default-logo

Ziua Tratatului de la Trianon

4 Iunie, Ziua Tratatului de la Trianon, reprezintă o pagină a istoriei României care nu trebuie uitată, o oglindă a voinţei şi a identităţii naţionale, un răspuns pentru vocea românilor din Transilvania şi Banat, aflaţi la Alba Iulia în decembrie 1918, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu. „ Ziua de 4 iunie 1920 o datorăm sacrificiului armatei române din Primul Război Mondial, diplomaţiei unor oameni de stat de excepţie – elite politice ale acelor vremuri – dar şi Puterilor Aliate, care au văzut în acel moment istoric esenţa idealurilor ţării noastre. Din toate aceste motive şi nu numai, avem datoria să marcăm cu demnitate şi mândrie, în fiecare an, ziua de 4 iunie”, a fost mesajul ministrului, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Cu această ocazie, instituţiile din subordinea Ministerului Culturii organizează o serie de evenimente.

* Institutul Naţional al Patrimoniului va realiza un material documentar cu privire la Tratatul de la Trianon, informaţii rezultate din documentarea unor proiecte realizate anterior de Institut, ce vor fi postate atât pe site, cât şi pe paginile social media ale instituţiei.

* Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara a programat pentru ora 19,00 spectacolul „Canicula”, de Antoaneta Zaharia, în regia Mirunei Radu, un spectacol care îşi propune să arunce o privire lucidă asupra trecutului, din perspectiva prezentului.

* Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti va arbora drapelul naţional.

* Opera Naţională Bucureşti organizează, cu ocazia celebrării Zilei Tratatului de la Trianon, două evenimente. Luni, 6 iunie, ora 20,00, va avea loc spectacolul de teatru „Tragedia omului”, în regia lui Silviu Purcărete. Este pentru prima oară în istoria de 100 de ani a instituţiei când Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara prezintă un spectacol pe scena operei bucureştene. Evenimentul se doreşte a fi unul de diplomaţie culturală. Duminică, 26 iunie, ora 19,00, în cadrul Bucharest Opera Festival, Opera Maghiară din Cluj-Napoca este invitată să susţină pe scena operei bucureştene spectacolul „Ora spaniolă şi Copilul şi vrăjile de Ravel”, în regia lui Tompa Gábor.

* Opera Naţională Română din Cluj-Napoca a pregătit, pentru 5 iunie, pe Scena Mare, premiera naţională „Traiano în Dacia”, de Giuseppe Nicolini, în concert.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*