default-logo

LA PAS PRIN JUDEȚUL ROMANAȚI (OLT) MUNICIPIUL CARACAL   

Municipiul Caracal este situat în partea de sud a țării, în județul Olt, la marginea răsăriteană a Câmpiei Romanaților și se întinde pe o suprafață de 72 km², având o populație de aproximativ 30.954 locuitori.

            În subteran, orașul este străbătut de râul Gologan. În afară de valea pârâului Gologan, mai există încă o apă curgătoare, denumită Valea Torentului, puțin adâncită (6 – 8m), care traversează o parte a orașului, prelungindu-se până la valea Gologanului.

            Prima atestare documentară datează din 17 noiembrie 1538. Caracalul prezintă numeroase vestigii care dovedesc că acest ținut era locuit din preistorie. Drept dovadă stau descoperirile arheologice din vremurile paleoliticului, neoliticului și din epoca bronzului.

            Datorită evenimentelor care au marcat istoria acestei  comunități, în prezent nu se știe de unde vine numele orașului, dar există două ipoteze.

            Conform primei ipoteze, în anul 215 după Hristos, împăratul roman Antonius Caracalla a împroprietărit aici veteranii din armata sa.

            Conform celei de a doua ipoteze, numele orașului ar proveni dintr-o expresie turcească sau cumană „kara-kale”, care ar însemna aproximativ ”cetatea neagră”.

Ținutul Caracalului a făcut parte din averea imensă a familiei Craioveștilor.

            Mihnea Turcitu, în 1589, a decis modul de împărțire al averii acestora iar Caracalul a intrat pe seama domnească.

            Ridicarea la rang de oraș a Caracalului a fost realizată de Mihai Viteazul, care și-a făcut aici o curte domnească și o biserică.

            În secolul al XVI-lea, domnul Pătrașcu Cel Bun a ridicat în Caracal Biserica Domnească „Ovidenia”, folosită drept una dintre reședințe de domnitori români ca Mihai Viteazul, (unde a locuit pentru o perioadă mare de timp, de unde a emis documente importante, urmând ca în 1597 să câștige bătălia cu turcii), Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.

            CURTEA DOMNEASCĂ este alcătuită din Biserica Domnească „Ovidenia”, casele domnești, un turn de observație, grajdurile și alte edificii.

            Astăzi mai există Biserica Domnească, școala de băieți și o parte a zidului de împrejmuire. Scopul era acela de a ține sub observație satele din Romanați, pe care le avea în posesie Mihai Viteazul, Curtea Domnească având rol administrativ în principal, dar și strategic.

            Foișorul de foc, un turn înalt, circular, cu o platformă de supraveghere, a fost construit în anul 1901, pe locul Curții Domnești a lui Mihai Viteazul. De pe platformă, un străjer privea orașul și dădea alarma, atunci când observa un posibil incendiu. Serviciul de stins focul a funcţionat până în anul 1936, când toate unităţile de pompieri au fost militarizate, în prezent, reprezintă Muzeul Pompierilor din Caracal.

            O altă biserică monument istoric din Caracal este Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de familia Jianu, în care se află mormântul haiducului Iancu Jianu, ( a cărui Casă Memorială, se află în Caracal, vis-a-vis de Muzeul de Istorie al Romanațiului), născut în 1788 și decedat în 14 decembrie 1842, din cauze naturale.

            Și la Caracal, Unirea Principatelor Române, de la 1859 a lăsat urme. În Biserica cu hramul „Toți Sfinții”, ctitorită în 1818, se află mormântul deputatului de Romanaţi, Ioan Dumitriu, reprezentant de seamă al Olteniei în Divanul Ad-hoc al Țării Românești.

            Acesta a avut un rol important în istoria orașului Caracal, fapt precizat în documentul de împuternicire semnat de reprezentanții urbei în 15 septembrie 1857. Tot în această biserică, se află Icoana Sfântului Cristofor – Sfântul cu cap de lup.

Caracalul s-a evidențiat, în timpul celor două conflagrații  mondiale, cu două regimente, care au adus victorii, în lupta pentru țară – Regimentul II Romanați și Regimentul II Călărași.

            Caracalul a fost reședința județului Romanați, până la instaurarea regimului comunist în România. După căderea comunismului, orașul a fost redeclarat municipiu, în data de 24 noiembrie 1994.

