mea orchestră, STAR 2000 și care, ulterior și-au continuat viața în Germania. Acești doi băieți, care mi-au pricinuit ceva greutăți prin rămânerea lor în Germania, ulterior și-au răscumpărat – hai să-i zicem TRĂDAREA – prin acte de prietenie adevărată. Cei doi pe care i-am numit sunt cei la care l-am trimis pe Călin în mai multe rânduri, la specializare în ceea ce se cheamă MUNCA DE STUDIO. A locuit la ei, l-au inițiat, l-au îndrumat spre achiziționarea de instrumente muzicale și aparatură de studio, exact de cele ce avea nevoie, s-au implicat și i-au/ne-au procurat aceste apararaturi, la prețurile cele mai de jos. Le suntem profund recunoscători. Dacă lucrurile nu s-ar fi petrecut așa, Călin nu ar fi fost ceea ce este astăzi. Poate nici n-ar fi îmbrățișat o carieră artistică?!…

În lunile în care ne aflam în țară organizam turnee de două   zile, până la o săptămână, prin toată țara : „Orchestra STAR 2000 și invitații săi„. Pe rând au evoluat alături de noi : Marina Voica, Gică Petrescu, Nicolae Nițescu, Lucky Marinescu, Angela Similea, Mirabela Dauer, Stela Enache, Doina Spătaru, Olimpia Panciu, Dan Spătaru, Oana Sîrbu, Gil Dobrică, grupul vocal Trio Expres, dar și actorii Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Tamara Buciuceanu, Rodica Popescu Bitănescu, Ion Dichiseanu, Ion Hidișan, Ciupi Rădulescu.

V-am povestit toate acestea ca să realizați de ce activitatea mea componistică, dar și colaborarea cu compozitorii consacrați a fost sporadică. Nu regret nimic.

În anii studenției am compus cel mai mult, dar sunt piese pe care nu le-am promovat, nu le-am imprimat, la multe din ele nici nu-mi mai aduc aminte titlul. Am totuși 2-3 piese care chiar îmi fac plăcere. O piesă scrisă pe un text al Flaviei Buref, se numește TOAMNA MEA, FRUMOASĂ TOAMNĂ, piesă lirică la care, datorită textului, am compus „Ritornela” orchestrei, în stil folkloric. Și nu este nimic forțat. O altă piesă scrisă inițial pentru prietenul Cornel Constantiniu, dar intrată și în repertoriul meu, se numește : AM AȘTEPTAT SĂ VII, pe versuri semnate de Ciupi Gh. Rădulescu, poet dar și actor de comedie la același Teatru, ION VASILESCU. O altă compoziție, unde semnez și textul, piesă lirică, se intitulează STAU DE VORBĂ IAR CU PRIMA STEA.

Cum spuneam, activitatea complexă ce am desfășurat ca band – leader al orchestrei STAR 2000 nu mi-au dat răgazul și nu mi-au creat  „starea” ce trebuie neapărat să o ai când compui o melodie. Repet: nu regret nimic! Am făcut exact ce trebuia făcut, odată ce mi s-a ivit oportunitatea de a cânta în afara țării, la început, sub bagheta maestrului Alex. Imre, apoi ca șef de orchestră (1978), calitate ce o am și acum, după 45 de ani. Mă mândresc cu acest lucru. Sunt singurul solist vocal din pleiada generației de aur care și-a creat orchestra proprie de anvergură, orchestră cu rezultate notabile atât în țară, cât și în străinătate. Nu pot să nu amintesc că un alt moment de maximă importanță, în cariera mea artistică, a fost influența covârșitoare ce au avut-o ulterior asupra viziunii mele artistice Orchestra PARAGUAYOS, cu solistul și conducătorul grupului, LOUIS ALBERTO DEL PARANA, din Mexic. Era anul 1965 -1966. Au fost printre primele trupe din străinătate care ne-au vizitat țara. Vocile lor, armonizarea perfectă, melodiile nemuritoare ce le-au interpretat în Arena Circului de Stat din București (proaspăt construit) m-au emoționat până la lacrimi. Am asistat la toate concertele lor, timp de 6 zile, cât a durat șederea lor în București. Ulterior, student fiind, am preluat aproape întreg repertoriul lor. Melodii ca Malaguena, Cucurucucu  Paloma, Porom pom pero, Jalisco, La Feria de las flores, Moliendo caffe etc… le-am inclus în repertoriul meu permanent, încă de atunci, dar le cânt și astăzi, peste tot, cu un succes răsunător.

