default-logo

Editorial. Grigore Friptuleac – Biobibliografie

Numele distinsului pedagog și savant Grigore Friptuleac este binecunoscut în lumea științei. Venit de la țară, un simplu student de la medicină a reușit să atingă cele mai înalte piscuri în știința medicală, fiind apreciat cu onoruri și distincții guvernamentale și ale numeroaselor asociații și organizații obștești și de profil internațional. Recent, doctorul savant și pedagog Grigore Friptuleac a atins frumoasă vârstă de 75 de ani! Academicieni, profesori universitari, colegi de breaslă, prieteni și pământeni s-au pronunțat cu căldură, adresându-i omagiatului alese cuvinte de prețuire. Cu această ocazie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău și Asociația Igieniștilor din Republica Moldova i-au dedicat sărbătoritului o Biobibliografie ce a văzut lumina zilei la editura Pontos din Chișinău.
Chiar în prefața cărții „Crâmpeie din viață”, doctorul savant Grigore Friptuleac recunoaște că, în pofida mai multor greutăți, este un om norocos. Venind pe lume într-o familie simplă de agricultori, numeroasă, săracă din punct de vedere material, dar bogată la suflet și pornind prin labirinturile complicate ale vieții, întâlnind oameni cu diferite caractere, situații neordinare, Grigore Friptuleac a reușit să se afirme, să-și găsească locul în viață. Pentru a atinge aceste performanțe, doctorul savant Grigore Friptuleac a știut să evidențieze și unele valori pe care le-a prețuit pe parcursul vieții sale și pe care și astăzi le respectă cu strictețe, îndemnându-și studenții și discipolii săi să le fie drept călăuză în activitatea lor de toate zilele. Munca, Optimismul, Profesionalismul, Omenia, Bună ziua, Dragostea, Respectul, Răbdarea, Înțelepciunea, Cinstea, Onoarea și Corectitudinea – doar o parte din valorile importante, necesare în conduita omului care aduc mari beneficii spirituale și în sănătate, sunt tălmăcite detaliat de către Omul de Știință Grigore Friptuleac. Bibliografia savantului include diverse compartimente ce îi caracterizează atât activitatea științifică și pedagogică profesorală, cât și cea de toate zilele în mijlocul contemporanilor săi. Personalități notorii ale neamului românesc: Viorel Prisăcaru, Sergiu Ciobanu, Gheorghe Ostrofeț, Iurie Pânzaru, Eudochia Tcaci, Andrei Friptuleac și subsemnatul i-au dedicat sărbătoritului eseuri și articole omagiale. Pagini impunătoare numără succesiv listele tezelor de doctor în științe medicale susținute sub conducerea dascălului Grigore Friptuleac. Succintă dar convingătoare este și lista selectivă a publicațiilor științifice și metodico-didactice a savantului Grigore Friptuleac. Nu lipsesc din carte și pozele color ce reflectă viața în imagini a lui Grigore Friptuleac. Biobibliografia Omului, Pedagogului și Savantului Grigore Friptuleac a fost mult așteptată nu numai de către colegii de breaslă și de catedră, ci și de întreaga lume științifică, de către toți contemporanii lui! Felicitări prieten drag și la mulți ani sănătoși și toți rodnici!

Ion Cuzuioc / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.