default-logo

Ioan Biriș. „Limbajul și crampele mintale”

Universitarul Ioan BIRIȘ propune o carte ademenitoare prin titlu și de actualitate prin conținut, știut fiind că acum filosofia, ca știință, se regăsește în căutarea identității. Cheamă în sprijin logica, bioetica, matematica, psihologia, ceea ce denotă vitalitatea unui domeniu, aspirant la gloria sa de altădată, întreținută de Hegel, Husserl, Carnap, Vatimo, Habermans, Parfit, Dufour ori Marga. Textul volumului Limbajul și crampele mintale (Editura Eicon, București, 2022) – dă mărturie că autorul dispune de harul insidios al explicațiilor, operând analize subtile, într-o frazare frumoasă, dar amplu contorsionată de elucubrații matematice, seriozitate și abstracțiuni dificile pentru cel nededat cu sinuozitatea scrierilor lui B. Bolzano ori W. Quine. Textul împachetează idei, formulând „angajamentul ontologic” și „rădăcinile referinței”. Lectorul devotat râvnește să evite ”crampele mintale” ale programului de „matematizare a experienței”. Ce vreți, ne aflăm în căutarea metodei prin care să înțelegem noile autostrăzi ale filosofiei spre a-și dibui identitatea. În acest eșantion de căutători ai explicațiilor menite să arunce lumină asupra enigmelor netulburate de limbaj, se regăsește Ioan BIRIȘ, publicând tulburătoare texte despre revigorarea filosofiei, ca aspirație spre eleganta gimnastică elitistă a minții. Felul nostru de a ne situa în cunoașterea lumii are nevoie de explicații, singura formulă fiind croșetată de limbaj, deși acesta e fățarnic, trădând o semantică alegorică, aproximativă și adeseori viciată. Cifrele matematice, simboluri chimice, notele muzicale și armonia, culoarea și spațialitatea sunt modalități de expresivizare mai fidele decât limbajul filosofiei analitice, bunăoară. Gândirea suferă adevărate „crampe mintale”, fiind determinată să apeleze la limbaj pentru explicații filosofice.

Filosoful Ioan BIRIȘ ne-a provocat, în volumele anterioare, prin titluri și discurs filosofic, despre „crampe mintale”, „holon”, „holomeria simbolică” ori „concepte dogmatice”. Interesul filosofului arădean pentru L. Blaga și C. Noica întreține pofta sa analitică și ispita exuberantă pentru înțelepții români, care străbat valurile gândirii fără să se afunde în meandrele sale speculative. (Oferindu-mi volumul despre Blaga, îmi scrie „de la un blagian către alt blagian”, amintindu-mi că prima recenzie la întâia mea carte despre Blaga mi-a scris-o I. Biriș, demult în visul inversat al tinereții noastre). De această dată, „fiorul metafizic” încearcă să fie recuperat prin explicații despre filosofi moderni și contemporani, în comentarii subtile despre „reforma logicii” și „antipsihologismul” lui Bernard BOLZANO (1871, Praga – 1848, matematician, logician, axiomatic și teolog) și Willard Van QUINE (Akron, Ohio, 1908 – 2000, logician, filosof și matematician).

            În volumul Limbajul și crampele mintale – De la Bolzano la Quine, își anticipează opiniile cu o prefață: „turnura lingvistică a filosofiei analitice” întreține o „luptă permanentă cu limbajul”. Mărturisește că sintagma ”crampele mintale” este preluată din Wittgenstein, indicând dificultatea în care mintea se zbate în fața unor termeni abstracți, cum ar fi „timpul”. B. Bolzano, acest ”străbunic al filosofiei analitice”, a fost un ciudat om de știință: matematician, teolog, logician, filosof, psiholog, disponibil pentru o cultură complexă și spectaculoasă prin coerență. Willard Quine, logician și filosof, pasionat de limbaj și adevăr („limbajul are o anumită perversitate verbală”), a fost pasionat de filosofia limbajului, ca îmbrăcăminte infidelă pentru idei și ca închipuire umană pentru concepte. Între praghezul Bernard Bolzano și americanul Willard Quine sunt înșiruiți alți filosofi contemporani (Brentano, Frege, Bühler, Popper, Mauthner, Wittgenstein, Whitehead, Russel, Nicod și Carnap), fiecare beneficiind de un eseu structurat, mărturisind capacitatea logicianului Ioan Biriș de a cuprinde limbajul filosofilor într-o îmbietoare (re)cunoaștere. Folosind o argumentație riguroasă și remarcabil de atent structurată, Ioan BIRIȘ se lansează într-o dezbatere pe care a provocat-o: dacă limbajul este metaforic, iar filosofia îl folosește pentru a-și satisface pretențiile, atunci acestea nu pot fi onorate de cuvinte și fraze. În numele vulnerabilității limbajului, folosit pentru comunicare, se caută justificări pentru o alternativă, crescută din tulpina altoită a gândirii cu limbajul asociativ. Imprecizia semantică produce „crampe mintale”, ceea ce determină necesitatea unei analize suple a „gramaticii creierului”. În atari condiții, ori procesăm o modalitate de însănătoșire a limbajului ori cercetăm, ca filosofi, o altă formulă de expresivizare a gândirii.

            Intrând în textul lui Ioan Biriș, descoperim încercarea sa de ordonarea în hățișurile dezbaterii, armonizând opinii contradictorii sau compensatorii, prin angajarea unei logici sprijinită pe o înaltă feerie împăciuitoristă, dar care determină găsirea instrumentarului pentru o nouă logică matematizată. Ioan BIRIȘ e un cutezător, pășind pe un iluzoriu vis de reflecție filosofică obiectivă. Ne aflăm în deplină aură a ideilor tulburate de înțelepți, în scrierile cărora regăsim căutări de drumuri tăinuite și idei înălțate la dimensiunea agonului sentimental (subiectiv).

            Ioan BIRIȘ atrage interesul înțelepților, scormonind la rădăcina gândurilor subtile, m-a determinat să îndemn lectura spre consistența sofianică a cititorului aspirant la înțelegerea neînțelesului. Nicio satisfacție nu are consistență dacă cititorul nu se ambiționează să-și învingă „crampele mintale”. Efortul de înțelegere a gândirii speculative prin care filosofia dă viață și dinamism cunoașterii subtilităților ascunse în faldurile tăinuite ale existentului se lasă recompensat de  o înaltă și riguroasă alcătuire ce se înlănțuie în sistemele filosofice.

                                                                        Anton ILICA / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*