În plină pandemie, dar și în anul „doliului” Trianon”-ului, „enciclopedistul” Lucian Boia (L.B.), dascăl la Facultatea de istorie a Univ. București, ne-a pricopsit cu o nouă „operă” – rezultat al gândirii sale imaginative – operă promovată cu sârg de amicul Liiceanu de la „Humanitas”. Se cheamă opera aceasta „Românii și Europa. O istorie surprinzătoare”. O mizerie ca și toate celelalte imaginate de fidelul colaborator al doamnei Zoe Petre și al domnului prof. univ. dr. emerit Vlad Nistor, unul dintre groparii fostei Academii Diplomatice, lider al unui mare partid politic din România și membru al Parlamentului European.
Lucian Boia: „Românii sunt latini pentru că vorbesc o limbă latină, nu fiindcă ar avea sânge roman […] S-ar putea să aibă mai mult sânge slav”.
Și pentru că, „surprinzător” , anul 1940 a adus, chiar la vremea aceasta, rapturile teritoriale cunoscute (Basarabia cu nordul Bucovinei, sudul Dobrogei și nord-vestul Ardealului), vă voi relata câte ceva din gândirea boistă cu privire la neamul acesta al nostru, despre care aflăm de la autorul în cauză că „românii sunt latini pentru că vorbesc o limbă latină, nu fiindcă ar avea sânge roman (în fapt , poate n-au deloc, sau aproape deloc). S-ar putea să aibă mai mult sânge slav. Limba română – constată enciclopedistul amintit -, este cea mai puțin latină dintre toate limbile romanice” (p. 9-11). Asta ca să nu ne mai facem iluzii deșarte. În fond, nu e nimic nou: în anii 50, prof. Gheorghe Ștefan ne spunea la cursul de Istorie veche a României că limba română e de origine slavă! Și că tot veni vorba de sânge slav, ne spune L.B.: „… prin secolele VIII-IX, în timp ce spațiul românesc se prezenta ca o masă amorfă, aparent uitată de istorie, Bulgaria era o putere regională capabilă chiar să amenințe Bizanțul. În faza lui de maximă expansiune, țaratul bulgar și-a extins stăpânirea, sau cel puțin influența și la Nord de Dunăre, pe teritoriul actual al României. Ne place sau nu ne place, cultura românească a fost într-o vreme un fel de anexă a culturi bulgare sau, într-un plan mai general, a ortodoxiei balcanice” (p. 22).
Acum, pun și eu o întrebare ca un simplu istoric ce mă aflu: are sau n-are vreo legătură, chiar și aluzivă, surprinzătoarea afirmație a lui L.B. cu ceea ce s-a întâmplat la Craiova la 7 septembrie 1940, când sudul Dobrogei a fost anexat de Bulgaria? Sau cu teza unor istorici bulgari precum că Muntenia (inclusiv Dobrogea) a fost „leagănul” poporului bulgar? Tratatul între România și Bulgaria, semnat la Craiova
În stadiul de ignoranță în care se complace L.B., înaintașii noștri nu fac nici cât o ceapă degerată
Din cercetările de ultimă oră ale domnului Boia, reiese că „primul contact mai substanțial cu un element de civilizație occidentală l-au avut românii grație ocupației rusești, în contextul războaielor ruso-turce, mai întâi între 1806 și 1812, apoi între 1829 și 183 […] fenomenul francez în societatea românească a luat cu adevărat amploare grație ocupanților ruși” (p. 26). Mă gândeam că lui L.B. i-au „scăpat” scrierile lui M. Kogălniceanu și M. Eminescu chiar despre problemele astea, dar am că, în stadiul de ignoranță în care se complace personajul, acești înaintași ai noștri nu fac nici cât o ceapă degerată: chiar la începutul scrierii sale, dumnealui îi pune la lada de gunoi pe Petru Maior, pe Vasile Pârvan, pe Constantin C. Giurescu! „Istoria începe cu Noi” – era sloganul slobozit de Dudu Ionescu, liderul unui fost mare partid zis „istoric” când era vorba de o dezbatere științifică despre anul 1918 Așa și dl. Boia: să luăm aminte la învățăturile sale. Restul – la coșul de gunoi!
Punctul „forte” al operei boiste – „cheia de boltă” a eseului imaginar
Dar punctul „forte” al operei boiste, sau „cheia de boltă” a eseului imaginar recent publicat este federalizarea României! Ideea este pregătită „pas cu pas”: Moldova și Țara Românească sunt „două țări distincte, fiecare cu istoria și identitatea sa. […] Transilvania este (și mai ales a fost) încă mai diferită. […] În ansamblu, românii treansilvăneni erau și rămân marcați de spiritul Europei Centrale, ceea ce îi face să nu se simtă chiar în largul lor în atmosfera bizantină a lumii bucureștene”.
„Opera” imaginară a lui Lucian Boia – „Românizarea României”
Vine și „judecata de valoare”: „Mulțimea deosebirilor și a contrastelor ar fi recomandat , în procesul de constituire a României Mari, dacă nu o soluție federală, cel puțin un grad semnificativ de descentralizare. S-a judecat însă invers. Tocmai pentru a lega cât mai strâns teritorii atât de diferite , centralizarea a părut a fi o soluție mai adecvată decât descentralizarea” (p. 60-63). Să nu uităm, în acest context, o altă „operă” imaginară a lui L.B. : „Românizarea României” – acolo îl face praf pe Spiru Haret cu politica lui școlară cu tot !
Dar să nu omitem concluzia concluziilor : „Rămâne de văzut dacă nu vor pleca românii ardeleni cu Ardeal cu tot!” (p. 64) Sigur, nu știm unde, dar nu contează, va fi sărbătoare pe ulița lui Lucian Boia!
Prof. univ. dr. Viorica Moisuc
Un comentariu pentru “Coșul de gunoi al lui Lucian Boia”
Acest mancurt semidoct scrie în manieră polemica , după ureche , pentru a fi luat în seamă. Altfel , neavând dorința , din lene intelectuală, de a parcurge inscrisuri izvoare istorice , face speculații, precum la colț de stradă ori după meciuri de fotbal , ca un microbist al scandalului public, emite grosolănii la adresa celor care au săvârșit acte de eroism având , în gând poporul din care proveneau și pentru care , în cunoștiință moștenită .