În urmă cu două zile, sufletul părintelui Varlaam Almăjanu, starețul mănăstirii Partoș, a plecat spre zările veșniciei, iar miercuri, 04 noiembrie trupul său chinuit de boală a fost așezat spre odihnă, până la obșteasca înviere, în pământul sfințit de moaște, din spatele bisericii în care se află mormântul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, ocrotitorul Banatului.
Pe Cristian (Varlaam) Almăjanu l-am cunoscut în anul 1992, când a devenit elev al Seminarului teologic liceal „Ioan Popasu” din Caransebeș. Era un tânăr înalt, slăbuț, sfios, cuminte, discret și foarte silitor la învățătură, nelipsit de la sfintele slujbe. Descoperindu-i calitățile intelectuale și morale, precum și aptitudinile de organizator, i-am încredințat sarcina de a se ocupa de activitățile bisericești și culturale ale tinerilor din seminar și din oraș, l-am numit președinte al reînființatei Societăți de lectură „Ioan Popasu” și redactor al „Mărgăritarului credinței”, suplimentul Foii Diecezane, pentru tinerii din Caransebeș. Împreună am organizat, apoi, o mulțime de activități și l-am inițiat, pe el și pe alți seminariști, în tainele scrisului, articolele pe care le-au întocmit fiind publicate în suplimentul amintit.
Când Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei a hotărât reactivarea mănăstirii Partoș, l-am contactat și, cu voia lui Dumnezeu, a preluat misiunea de stareț, pe care a îndeplinit-o ca nimeni altul, vreme de 12 ani.
„Dumnezeu nu ia la rând – spunea Părintele Mitropolit Ioan – ci ia din rând” și l-a luat pe părintele Varlaam, uriașul cu suflet de copil, cu privirea și cu vorbele-i blânde, pe îngerul ocrotitor al orfanilor, al familiilor nevoiașe și cu mulți copii, al vârstnicilor singuri și neputincioși, al comunității rrome, ca să-I fie ajutor în ceruri. Noi l-am pierdut aici pe pământ, dar cerul l-a câștigat.
Padre, cum îl alintau cei apropiați, rămâne pentru totdeauna în sufletul tuturor celor ce l-au cunoscut ca monahul de vocație și duhovnicul fără pereche, pentru care „sărăcia de bună voie” nu a fost un vot înscris în manualele de Teologie morală, și în Regulamentul vieții monahale, ci un mod de viață trăită conform principiului creștin: totul pentru alții, nimic pentru sine.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 12 ani la Partoș, sub stăreția părintelui Varlaam, este un miracol. Oameni care la început s-au opus din răsputeri reînființării acestei mănăstiri au devenit cei mai devotați susținători ai ei.
Credincioșii vârstnici care nu mai călcaseră de mulți ani în biserică s-au întors cu bucurie și nu au mai lipsit duminica de la sfânta Liturghie.
Copiii unor familii cu probleme materiale, care de multe ori se culcau flămânzi, au primit hrană materială și spirituală, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite.
Localnicii care nu știau ce este voluntariatul sau dăruirea pentru semeni, au descoperit bucuria de a găti, de a ajuta, de a face ceva pentru cei de lângă ei.
Intelectuali din Timișoara și din alte localități ale eparhiei, (profesori, învățători, medici, arhitecți, ingineri, IT-ști etc.) fără legătură cu Biserica, reticenți față de viața liturgică, s-au transformat în oameni ai rugăciunii, în filantropi, în credincioși cunoscători ai adevărului Evangheliei și ai scrierilor Sfinților Părinți, a căror inimă a început să bată cu adevărat la Partoș și pentru Partoș.
Familiile modeste de rromi au cunoscut un OM, un PĂRINTE care nu le întoarce spatele, care dorește ca odraslele lor să se integreze în comunitatea locală, să frecventeze regulat școala, să se bucure de o educație aleasă și să nu mai simtă lipsurile.
Prin grija părintelui Varlaam, totul a prins viață la Partoș și în împrejurimi.
Satul s-a înfrumusețat, bisericile, casa modestă din curte și incinta au înflorit, școala a primit din nou elevi, corpul de chilii a fost ridicat la roșu, Centrul de zi pentru vârstnici și cantina socială DAR DIN DAR, au fost finalizate cu fonduri europene, biblioteca s-a îmbogățit, conferințele, seminariile, serile duhovnicești, concertele, expozițiile, taberele, excursiile și pelerinajele au sporit numărul credincioșilor care veneau să se roage la Partoș, să aibă parte de bucuria întâlnirii cu Padre și de primirea unui sfat duhovnicesc.
Nimeni nu pleca de acolo fără un dar, cât de mic: un zâmbet frumos și sincer, o îmbrățișare caldă, o binecuvântare, o iconiță sau o cruciuliță, o broșură sau un pliant.
Părintele primea pe toată lumea cu dragoste, avea timp pentru fiecare, mai puțin pentru sine, predicile sale porneau din inimă și erau pătrunzătoare, spovedaniile s-au transformat în băi de lacrimi, cântarea de strană liniștită și armonioasă, rânduiala călugărească împlinită, nevoile parohienilor cunoscute și rezolvate.
Toate acestea în 12 ani de slujire, zi și noapte, la altar, în mănăstire, în parohie și în gospodărie, mereu în contact cu credincioșii, cu autoritățile locale, cu cei de aproape și cu cei de departe, fără a-și neglija lectura și pravila monahală, adesea făcute în miez de noapte. Parcă știa că nu mai are timp, că nu va trece mult și va auzi cuvintele Domnului Hristos pe care le cita în debutul unei întruniri culturale: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!”.
Pentru toate ostenelile, bucuriile, milosteniile și jertfele așezate în potirul pilduitoarei tale slujiri din lavra Partoșului, rugăm pe Tatăl ceresc, să te întâmpine, iubite părinte și ucenic Varlaam, cu alesele Sale cuvinte: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului Tău” (Matei 25, 23).
Preot Ionel Popescu / UZPR