Când, în 2020, scriitorul Aurel Ștefanachi, directorul Editurii Tipo Moldova din Iași, mi-a solicitat să realizez o prefață la o antologie din poezia lui Mihai Eminescu, am așezat în fruntea cărții poemul La Bucovina, publicată în „Familia” de la Oradea, unde debutase (Anul II, nr. 25, 14-26 august 1866, p. 292, tipărită în volumul „Proză și versuri” abia în 1890, nepăstrându-se în manuscrise). Poezia face parte din aceeași perioadă a peregrinărilor prin Ardeal, când poetul mai publicase în revista „nașului literar” Iosif Vulcan de la Oradea și alte texte: „De-aș avea” (25 febr./ 9 martie 1866), „O călărire în zori” (17/27 mai 1866), „Din străinătate” (17/29 iulie 1866), următoarele poezii „Amicului F.I.” și „La moartea Principelui Știrbey” fiind publicate în 1869, din timpul sejurului la București. După această primă etapă de tinerețe, Eminescu va publica anul viitor, în 1870, în „Convorbiri(le) literare” de la Iași, cunoscutele poezii trimisede la Viena: „Venere și Madonă”, „Epigonii”, apoi în 1871 „Mortua est” ș.a.m.d.
Poezia „La Bucovina” exprima profunda iubire și atașamentul tânărului Eminescu conștient de steaua rătăcitoare a vieții lui față de Bucovina și
oamenii apropiați de acolo(„Iar tu, iubită Bucovină, ești diamant din steaua lui Ștefan”), provincie purtând „geniul romantic”, „mica Vienă”, cum i s-a zis, în care își petrecuse, cu intermitențe, anii școlarizării sale la Cernăuți(la școala primară/ National-Hauptschule1858-1860, apoi, cu întreruperi, la gimnaziul austriac /Ober-Gymnazium, 1860-1866). Va reveni în capitala ducatului în 1875, cu prilejul înființării universității germane (se împlineau 100 de ani de la integrarea Bucovinei în imperiul austriac), când poetul era director al Biblioteci Centrale din Iași, transportând clandestin o broșură privind istoria provinciei anexată formal de Imperiul Austriac, în ianuarie 1775, cu prețul vieții domnitorului Grigore Ghica al Moldovei. Mai multe exemplare fuseseră așezate de poet la fundul lăzii cu cărți pe care le ducea acolo, abătând astfel atenția vigilenților vameși austrieci, instruiți, desigur, și în chestiuni de propagandă culturală. Este vorba de lucrarea Răpirea Bucovinei după documente autentice, realizată de istoricul Mihail Kogălniceanu, pe care-l cunoscuse în 1871 la serbarea de la Putna, poetul fiind secretarul Comitetului de organizare al studenților aflați la studii în capitala austriacă.
Locuind la V. I. Ștefanelli, fostul coleg de la Cernăuți și Viena, Eminescu venise în capitala ducatului animat de un adânc sentiment patriotic. „Răpirea Bucovinei” fusese distribuită în tot orașul, pentru a fi interzisă de autorități după două zile… În publicista sa Eminescu va aminti ca un laitmotiv soarta de martir a voievodului ucis mișelește Grigore Ghica al III-lea (care obținuse tronul Moldovei în 1774, după Tratatul de la Kuciuk-Kainargi), în urma încheierii războiului ruso-turc. Bucovina va fi anexată însă Imperiului Habsburgicinvocându-se vecinătatea cu Ardealul, adică legătura directă cu Galiția. Însă domnitorul Ghica și boierii moldoveni se împotriveau mârșavei anexări, la care otomanii consimțiseră. Atrasde trimisul sultanului la Beilic (casa de găzduire a emisarilor turci trecători prin Iași), domnitorul Moldovei, care era și vârful de lance al împotrivirilor boierești în privința „tranzacționării” Bucovinei, a fost înjunghiat pe la spate și decapitat. Capuli-a fost dus la Istambul și atârnat mai multe săptămâni în poarta seraiului pentru „luare aminte”. Trupul a fost înmormântat la 
Biserica Sf. Spiridon din Iași (din 2015,Mausoleul Grigore al III-lea Ghica Vodă fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași).
Dar să revenim la poezia scrisă departe de provincia iubită și evocată „cu dor”, peisaj variat și eponim de „munți”, „văi”, „râuri” și „câmpii”, ca o mărturisire de inimă și legatariat de conștiințănațională („n-oi uita vreodată, dulce Bucovină”).
Azi, când „dulcea Bucovină” a lui Eminescu, Țara Fagilor, este iarăși dezbinată după mârșavul pact Ribbentrop-Molotov (cunoscut ca Pactul Stalin-Hitler), încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistăși semnat la Moscova la 23 august 1939, poezia La Bucovina se încarcă de un viu spirit și înțeles aparte al actualității evenimentelor pe care le trăim. Să nu uităm pleiada de scriitori de la Cernăuți în frunte cu poetul academician Vasile Tărâțeanu, publicist patriot în Cernăuțiul ucrainean de azi, pe care l-am întâlnit adesea la manifestări culturale fie la București (ca membru al Academiei), fie la Tg.-Jiu, Alba Iulia, Sebeș, Craiova și în atâtea localități din țară, uneori însoțit fiind de cunoscuții scriitori basarabeni și academicienii Mihai Cimpoi și Nicolae Dabija.
Să ne reamintim, așadar, mesajul eminescian din poezia închinată uneia dintre cele mai vechi și frumoase provincii istorice românești:
La Bucovina
N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ţi romantic, munţii în lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânci înalte,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.
Ale sorţii mele plângeri şi surâse,
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic şi uşor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură şi cu dulci cuvinte
Îmi şoptesc de dor.
Numai lângă sânu-ţi geniile rele,
Care îmi descântă firul vieţii mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soartă mândră de-al meu nume
Şi de steaua mea.
Când pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blând răsunătoare
Cânt-a nopţii dulce, mistică cântare,
Cânt din Valhala.
Atunci ca şi silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, şi nu tace,
Tremură uşor,
În fantazii mândre ea îşi face cale,
Peste munţi cu codri, peste deal şi vale
Mână al ei dor.
Mână doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipeşte, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!
(Z.C.)