default-logo

Călătorie prin cântecele romilor

 „Timpul romilor nu moare,

Cât pe nicovală-i pus,

Ritmul șatrei călătoare,

Niciodată spre apus…”

 Da, sigur, atât timp cât sunt poeți care cântă pe struna versului viața romilor, ei vor fi nemuritori și sursă de inspirație. Existența lor vibrează, poetic vorbind, încă de la Ion Budai Deleanu prin geniala sa epopee eroi-comică „Țiganiada” dar, mai aproape de noi, prin acele „Cântice țigănești” ale lui Miron Radu Paraschivescu, cu poezia sa ,,directă ori ascunsă în parabole transparente, într-un limbaj cu gust de tăceri verticale”, cum observă Valerica Stănescu sau Costică Batalan ori Luminița Cioabă membră a USR, cea care are meritul de a fi prelucrat folclorul romilor și, sigur, exemplele pot continua…
Nicolae Iorga, nume de referință al culturii româneşti, spunea: ,,Scrie, ca să nu pierzi florile gândului tău!”.
Așa s-a străduit, să nu piardă buchetul în care au înflorit exprimările sale de suflet și poetul Lică Pavel în acest minunat volum intitulat ,,CÂNTECELE ȘATREI’’, atribuind însuşirea de instrument muzical fiecărui cuvânt, pentru a alcătui astfel o simfonie de remarcabilă și sensibilă muzicalitate….
Rătăcitor prin lumi de vis, autorul se consideră blagoslovit, fiind înscris, ca  poet, în șatra rătăcitoare prin spațiu și timp, îmbrăcat în cămașa câmpiilor cu flori.
Bucuria de a citi și comenta poeziile, mă inundă ca o binecuvântare….
Ce să urmăresc mai întâi ?
Incursiunea prin viața romilor ce par a fi venit de pe o planetă aparte? Frumusețea creată de multitudinea mijloacelor de exprimare și de stil? Maturitatea mesajului transmis prin responsabilitatea cu care scrie? Dantela fină de epitete, descrierile sensibile ? Sigur toate se ridică, în opinia mea, la superlativ!
Pentru că zămislirea romilor este dată tot de Dumnezeu, iar această lucrare îl înfățișează pe romul-țigan ca OM, creație a Tatălui Ceresc. Ei, romii, „cuceritori fără armată”, așa cum îi definește autorul, umblă pe aleile veacurilor în căruțe colorate, urmând zborul de cocori, spre a nu se rătăci prin anotimpuri. (Poezia ,,NOI, ROMII’’).
Această călătorie ce are ca scop înțelegerea vieții cu temelia construirii ei, provoacă, fără echivoc, și sufletul, și mintea, și puterea noastră interioară de a ne alinia la neliniștile romilor…
Ei trăiesc, muncesc, iubesc fetele din șatră și le compară cu nestemate, suferă, cântă și la bucurie și la moarte, pribegesc, iar tot ce le e dat să înțeleagă, înseamnă satisfacția trecerii prin anotimpurile vieții în care lasă rădăcini de lumină și iubire.
Iubire mai ales pentru frumoasele șatrei de care este vrăjit și autorul:

,,Avea Romica, în priviri,
Doar ale Cerului sclipiri
Și buze roșii precum focul,
De ne-nceputele iubiri.
………………………………
Avea, Romica vrajă-n glas,
Că fără voce am rămas,
Când am văzut, prin bluza-n floare,
Săltând, ascunse căprioare,’’  (Poezia  ,, ROMICA-NTÂII DULCI IUBIRI’’).

Prezent în volum, „Țiganul Lăutarul”, simbol al cântărețului specific satelor de altădată și poate și al celor de acum, chiar dacă ar fi „plecat în apus de flori”, cum zice poetul, tot are darul de a fi veșnic auzit, pentru că vioara i-a rămas pe pământ. Ea, purtătoarea melodiilor dumnezeiești, cutia de rezonanță a sufletelor triste ori fericite.
Aurari, florari, lăutari, potcovari, spoitori, ursari, geambași de cai, căldărari, ghicitori, cărămidari, cocalari, lăieţi, romii au o sensibilitate și gingășie în arta de a iubi, inegalabilă.
Păstrători de tradiții si obiceiuri, fac din iubire și dăruirea ei un adevărat cult..
Ei știu să adune aurul din soare, să ghicească în tăciuni, să-și poarte mahmudelele cu sfințenie și respect, să-și idolatrizeze caii.
Autorul nu uită pe nimeni din neamurile romilor și, uneori, îți dă sentimentul că face parte din comunitate, prin detaliile și întâmplările pe care ni le prezintă, în sclipiri de prețuire pentru ei și chiar, de ce să n-o spunem, cu ascunse ori mărturisite dorințe pentru vreo pirandă frumoasă.
Ar iubi, dar auzind ce se dorește în schimbul dăruirii, se lasă păgubaș. Fiindcă ea întrebase…

