default-logo

Expoziție Ion Anghel la Galeria Senso

Începând de miercuri, 12 ianuarie 2022, timp de o lună, la Galeria Senso din București (Calea Victoriei 12C) poate fi vizitată personala artistului vizual Ion Anghel, eveniment care deschide programul expozițional de anul acesta al galeriei. Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, expoziția cu titlul „Retroactiv” marchează începutul unei noi serii de proiecte propuse de Ana Ștefania Andronic (BUZU), directorul artistic al Galeriei Senso. „Retroactiv” rămâne deschisă publicului până în data de 12 februarie 2022.

Ion Anghel este artist vizual, curator și lector universitar la catedra de Pictură a Universității de Arte din București. Membru UAP, în cadrul căreia deține funcția de președinte al Comisiei de Onoare, Disciplină și Arbitraj, Ion Anghel a fost distins cu numeroase premii, fiind, totodată, și autor al unor importante expoziții care au avut loc la muzee și galerii din întreaga țară.

„Retroactiv – cea de-a doua personală semnată de Ion Anghel la Galeria Senso – deschide programul expozițional 2022 al galeriei și reunește cele mai recente lucrări ale artistului, lucrări care, în ciuda noutății lor, fac trimitere, așa cum de altfel semnalează și titlul, la o apetență către trecutul recent. Îmbinând pictură, sculptură, colaj și asamblaj, selecția expozițională indică, pe de o parte, în mod asumat (și recurent, dacă ne gândim la o altă expoziție personală a sa din 2013, de la Muzeu Țăranului Român) un stil profund influențat de Arte Povera, iar pe de altă parte relevă chiar relația pe care Ion Anghel o are cu obiectele pe care le colecționează și pe care le integrează în lucrările sale” (Ana Daniela Sultana).

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.