            În Caracal se află mai multe case de patrimoniu, dar și o capodoperă arhitecturală peisagistică, Parcul „Constantin Poroineanu”.

            Parcul Constantin Poroineanu este o adevărată capodoperă peisagistică, unul dintre cele mai frumoase parcuri din România, fiind recunoscut în Europa ca al treilea parc natural după dimensiuni, 25,5 ha.

            Înainte de anul 1903, pe acest loc era amplasat heleșteul comunei Obogeanu, înconjurat de mlaștini. Între 1903- 1914, în jurul heleșteului, este construit parcul, executat după planurile a doi ingineri francezi peisagiști, Edgar Redont și Ernest Pinard, grație donației făcute de Constantin Poroineanu, care în anul 1893, a cedat Primăriei Caracal un heleșteu, în vederea construirii unui parc, finanțând și despăgubirea proprietarilor terenurilor din zona. Ulterior, acesta și-a donat întreaga avere orașului.

            Din suprafața parcului, 16 ha sunt ocupate de vegetație, care cuprinde numeroase specii autohtone de plante și de arbori, precum și specii aclimatizate ( molidul, tuia, pinul, chiparosul de mlaștină, arborele vieții, pinul negru, cenușarul, mahoria, stejarul brumăriu, ginko biloba, chiparosul de baltă etc.).

            În anul 1913, a fost realizată Aleea plopilor, lungă de 1200 m, care pornește de la statuia marelui poet Mihai Eminescu și se termină în apropierea lacului Obogeanu,  pe unde se plimbau doi mari poeți și buni prieteni, George Coșbuc și Haralamb Leca, invitați ai profesorului Anton Eliade.

            Parcul prezintă multiple dotări – lac de agrement cu o insulă, amenajat pe râul Gologan, pe care se află o ciupercă, unde cânta fanfara militară, alei, monumente de artă, sculpturi, locuri de joacă moderne pentru copii, hotel, restaurant, teatru de vară, club sportiv școlar, stadion de fotbal, teren de handbal, baschet etc.

            Constantin Poroineanu, personalitate emblematică a Caracalului și a județului Romanați, născut în 1843, la Târgoviște, este fiul lui Sache Poroineanu, care a avut mai multe funcții (casier al cancelariei fiscale, secretar de prefectură, judecător, administrator, poet, traducător) proprietar al mai multor moșii și păduri și al Elenei Jianu, fata paharnicului Ștefan Jianu, mare proprietar în județul Romanați.

            Constantin Poroineanu a început studiile universitare la Facultatea de Drept din București, pe care le-a terminat la Paris. Întors în țară, a lucrat ca avocat, și-a dedicat timpul administrării moșiilor sale, primite de la mamă și cei doi unchi, a intrat în politică, reprezentând județul Romanați, în Parlament, în zeci de legislaturi.

            Sub semnătura sa, au fost promulgate numeroase legi în cadrul Adunării Deputaților, printre care și cea prin care România a fost proclamată regat, Carol I luând titlul de rege, pentru sine și moștenitorii săi.

            Ca urmare a meritelor deosebite în plan cultural, social și politic, Constantin Poroineanu a fost decorat cu Ordinul Steaua României, Ordinul Coroana României, Ordinul Leopold al Belgiei, toate în grad de Comandor și cu Medalia Apărătorilor Independenței.

            Constantin Poroineanu nu a fost căsătorit, nu a avut copii, a murit în Caracal, la 15 septembrie 1908, sinucigându-se.

            Teatrul Național din Caracal, un impunător edificiu arhitectonic, situat în zona istorică a orașului, în vecinătatea ruinelor Curții Domnești a lui Mihai Viteazul, a fost construit între anii1896 – 1901, prima piatră de temelie fiind pusă în data de 14 iulie 1896.

            Teatrul a fost construit după planurile arhitectului austriac Franz Billek, în stil eclectic cu accente neobarotice și neorenascentiste. Impresionează prin masivitatea și bogăția sa decorativă atât de la exterior cât și din interior, lucru remarcat și de Nicolae Iorga în scrierile sale. Unele surse menționează faptul că aici ar fi susținut numeroase concerte violonistul George Enescu, iar d-na general Averescu a cântat vocal pentru concerte de binefacere.

