default-logo

Constelațiile diamantine. Anul XII, nr. 12

Cât trăim, înțelepte povețe avem timp să le-mplinim. Având fericit și mult dorit ghid, încă din primii ani de școală, de câte un „Domn Trandafir”, apostol cu har.
Și uite-așa, în timp, experiențele trăite se revarsă, generos, prin expuneri ce merită să-și ia zborul, poposind chiar și în pagini de carte.
În revista „Constelații diamantine” putem déjà vorbi de intelectuali care și-au însușit cu asupra de măsură îndemnul de a studia cu sârg, dezvoltând teme și motive de interes general.
Și pentru că dl. Mihai Cabă ni-l oferă drept model pe venerabilul cronicar Miron Costin (în paranteză fie zis, de la nefericita-I decapitare se împlinesc 330 de ani), merită să reținem o vorbă înțeleaptă, parcă desprinsă din Sfânta Scriptură, pe care o știm deja cu toții: „Zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră” (Viața lumii).
Ei, asta-i întrebarea: Ce fel de „umbră” lăsăm în urmă?!
Iată exemplul d-lui profesor Nicolae Mareș. Cercetarea în arhive! Indiferent în ce oraș și în ce țară anume, arhivele conservă mici comori. Multe, inedite.
În adevăr, e vorba de mult consum de energie, dar satisfacțiile sunt pe măsură!
Fără a exagera în vreun fel, punctul maxim al lecturii acestui număr de revistă ni-l oferă dl. Nicolae Mareș – o dezbatere pe baza unui afiș necunoscut din perioada școlarității viitorului mare diplomat Nicolae Titulescu, descoperit în arhiva Bibliotecii Academiei Române, secțiunea „Manuscrise”. Comentariul oferit merită cunoscut. Extrem de interesant!
Și pentru că„cetitul cărților”rămâne piatra noastră de căpătâi, vom dovedi prin exemplificări concrete – desprinse din acest număr de revistă.
Ați remarcat simetria? Anul XII, nr. 12! Palpitant!
Așadar, pentru Dragoș Niculescu, personalitatea lui Nichifor Crainic deține supremația. Câtă dreptate avea Alexandru Mironescu, afirmând: „Prin concepția, prin orientarea desăvârșită, prin puritatea de cristal, poezia lui Nichifor Crainic, cred, ocupă locul din pisc” (Floarea de foc)! Și nu numai poezia sa.
Vavila Popovici, Iulian Chivu, Nicolae Bălașa și Tudor Nedelcea sunt îndrăgostiți de filosofie. Al. Florin Țene și Laura Cosmina Vlad preferă subiecte cu miez teologic.Tudor Nedelcea, Ioan C. Popă, Ioan Voicu și Corneliu Vasile sunt ancorați în istorie, destul de serios. George Petrovai și Nicolae Bălașa abordează probleme de etică, extrem de actuale. Galina Marţea, Constantin Miu, Anatol Eremia preferă subtilitatea arhitectural-lingvistică și de istorie a literaturii. Artele frumoase devin apanajul d-lui Marin I. Arcuș, al Alei Găină și al tânărului Filip Tudora. Și totul asezonat cu versuri, proză, recomandări de lectură literară.
Ne surprind, plăcut, semnături dragi, pagini dorite, de departe, de la dragii noștri Mariana Zavati Gardner și Ben Todică. Apoi, modestul și mult premiatul Luca Cipolla, un traducător prețios, Marin Mihalache… dar și-un nume care promite!
În adevăr, Nicolae Mătaș, „Iluziile noastre se lasă sculptate în ape. În / piatra de hotar dintre ieri, poate mâine și azi”!…

Livia Ciupercă / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.