◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro02.05.2024

Jurnaliștii din Belarus, în pericol constant de a fi arestați și condamnați

Jurnaliştii din Belarus rămân în pericol de a fi arestați, spun analiştii mass-media, iar autorităţile continuă să persecute vocile opoziţiei.

Chiar dacă un număr mare de jurnalişti trăiesc şi lucrează acum în exil, „represiunea împotriva jurnaliştilor din Belarus nu a scăzut semnificativ”, a declarat Barys Haretsky, vicepreşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor din Belarus (BAJ), citați de voanews.com.

În 2022, BAJ a documentat peste 40 de detenții și 50 de percheziții, „Conform estimărilor noastre, 32 de membri ai presei din Belarus sunt în spatele gratiilor”, adaugă Haretsky.

Autoritățile de la Minsk îi persecută pe jurnalişti, precum şi pe cei legaţi de organizaţiile media pe care autorităţile le-au desemnat drept „organizaţii extremiste”.

Organismele de supraveghere a presei internaționale au înregistrat cifre la fel de mari ale jurnaliștilor reținuți în Belarus. Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor, în recensământul său anual al lucrătorilor mass-media aflați în arest la 1 decembrie 2022, a găsit 26 de deținuți. „Cei condamnați la trei până la patru ani de închisoare sunt considerați norocoși. Alții au fost condamnați la pedepse mult mai lungi sau trimiși în colonii. Când o persoană se găsește într-o colonie, aceasta înseamnă, de regulă, că este complet izolată de lumea exterioară. Avocații nu au voie în colonie. Scrisorile nu ajung acolo, iar rudele deținutului s-ar putea să nu știe ce se întâmplă cu el de luni de zile”, detaliază Haretsky.

Într-un interviu acordat Associated Press în 2022, președintele Lukașenko a spus că rapoartele despre reținerile jurnaliștior au fost „dezinformări”. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *