Se spune că atunci când săvârșești un bine, ești dator să-l uiți imediat și să nu aștepți vreo răsplată, ca și Dumnezeu să ți-l poată așeza printre lucrurile tale bune.
Însă, cu părere de rău, există unii care așa cum își asigură mașina, casa sau alte bunuri, așa își asigură și binefacerile. Și chiar dacă pare de necrezut, aceștia înfăptuiesc binele după o anumită socoteală, tocmai pentru a fi lăudați de societate sau așteptând ca acesta să-i fie întors însutit. Sau amintește de fapta lui o viață întreagă, ca și cum Dumnezeu ar avea amnezie și ar uita de toate faptele noastre. Și-n loc să-i ajute pe alții fără nici un interes și fără să se laude prea mult, continue să trâmbițeze cu beneficiile lor, așteptând veșnic diplome și medalii, fiind convinși că și-au asigurat nu doar mașina și casa, dar și locul din rai.
Dar, sunt și unii oameni modești care nu se laudă niciodată. Iar când îi întrebi de vreun lucru bun pe care l-au înfăptuit, aceștia nu-l recunosc sau îl atribuie lui Dumnezeu, afirmând că numai El poate fi cu adevărat bun, iar ei n-ar putea face nimic dacă n-ar fi ajutați de Cel de Sus.
Fiind ferm convinși că binele nu trebuie făcut cu indiferență sau numai iarna, cum procedează unii care au sănii. El trebuie săvârșit imediat cum îl cere sufletul și inima. Pentru că dacă stai prea mult pe gânduri, riști să-l transformi în unul calculat. Și atunci nu faci decât să imiți bunătatea, fără însă s-o ai.
De aceea nu săvârși binele cu nepăsare sau interes. Pur și simplu fă-l și uită!
Doina DABIJA/UZPR Chișinău