default-logo

CIVILIZAȚIA CUCUTENI / Cinci mii de ani de istorie

Lumea a început la Cucuteni.

Acolo s-a aflat prima capitală a lumii.

Europa însăși pare copila Cucutenilor.

Istoria Bătrânului Continent se năștea la Cucuteni. 

Așa cel puțin spun cronicile scrise cu linii și semne pe amforele modelate aici acum mai bine de cinci mii de ani.

 Strămoșii noștri ne-au lăsat, drept mărturie că au existat, obiecte care pot fi pipăite, vase ornamentate cu fâșii de cer, cupe cu însemne de meditații.

Ei n-au venit de undeva, ci s-au născut aici, în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.

Urmele lor se văd pretutindeni, aceștia călcând pe cele lăsate de Dumnezeu, care a umblat desculț pe aceste locuri, la facerea lumii.

În timp ce reprezentanții altor popoare sapă în pământ și dau de strămoșii altora, noi săpăm și dăm de strămoși care seamănă cu noi, nu cu alții.

În timp ce alte popoare, acum cinci milenii, veneau în sprijinul teoriei lui Darwin și încercau să coboare din arbori, ca să-și aleagă șefii de gintă, strămoșii noștri – contemporani cu gânditorul de la Hamangia și Zeița de la Sultana – construiau castele și-și alegeau regi, ca cel de la Cucuteni, înconjurat de multele lor regine în mormântul săpat ca o piramidă cu vârful către centrul pământului. 

Pe când unele popoare mâncau din pumn, cucutenii ospătau din recipiente de ceramică decorate cu dâre de aur și vopsele care nu se învechesc în milenii. 

Cuptoarele de la Iurceni, Hoginești, Cărbuna au ars neîntrerupt vreme de cinci mii de ani.

Ele mai ard și acum. Pe aceleași locuri. 

Întreținute de urmașii olarilor de acum cinci milenii. 

Ca semn al continuității noastre. 

Ca dovadă că vânturile istoriei și valurile de barbari n-au putut să ne smulgă din aceste spații, unde ne avem crescute în adânc rădăcinile. 

Una dintre mărturiile, care vorbesc de veșnicia noastră și care ne țin ca să nu lunecăm în niciunde, se numește Civilizația Cucuteni. 

Aceasta nu se oprește la Prut. Ea trece dincolo și dincoace. Semn că Dumnezeu, atunci când a creat neamurile, n-a pus granițe între noi, cei de un neam și o istorie. 

Abia mai apoi s-au găsit urmași ai coborâtorilor din pomi, care să așeze frontiere acolo unde acestea n-au mai fost vreme de cinci milenii de istorie. 

Vorbind despre Cucuteni,  vorbim despre trecutul, prezentul și viitorul nostru.

Ale unei națiuni așezate în timp și ale unui popor ancorat în istorie.

 

Nicolae DABIJA

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.