,,De-o pot purta cu șatra-n nori,
De pot s-o duc eu prin grădini
În care să se-mbrace-n flori
Și-n cântec de vrăjit străini,
……………………………….
De pot să mă topesc cu ea,
După o ploaie-n curcubeu
Și dacă pot, atunci…  ar vrea!
Dar,  nu puteam atâtea eu!’’
(Poezia ,,MĂ-NDRĂGOSTISEM EU, ROMÂN’’)

Elementele cadrului natural contribuie hotărâtor la definirea vieții șatrei și a tradițiilor lor, despre care, evident, poetul află din documentări serioase.
Așa asistăm la invocarea ploii prin dansul paparudelor – tinere rome aproape goale pe ulițele satelor, așa ne întâlnim cu ursarii – ramura tradițională a romilor nomazi care se ocupa de dresarea animalelor.
„GELEM-GELEM (umblăm, umblăm)” este un imn ce-i însoțește cu steagul lor, având „Albastrul sus,/Unde-i Iisus/Și verde jos,/De câmp frumos” pe care se învârtește roata – simbol solar, care-i poartă pe drumurile vieții.
Nu lipsește din peisaj nici „SAFTA FLORĂREASA”, care ascunde în petale toate culorile pământului, și norii, și iubiri, și dor, și așteptare…Ea, cea care îşi vinde sufletul crescut în grădina zorilor, o face și pentru a-i ajuta pe nefericiții cerșetori ce o privesc cu invidie cum câștigă bani din comerțul cu flori, rămânând apoi, fără grai, când ea le oferă o parte din câștig…
Purtându-și visurile în căruțe, fericiți, romii trăiesc clipa cu toată ființa lor. Iubitori de viață și de libertate, ei găsesc mereu prilej de sărbătoare, prinzându-se în dansuri amețitoare cu pirandele în fuste crețe și colorate care știu să te vrăjească.
Mândri de cămășile și bluzele lor înflorate, îți vor da un răspuns uimitor dacă îi întrebi de unde le au:

„Noi nu le cumpărăm, că florile-s furate
De sufletele noastre, când șatra o purtăm,
Pe câmpuri ce rămân de vise dezbrăcate
Și-n florile visate de câmp ne îmbrăcăm.”

De ce dormiți în corturi? – pe rom l-am descusut;
„Fiindcă, a zâmbit țiganu, -i mai ușor
Să iei cu tine locul în care te-ai născut
Și-atunci când pleci în lume, să nu-ți mai fie dor” (Poezia „AL ROMILOR IZVOR”)

Poetul abordează în această carte și obiceiurile nunților rome, marcate de mândria fecioriei, fiindcă etnia pune mare preț pe virginitate, așa cum onoarea este esențială în relațiile dintre ei.
Paradoxal, romii dau lecții de viață, de demnitate și supraviețuire chiar neamurilor care îi găzduiește în nesfârșita lor peregrinare.
Poezia „CHEMAREA ȘATREI” este definitorie în acest sens:

Urmați-ne de vreți să învățați,
Cum pot fi duși în lume vechi Carpați
Și-atâtea doine cu-al lor tainic dor
Și-al Mioriței voastre sfânt izvor.

Veniți cu noi, să vă-nvățăm ce drum
Puteți găsi-n al florilor parfum,
Prin care noi ne tot croim poteci,
Purtând grădini în suflete pe veci…

Urmați o șatră, să-nvățați și voi
Să treceți nori, să treceți peste ploi
Și, mai ales, să căutați lumini,
Atunci când veți trăi printre străini!

Având cultură și tradiție despre care se pot scrie mii de pagini, romii sunt și vor rămâne oameni ca și noi pe pământul pe care ni l-a lăsat Dumnezeu.
Este ideea centrală a acestui volum de versuri care m-a încântat și pe care-l socotesc nu numai valoros din punct de vedere literar, ci și educativ prin îndemnul la toleranță și apreciere față de o etnie fascinantă, trăitoare cu noi, pe acest pământ, de sute de ani!

Doina Bârcă

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*