„Camera de Comerț și Industrie a României (C.C.I.R.), cu sprijinul Camerei de Comerț și Industrie Cluj (C.C.I. Cluj) și al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a organizat miercuri, 7 august 2019, ceremonia de dezvelire a statuii Generalului Gheorghe Mărdărescu. Inaugurarea statuii încununează cei 100 de ai de când trupele române au ocupat Budapesta, în august 1919. La ceremonia de dezvelire a statuii au participat înalți demnitari de stat, reprezentanți ai administrației publice locale, președinți de camere de comerț județene precum și un număr mare de români care și-au dorit să fie de față la un eveniment care marchează istoria”[1].

Ceremonia de dezvelire a statuii generalului Gheorghe Mărdărescu (în 2019 – n.r.) – posibile la inițiativa și prin efortul C.C.I.R. Cluj – se înscriu pe coordonate mai largi, pe care, uneori, refuzăm să le vedem. România a reușit în secolul al XX-lea, printr-o instituție fundamentală a statului, anume armata sa, să oprească sau să limiteze două primejdii capitale care amenințau continentul european și care, implicit o amenințau și pe ea însăși. Este vorba despre două regimuri dictatoriale, unul de extremă stângă și celălalt de extremă dreaptă. În 1919, prin campania din Ungaria devenită „roșie”, armata română a oprit avansarea bolșevismului, a comunismului de tip sovietic spre centrul Europei (eventuala victorie a lui Bela Kun în Ungaria ar fi deschis calea afirmării „Republicii Sovietice Bavaria”)[2].

În 1944-1945, campania armatei române spre vest, în alianță cu Națiunile Unite, a contribuit la înfrângerea fascismului, inclusiv a variantei de fascism de la Budapesta, care se crampona de putere. Cele două regimuri, anume comunismul și fascismul au fost condamnate de forurile legale internaționale și de istorie. În același timp, ambele fapte din 1919 și 1944-1945 au contribuit la consolidarea României, adică a edificiului național clădit prin deciziile națiunii române finalizate la 1 Decembrie 1918 și recunoscute de comunitatea internațională. Mai concret, acele acțiuni de arme au făcut posibilă apartenența de fapt și de drept a Transilvaniei la statul român. 

În mod indirect, amândouă aceste înfăptuiri istorice au ajutat la fondarea, afirmarea și reașezarea Universității românești la Cluj, în acord cu voința națională exprimată încă din 1848, prin programul Revoluției Române aprobat la Marea Adunare Națională de la Blaj. După victoria armatei române din 1919, s-a putut deschide, în noiembrie același an – adică acum un secol – prima universitate românească la Cluj, iar după victoriile armate române din 1945, aceiași universitate a putut reveni din bejenie în cetatea academică în care se fondase sub regii întregitori, Ferdinand și Maria.  Detaliile acelor acțiuni au stârnit și pot să stârnească încă anumite interpretări controversate, dar esența faptelor acelora rămâne în acord dreptatea și cu adevărul. 

Iată de ce această statuie a generalului Gheorghe Mărdărescu, eliberatorul Budapestei, numit comandant suprem al trupelor române din Transilvania în 1919 și devenit apoi ministru de război al României, va sta de-acum în fața Facultății de Științe Economice a Universității, înnobilând locul și oamenii.

Generalul Gheorghe Mărdărescu poate și trebuie să fie considerat de istorie drept unul dintre artizanii României libere și unite, dar și drept un părinte al Europei democratice, ferite de regimuri totalitare.

Faptele mari se împlinesc numai prin jertfe, iar figura generalului ne va aminti mereu de jertfele românilor de odinioară, dar mai ales de marile noastre înfăptuiri obținute prin jertfe. Popoarele civilizate știu să-și cinstească eroii și să presare pe-ale lor morminte ale laurilor foi.