I.V.: Vorbiți-ne, în câteva cuvinte, despre fiul dumneavoastră Călin, care vă moștenește talentul?

P.G.: Călin s-a născut într-o familie în care se făcea muzică non-stop. El s-a născut pe 30 octombrie 1976, zi în care eu mă aflam pe scenă în orașul Bremen, din Germania, cântând în cadrul orchestrei ELECTRECORD – Alex. Imre. În timpul desfășurării spectacolului a venit cineva la scenă și m-a chemat la telefon în biroul Direcțiunii. Am primit vestea; m-am întors pe scenă, moment în care toată sala – câteva mii de persoane – s-a ridicat în picioare și  a aplaudat. Se întâmplase că, în timp ce eu vorbeam la telefon, maestrul Alex. Imre a întrerupt cîntecul și a dat știrea către Sală, cum că:  „Peter, chiar în acest moment, a devenit TATĂ. A fost chemat la telefon de către familie, pentru a primi vestea nașterii fiului său”. De aici, primirea ce mi s-a făcut la reîntoarcerea pe scenă. Amintiri care mă emoționează profund.

Când  a împlinit 4 ani și jumătate mi-am dat seama că are „auz absolut”. Am început, ușor-ușor, să îl inițiez în tainele muzicii. La început, intonații pe gama Do major, intervale, arpegii etc… Le-a prins imediat. Nu vă pot spune ce fericit și mândru      eram!!!… La 5 ani și jumătate făceam deja dictee muzicale cu el. Pentru cei neavizați, asta înseamnă că eu executam la pian a melodie, iar el auzea notele și le scria în caietul de muzică. Când a dat examenul de intrare la clasa I a școlii de muzică, totul a fost o joacă. Pe parcursul celorlalți ani de școală, până la absolvire, a avut cei mai titrați profesori care s-au ocupat de pregătirea lui pe toate planurile: Pian – Armonie – Teorie muzicală. Intrarea la Conservator a fost de asemenea o joacă. Vă spuneam mai sus că încă de la 14 ani l-am dus la specializare în munca de Studio (dar nu numai) la Stuttgart, unde aveam prietenii mei Horia și Viorel, muzicieni de primă mărime care l-au primit cu toată dragostea și atenția, inițiindu-l în tot ceea ce cunoaște astăzi. Tot ei (mai mult Horia) au fost cei care – la cererile ce mi le trimitea Călin în timp ce eu aveam turnee în Germania, cereri însemnând dotarea cu diverse aparaturi de Studio – se ocupau de procurarea acestora de la firme ce aveau prețul cel mai mic.

Pentru el a urmat cooptarea în cadrul emisiuni de Televiziune ȘCOALA VEDETELOR, unde cunoscutul om de televiziune, producător și regizor al emisiunii mai sus amintite TITUS  MUNTEANU a făcut din acei adolescenți – în cea mai mare parte copii ai vedetelor din Showbiz – viitori artiști. Acest fenomen s-a petrecut, dacă îmi amintesc bine, între 1995 – 1999. În vara anului 2000, Călin, a participat la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, secțiunea CREAȚIE, obținând Premiul Întâi cu meledia PLOAIE DE STELE. Prin anul 2000 sau 2001 și-a clădit orchestra proprie, la început o formulă mică, apoi a extins-o la modul cum o cunoașteți în momentul actual.

