Istoria anului 1916 dezvăluie astăzi o situație internațională caracterizată prin mari încleștări de forțe umane, determinate de izbucnirea Primului Război Mondial. La 15 august 1916, România intra în Marele Război pentru Reîntregirea neamului românesc prin cuvântul de îndemn la datorie a regelui Ferdinand: „De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și de pe plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul de veci. În noi, în virtuțile, în vitejia noastră, stă putința de a le da dreptul, ca într-o Românie întregită și liberă, de la Tisa până la Mare, să propășească în pace, potrivit destinelor și aspirațiunilor gintei noastre. ROMÂNI! …Cu Dumnezeu înainte!”
Acesta este momentul istoric în care apare pe scena trecutului zbuciumat al românilor un mare lider militar: generalul IOAN DRAGALINA.
Generalul Dragalina provenea dintr-o familie cu tradiţie militară, tatăl său fiind ofiţer al armatei austriece, iar în anul 1887 a demisionat din armata imperială şi a fost primit în armata regală română, unde a evoluat în cariera militară pas cu pas.
După intrarea României în Primul Război Mondial (14-15 august 1916) şi
trecerea Carpaţilor, la începutul lunii octombrie, armata română trebuia să apere fiecare palmă de pământ din trecătorile munţilor. Regele Ferdinand l-a destituit pe generalul Culcer, numindu-l pe generalul Ioan Dragalina la comanda Armatei I. Pe Valea Jiului, dispozitivele conduse de generalul Dragalina erau pregătite, din 10 octombrie 1916, să reziste masivului asalt al trupelor duşmane. Strategia gândită de general în Valea Jiului a dat roade în prima fază, dar în noiembrie 1916, valul inamic a spulberat rezistenţa românească în zonă, apoi în întreaga Muntenie, până la stabilizarea frontului din sudul Moldovei.
Strategia generalului Ioan Dragalina, comandant al Diviziei I de Infanterie ce apăra frontiera de vest a țării, a fost de a ocupa şi fortifica înălţimile munţilor, pentru a nu risca o confruntare pe teren deschis având în vedere superioritatea numerică şi tehnică a duşmanului. Divizia sa a luptat vitejeşte şi, după ce au atacat în dimineața zilei de 15 august 1916, la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit să ocupe culmile muntoase şi să stopeze ofensiva inamică până la începutul lui octombrie. Situaţia devine disperată atunci când inamicul străpunge apărarea română prin trecătorile Vulcan și Lainici. Generalul scria în carnetul său personal: „Câte și câte idei negre nu mi-au trecut prin cap, tulburându-mi mintea. Capul sus, Dragalina! Nu te lăsa sclavul gândurilor rele. Cu trupe multe oricine știe să lupte. Arată că știi și cu puține să faci mult. Încrede-te în Dumnezeul părinților tăi și în steaua ta ce întotdeauna te-a luminat. Doamne, fii cu mine!”.
Însă o inspecţie a generalului în Valea Jiului din 12 octombrie 1916, în zona mânăstirii Lainici, s-a sfârşit tragic. La întoarcere, maşina în care se afla generalul a fost surprinsă într-un schimb de focuri, iar două gloanţe l-au atins în braţ şi omoplat. A fost transportat de urgenţă la postul sanitar, pentru bandajarea rănii, ulterior la spital, la Târgu Jiu şi Craiova, unde medicii au propus amputarea braţului, operație ce nu a fost dusă la îndeplinire. Generalul a fost urcat în tren şi transportat la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti, unde ajunge pe 13 octombrie.
Prea târziu însă, deoarece rana i s-a infectat. Pe patul de spital, generalul a fost vizitat de Regele Ferdinand I al României, care i-a conferit importanta distincţie reprezentată de Ordinul Mihai Viteazul. Într-o conversație cu medicul, generalul a întrebat: „Dar, ia spune doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce în luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-l?”. „Prin amputarea braţului, vindecarea ar fi mai grabnică”, răspunse acesta. „Ei bine, taie-l doctore, o să-mi ajungă şi un singur braţ.” Soţia sa, fiii şi fiicele sale care nu se mai dezlipeau de lângă patul soţului şi tatălui lor, au asistat împietriţi de durere la ultimele lui momente, în vreme ce Regele aştepta palid lângă uşă. Simțindu-și sfârșitul aproape, este împărtășit și cere fiului său: „Îndreaptă-mă cu fața spre Banat. Tu să le spui că am murit cu ei în gând!”…
Învingătorul de la Jiu a închis ochii în eternitate ca unul dintre comandanții glorioşi ai rezistenţei în Carpaţi. De mintea, iscusinţa şi bravura sa s-au zdrobit legiunile teutone pe Valea Jiului. Pe patul spitalului, în durerile rănii, el a mai continuat comanda victoriei, urmărind pe inamicul învins. Testamentul lui va fi executat: duşmanul nu va trece Carpaţii! Marele istoric Nicolae Iorga rostea la funeraliile eroului: „Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia, nu mai este! (…) Cu pietate fiecare va privi ultimul lui drum între noi. Căci lacrimile le-am isprăvit! Dar mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare, când colo departe-n Caransebeș va flutura steagul supt care el și-a vărsat sângele, vom ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz întru pomenirea curatei figuri de erou care se ascunde acum vederilor noastre.”
Iar în anul 2020, luna septembrie, municipiul Caransebeș și-a adus tributul
de recunoștință în fața generalului Ioan Dragalina, declarându-l post-mortem cetățean de onoare al municipiului Caransebeș. Evenimentul a avut loc în cadrul manifestărilor „Generalul Ioan Dragalina, omul și eroul”, organizat de Asociaţia Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere „Slt. Ecaterina Teodoroiu”, alături de autoritățile locale și alte instituții. Diploma care conferă titlul de „Cetăţean de Onoare Post-Mortem” i-a fost acordată nepoatei Generalului-erou Ioan Dragalina, Rodica Voiculescu, în vârstă de 88 de ani, stabilită în Suedia.
Și noi, din Cetatea de Scaun a veșnicei Alba Iulia, îi purtăm veșnică și evlavioasă recunoștință întru Patrie și Onoare!
Col. (r.) lector univ. dr. ing. Constantin AVĂDANEI
Președinte al Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”