Un Laudatio pentru Nicolae Băciuț este o misiune imposibilă. Doar despre cărțile sale, nu puține la număr, peste o sută cincizeci, s-au scris peste trei mii de pagini.
Certificatul de calitate l-au dat zeci de critici de toate calibrele, de la N. Steinhardt la Nicolae Manolescu, de la Ion Pop la Eugen Simion, dar poezia sa a fost și subiect de analiză al mai multor concursuri de creație literară pentru elevi, ba chiar și temă la examene școlare.
Dacă mai adăugăm sutele de proiecte, programe și acțiuni culturale pe care le-a inițiat de-a lungul a aproape cinci decenii de viață dedicată devenirii întru ființă prin credință și cultură, avem, măcar în parte, o imagine asupra unei personalități de mare distincție nu doar în spațiul geografic și spiritual mureșean, ci de-a lungul și de-a latul țării, aceasta însemnând și România de pe malul stâng al Prutului, dar care s-a manifestat și în largul zărilor, de la Viena La Roma, de la New York la Toronto.
El a rămas însă un om al locului, legat prin fire tainice de spațiul natal, de anii adolescenței, ai descoperirii și asumării literaturii ca mod de a fi și de a dăinui.
Născut la Chintelnic, la 10 decembrie 1956, ca al patrulea fiu al lui Grigore și al Mariei Băciuț, a prins gustul creației din anii de gimnaziu, după ce, în 1966, ca „regizor” și „actor”, neputând merge la centenarul lui Coșbuc, a pus în scenă și interpretat „O scrisoare de la Muselim Selo”.
Anii de liceu, de la Bistrița, au fost și anii în care a intrat în vârtejul mișcării literare locale – a debutat în presă, și cu poezie și cu publicistică, apoi a jucat teatru, la Clubul Tineretului, a înființat un cenaclu, „ Virtus Romana Rediviva”..
Anii de facultate, la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Filologie, l-au găsit copt pentru una dintre cele mai frumoase misiuni jurnalistice, revista „Echinox”, unde a urcat repede scara responsabilităților, spre maximul studențesc, secretar responsabil de redacție, urmându-i lui Emil Hurezeanu.
La puțină vreme după absolvirera facultății, a intrat în echipa revistei „Vatra” din Târgu-Mureș, unde și-a continuat nu doar proiecte literare mai vechi, ci și-a consolidat și vocația dialogului, realizând sute de dialoguri literare, materializate într-o operă unică, originală „O istorie a literaturii române contemporane în interviuri”, un op de o mie de pagini. La care se adaugă și cărțile de interviuri cu Nichita Stănescu, N. Steinhardt, Ștefan Baciu, Ion Vlasiu, Mihai Sin, Melania Cuc, Veronica Pavel Lerner ș.a.
A debutat în volum în 1986, cu „Muzeul de iarnă”, urmat de „Memoria zăpezii”, apărut în 1989.
Din 1990, și-a dat drumul energiilor sale creatoare și culturale, manifestându-se pe mai multe fronturi deodată.
A inițiat prima publicație culturală postdecembristă la Târgu-Mureș, „Alpha”, a inițiat prima editură.
Numeroase publicații din țară sau pentru românii din Bucovina l-au avut artizan, până a ajunge, la această dată, să fie editorul a două publicații lunare de cultură, „Vatra veche” și „Cadran (jurnal mureșean)”, realizate în regim de one man show, mai pe românește spus, el le realizează singur, din punct de vedere editorial, cu texte de la colaboratori din toată lumea.
Ca editor de carte, prin editurile succesive „Tipomur”, „Nico” și „Vatra veche”, a publicat aproape patru mii de titluri, ale unor scriitori din țară și străinătate. În primii ani după revoluție, și scriitorii bistrițeni au beneficiat de serviciile editoriale ale lui Nicolae Băciuț.
Nu și-a neglijat nici propria operă – publicând cărți de poezie, critică literară, publicistică, jurnale de călătorie, albume, monografii etc.
Poezia lui a fost tradusă în numeroase limbi – engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară, chineză, ba și în latină și în rromani!
A lucrat ca redactor la Televiziunea Română, a fost cadru didactic universitar asociat, conduce de mai bine de două decenii Direcția Județeană pentru Cultură Mureș.
Proiectele sale culturale s-au remarcat prin originalitate, antrenând categorii socio-profesionale dintre cele mai diverse.
A inițiat concursuri literare, tabere de creație literară și plastică, întâlniri literare, simpozioane, conferințe, expoziții, lansări de carte.
A rămas îndrăgostit de actorie, deși n-a visat niciodată să devină actor, susținând zeci de recitaluri de poezie, fiind un promotor ardent al poeziei românești și universale.
A fost, în 1990, bursier al MPA, SUA, iar pentru demersurile sale publicistice, în 1991, Universitatea din Illinois l-a nominalizat pentru premiul Oscar în publicistică.
Și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România l-a premiat pentru activitatea jurnalistică, personală și a revistelor sale.
A fost distins pentru opera literară cu premii importante, între care se disting Marele Premiu al Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, având ca președinte al juriului pe acad. Eugen Simion, Premiul Festivalului Internațional „Mihai Eminescu”, având ca președinte de juriu pe acad. Mihai Cimpoi, Marele Premiu al Festivalului Internațional „Grigore Vieru”, având ca președinte de juriu pe acad. Valeriu Matei, cele mai semnificative premii pentru poezie primite de vreun autor mureșean.
Pot fi adăugate zeci de distincții, premii ale unor instituții, între care și „Fibula de la Suseni”, cea mai importantă distincție a județului Mureș.
Pentru contribuția sa la viață religioasă, ca membru în Adunarea Eparhială a Alba Iuliei, dar și în Adunarea Națională Bisericească, a fost distins cu Crucea Patriarhală, acordată de ÎPS mitropolitul Andrei, cu Ordinul „Donum Sacrum Unitatis, acordat de către ÎPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt”, acordat de PS, Iustinian, episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, fiind și membru în Consiliul director al acesteia din urmă.
Spuneam la început că misiunea mea e aproape imposibilă, când deasupra capului stă sabia lui Cronos.
Cred însă că am extras suficiente argumente pentru a dovedi că titlul de „Cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud” este o necesară recunoaștere a contribuției unui fiu al locului „La creșterea limbei românești/Ș-a patriei cinstire”. Că ea onorează și pe cel care primește, dar și pe cel care acordă această distincție.
Ioan Pintea