default-logo

Poveste americană

„Ei, de care lumea nu era vrednică…” (Evrei 11,38)

            America, lumea cea nouă, obsesia unora, spaima altora, tărâmul zgârie norilor trufași și al autostrăzilor interminabile, patria coca-cola, a cafelei zeamă chioară și a celor peste un miliard de aripioare de pui vândute la finala superbowl-ui.

            Dar America oferă deopotrivă surprize culturale și spirituale. Cum de și-a ridicat Dumnezeu tocmai în San Diego un închinător de talia lui Seraphim Rose și în New York un teolog de anvergura lui Alexander Schmemann? Cum de Prințesa Ileana, mama lui Ferdinand și mătușa Regelui Mihai a găsit de cuviință să întemeieze o mănăstire chiar în Ellwod City? Și mirările continuă.

            În anii ‘30 celebrului arhitect Nicolae Ghica Budești (1869-1943) i s-a comandat decorarea în stil românesc a unei săli de curs din Universitatea de limbi străine din Pittsburg („Cathedral of Learning”). Încăperea a fost inaugurată cu un an înaintea morții sale și poate fi vizitată gratuit pe durata orelor de curs din Universitate. Deschizând ușa cioplită în stejar masiv, ca de biserică, redescoperi instantaneu ambianța de acasă. Deasupra intrării, în loc de pisanie, sunt săpate în piatră versurile lui Vasile Alecsandri: „Căci Românul e întocmai precum stâncile mărețe/ Care-n valurile mării furtunate și semețe/ Neclintite-n veci rămân” (fragment din „Anul 1855”). Cuvinte aparent siropoase, dar care citite la 10.000 de km distanță de casă îți pătrund în carne. Inconfundabila marmură roz de Rușchița îți dă senzația că te afli acasă. Mobilier patriarhal, de un gust desăvârșit, mirosind a pădure.

            Toate acestea conduc privirea spre peretele dinspre Răsărit, unde se desfășoară în toată splendoarea sa un imens mozaic pe fond de albastru voronețian și inserții de aur și turcoaz. Lucrarea, realizată de cunoscutul artist plastic Nora Steriade, îi înfățișează pe sfântul voievod Constantin Brâncoveanu și pe copiii acestuia oferindu-I Împăratului ceresc o biserică. Remarcați că proiectul iconografic a fost realizat cu 50 de ani înainte ca personajele să fie canonizate de către Biserica Ortodoxă Română (20 iunie 1992).

            Autorii sălii românești din Pittsburgh l-au socotit pe Brâncoveanu drept românul reprezentativ, cel care ne definește cel mai fidel aspirațiile, cel care ne susține neîncetat și convingător cauza personală și națională. Acest sfânt martir care moare nu o dată, ci în avans de patru ori, odată cu fiecare copil al său, de dragul lui Hristos. Cronicarul îi atribuie domnitorului următoarele cuvinte: „Stați tare și bărbătește, dragii mei! Să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…” (Gheorghe Șincai – „Cronica românilor și a mai multor neamuri”). Nu s-au inventat cuvinte îndeajuns de tari încât să exprime scena, după cum nu a văzut lumina zilei un fiu al acestui neam care să merite mai multă prețuire.

            Sângele lui și al copiilor săi nevinovați, precum și sângele numeroșilor martiri, cunoscuți și necunoscuți, recunoscuți sau încă nu, susține Biserica și o face indestructibilă, după principiul formulat de Tertulian: „Sângele martirilor, sămânța Bisericii”. Din acest motiv Biserica va dăinui pe pământul românesc, spre tulburarea defăimătorilor și în ciuda unor reprezentanți formali care nu îi fac cinste.

            Din acest motiv acolo, la Pittsburgh, în fața acestui mozaic ca o oglindă a patriei din cer, am fost în sfârșit mândru că sunt român și că acest neam a dat un asemenea voievod și o asemenea familie. Ca să vezi, a trebuit să ajung în America pentru a mă îndrăgosti de Brâncoveanu…

Preot Dr. Claudiu Băzăvan

 

(articolul a fost prezentat în Proiectul Cultural Național „In memoriam Ioan Grigorescu”, organizat de Filiala Prahova a UZPR)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*