            În sala Teatrului Național din Caracal, au avut loc conferințe susținute de mari personalități ale științei, literaturii și artei, precum – Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Xenopol, Octavian Goga, mari politicieni, precum Tache Ionescu, Nicolae Titulescu. Tot aici au evoluat mari nume ale culturii române, precum: George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Eugenia Zaharia, Remus Comăneanu, Horațiu Mălăiele, Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Rodica Mandache, Florin Piersic, Marcel Iureș etc.

            Anual, Teatrul Național din Caracal găzduiește Festivalul Naţional de Teatru „Ştefan Iordache”, Festivalul de Teatru şi Film de scurt metraj pentru tineret „fesTin”, Festivalul de Comedie al teatrelor neprofesioniste, permanent stagiunea Teatrului Municipal, diferite spectacole, expoziţii, simpozioane, conferinţe etc.

            În Caracal se află mai multe case de patrimoniu.

            Casa Memorială Iancu Jianu, clădire de patrimoniu, construită la sfârșitul secolului XVIII, în stil boieresc, unde s-a născut și a trăit o parte din viață.

            Până în 1906, a trăit aici Zinca, fiica lui Iancu Jianu, care este îngropată în cimitirul numărul 1 (Carpați), din Caracal, alături de mama sa Sultana.

            Până în 1945, casa a fost locuită de urmașii de sânge ai haiducului, nepotul acestuia. Iar după 1958 a devenit muzeu, situat vis-a-vis de Muzeul Romanațiului.

            Casa lui Nicolae Titulescu, care a trăit între 1882-1941, deputat de Romanați, o bijuterie arhitectonică, construită în stilul barocului târziu. Casa a fost construită între 1890-1893 de către un negustor caracalean, Florea Niculescu, care prin anii 1910-1911, a dat faliment.

            Conform plăcii fixate pe unul din pereţii casei, aceasta a aparţinut marelui diplomat timp de 14 ani, din 1910 până în 1924, după care Titulescu a părăsit Caracalul şi Romanaţiul, fiind chemat în alte funcţii importante.

            Casa (Guran) Cristescu, clădire de patrimoniu, construită între 1897-1902, după proiectul lui Alfred Vincenz, concepută în stilul academismului francez, cu influenţe de Art Nouveau şi Rococo.

            Casa Veleanu, clădire de patrimoniu, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, proprietate a lui Ioan E. Veleanu, om politic, deputat și prefect de Romanaţi, în perioada1933-1937.

            Casa Brabețeanu, construită la sfârşitul secolului XIX, se află pe lista monumentelor istorice, proprietar fiind Ioan Brabeţeanu, fost prefect de Romanaţi (1899-1902).

            Casa Dobruneanu (Muzeul Romanațiului), clădire de patrimoniu, ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, de Iancu Dobruneanu, nepotul lui Iancu Jianu, pe locul fostei case a lui Șerban și Grigore Jianu. Muzeul Romanațiului a fost înființat la 1949, iar în timpul perioadei comuniste, până în 1989, aici au funcționat diferite instituții, după 1990 a redevenit Muzeul Romanațiului.

            Casa Hagiescu-Miriște este una de patrimoniu, al cărei proprietar de profesie magistrat a fost cel mai mare colecționar de artă al Caracalului și Romanațiului, acesta dorea să transforme casa în muzeu. În jurul casei, există un parc cu o suprafață de 3500 m², amenajat în anul 1906, de renumitul inginer peisagist francez Redon. Se află în renovare.

            Casa profesorului Ilie Constantinescu, cunoscută personalitate a Romanaţiului, unul dintre cei mai mari colecţionari din ţară. Construcţia casei a început în 1890 şi s-a finalizat, în anul 1913. Deşi construcția casei începe în 1890, fundaţia este din beton, o raritate pentru acea vreme, clădirea impresionează prin aspectul său arhitectonic brâncovenesc.

            În perioada Primului Război Mondial, când Caracalul a fost ocupat, în această clădire s-a instalat comenduirea armatei germane, iar în al Doilea Război Mondial, locuinţa a fost ocupată de ruşi.

            Hotel Minerva, clădire monumentală, un adevărat palat construit în 1896, care se află în centrul orașului.

            Proprietar Florea Niculescu, cunoscut negustor caracalean, de la care proprietatea a fost cumpărată mai târziu de Stavarache Borcescu, negustor de cereale din Caracal şi Romanaţi.

            Ultimul proprietar a fost Ecaterina Borcescu, soţia lui Stavarache, comerciant,  apoi clădirea a intrat în proprietatea statului.