În anul 2006 am fost cooptat de către PRO TV – MEDIA PRO, pentru a asigura din punct de vedere muzical noua emisiune din grila postului amintit, „DANSEZ PENTRU TINE”. Datorită acestei emisiuni TV am putut extinde numărul componenților orchestrei, până la 23 – 25 de instrumentiști, plus un număr de 8 -10 soliste/soliști vocali. Timp de 7 ani și jumătate (14 ediții) am executat peste 650 de piese de toate genurile: tango – vals vienez – cha-cha – samba – salsa – swing – mambo – vals lent – muzică de cabaret – musical – brodway – slowfox – passo doble – charleston – quik step. A fost o muncă infernală, dar foarte plăcută. Era exact ce mi-am dorit toată viața. Să ai posibilitatea să cânți cu orchestră mare (Big Band), toate genurile muzicale, într-un format de televiziune considerat până nu demult cel mai amplu show tv din toate timpurile; înseamnă  că Dumnezeu te are în grădina Lui. Așa am simțit.

Ca să nu mai spun că încă de la ediția cu numărul 2 l-am inclus și pe Călin în rândul soliștilor. Și nu l-am introdus pentru că era copilul meu, ci pentru că îl recomandau talentul, cunoștințele muzicale, ușurința cu care învăța în numai trei zile orice fel de piesă. Faptul că timp de aproape 8 ani a apărut pe ecran, cântând  live în cca. 120 de emisiuni tv de câte 5 ore, l-a ajutat enorm în a se face cât mai cunoscut pentru publicul larg din toată țara, și nu numai.

I.V.: Ce alte pasiuni aveți, pe lângă muzică?

P.G.: – Sunt sigur că dacă nu m-aș fi ocupat asiduu de muzică, aș fi făcut SPORT; sport de performanță. Mi-au plăcut în egală măsură footbalul, voleiul și tenisul de masă (în primă fază), apoi tenisul de câmp.

O altă pasiune a fost și este CĂLĂTORIA, dacă se poate, cât mai mult pe mări și oceane. Soarta a vrut ca să mi se împlinească și acest vis. Din păcate, în prezent nu o mai pot face, din simplul motiv că dețin patru câini care îmi ocupă, la modul cel mai fericit, o mare parte din zi. Îi iubesc la nebunie. Și nu numai pe ei; mă interesează soarta tuturor câinilor pe care îi întâlnesc pe străzi, bântuind  fără țintă în căutarea hranei, sau poate a unui stăpân… Mă impresionează și mă întristează peste măsură situația lor. Tocmai de aceea, în portbagajul mașinii am permanent un sac cu boabe și câteva recipiente în care le torn apă. Nici nu vă închipuiți cât mă pot simți de împlinit când fac acest lucru! De fapt, în afară de cei  doi Sharpei pe care îi am, ceilalți doi sunt adoptați de pe câmp; unul dintre ei este „de rasă” și mai mult ca sigur a fost abandonat, din diverse motive, de către vechii stăpâni, din moment ce știe să dea lăbuțele, înțelege aproape tot etc.

I.V.: Acum, când se apropie sfârșitul acestui an și începutul unui nou an, ce proiecte muzicale aveți?

P.G.: – Începând din vara acestui an, am redus motoarele. Casa și mai ales grădina, dar și câinii îmi ocupă tot timpul. Au venit „niște ani”, atât peste mine, cât și peste soția mea, Cristina. Ea singură nu cred că ar mai putea gestiona munca de care vă povesteam. Desigur, nu am înterupt total activitatea de scenă, dar am redus-o semnificativ. Ca și proiecte pentru noul an 2023, îmi propun să efectuez cât mai multe înregistrări cu melodii nemuritoare, atât din repertoriul românesc, cât și din cel internațional. Vocea îmi merge perfect și ar fi păcat să nu las posterității cât mai multe cântece frumoase, în amintirea unor vremuri la fel de frumoase petrecute în mai toate colțurile lumii. Mă consider un om împlinit și fericit.

 

Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*