            Hotel Teodoru, clădire de patrimoniu, construită în anul 1908, de Raicu Teodoru, mare proprietar şi comerciant din Caracal şi Romanaţi,  din anul 1929, proprietar devine col. (r) Traian Vlădoianu – pensionar.

            În patrimoniul cultural din Caracal, se regăsesc și alte case, dar și Cimitirul evreiesc și Sinagoga care a fost construită în anul 1902, pentru a servi ca spaţiu de cult, de către curentul de evrei sefarzi.

                                                             COMUNA BUCINIȘU

Comuna Bucinișu este formată din două sate: Bucinișu Mare (sau Satul Vechi) și Bucinișu Mic (sau Satul Nou), este situată la o distanță de circa 25 km sud-vest de Caracal și la 21 de km sud de orașul Corabia și fluviul Dunărea.

            Se consideră că denumirea comunei vine de la un arbust din tulpina căruia ciobanii își confecționau fluiere. Istoricul moșiei Bucinișu se bazează pe documente istorice vechi, aflate în arhivele țării.

            În hrisovul domnitorului Radu Paisie, datat la 10 februarie în 1541, emis de Cancelaria Domnească din București, există primul document în care este menționată moșia Bucinișu, fapt întărit mai târziu într-un alt hrisov 11 iunie 1589 de Domnitorul Mihnea Turcitu.

            Trecerea de la epoca medievală la cea modernă a scos din anonimat moșia Bucinișu, primul document din istoria modernă datând din 10 august 1840, făcut de Grigore Culce Otetelișanu.

            În anul 879, s-a înființat Satul Bucinișu, depinzând administrativ de comuna Amărăștii de Jos, din județul Dolj. Satul Bucinișu a luat ființă prin migrarea locuitorilor din împrejurimi, care aveau o situație precară în satele de unde veneau.

            Planul comunei, așa cum există și în prezent, cu străzi largi și drepte, paralele și întretăiate simetric, a fost întocmit de Generalul Dragalina, locotenent și inginer horticol.

În centrul comunei Bucinișu Mare sunt plasate toate instituțiile publice.

Biserica a fost construită, în 1885, de către săteni, care erau buni meșteri zidari și tâmplari. Aceasta are formă de cruce, 25 de metri lungime și 8 lățime, iar grosimea zidurilor este de 1 metru, deasupra pronaosului pe biserică, se află o turlă care în trecut a ținut loc de clopot, deasupra având o cruce. În 1973, în curtea bisericii, a fost construită o clopotniță din beton.

Școala are două corpuri de clădiri, renovate care au încălzire centrală, bibliotecă, înființată în 1940 și teren de sport modernizat și grădiniță. Loc de joacă pentru copii, situat în centrul satului lângă școală. Dispensarul modern, dotat cu aparatură corespunzătoare și cu cadre medicale  și farmacia. Căminul cultural modern, complet renovat, dotat cu încălzire centrală și aer condiționat, unde se desfășoară diverse activități culturale și teatrul de vară, construit la 1964, post de poliție și primărie care funcționează într-o clădire complet renovată.

Comuna are două părculețe, Parcul Comunal, situat în fața primăriei, care cuprinde un monument închinat eroilor comunei, căzuți pe câmpul de luptă în războiul din 1941-1945, în care se află și clădirea fostei și actualei Primării și un altul situat în spatele dispensarului care este străbătut de un canal de scurgere realizat pentru a preveni inundarea comunei.

Tot în centrul comunei se găsește Troița ridicată în memoria eroilor săi căzuți în războiul de la 1916-1919 și stejari foarte bătrâni.

În anul 1892, a fost înființat Bucinișul Mic, situat la o distanță de 2 km de comuna Bucinișu, de care aparține. Acest sat are în centru clădirea fostei școli care a fost înființată, la 1 noiembrie 1915, Biserica satului, numită „Sfântul Ion”, a cărei construcție a început în anul 1936 și s-a încheiat în anul 1954 și o Troiță ridicată în memoria eroilor comunei, care au luptat în războaiele din 1916 și 1944.

Dacă ajungeți în județul Romanați, (OLT), nu ezitați să vizitați și alte localități pline de istorie și tradiție.

ALEXANDRU IORDACHE Daniela

            articolul a fost prezentat în cadrul Proiectului Cultural Național

„In memoriam: Ioan Grigorescu”, organizat de Filiala Prahova a UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*