default-logo

Pledoarie pentru o mai bună cunoaștere a fraților de sânge, oriunde ar fi 

Unul din ultimele Interviuri cu regretatul ziarist Doru Dinu Glavan, președintele UZPR , plecat în eternitate la 31 octombrie 2021

 

Motto: Cine este lipsit de memorie, de conștiința celor ce au fost până la el, nu va ști nicicând să prețuească timpul în care trăește și nu va fi pregătit pentru a păși în timpurile care vin., Vladimir Beșleagă, scriitor, Republica Moldova

Andrei Viziru – Stimate domn, Doru Dinu Glavan, Filiala UZPR din Republica Moldova a fost fondată cu contribuția D-stră nemijlocită, acum ați venit la Chișinău să încheiați noi colaborări, noi proiecte…
Doru Dinu Glavan. – Da, de fapt, întodeauna vin cu mare bucurie acasă și am nu numai plăcerea, ci și satisfacția de a mă întâlni cu oamenii dragi, cu frații mei de sânge, indiferent unde s-ar afla ei. Desigur, mă refer, în primul rând, la cei care sunt și membri ai Filialei UZPR de aici din Chișinău, o filalială foarte puternică în cadrul Uniuniii noastre, ceea ce face ca această organizație de breaslă să fie tot mai puternică. Aceasta ar fi principala țintă pe care UZPR o urmărește să vină în ajutorul celor care, de o parte și cealaltă a Prutului, doresc să fim una și aceeași, adică o Românie altfel spus, Dodoloață, întreagă, pe cât e posibil. Am venit împreună cu Asociația Jurnaliștilor de Turism din România, care la rândul lor au aici parteneri de discuție pentru promovarea turismului pe ambele maluri ale Prutului, o altă formă de a conduce, de fapt la împlinirea aceluiași țel care să constituie o Românie, împlinită.
A.V.. – Aici aș face trimitere la o expresie româneacă, mai bine o dată să vezi, decât de o sută de ori să auzi..
D.D.G.. – Așa este și chiar mi se pare foarte nimerită această expresie. Pentru că sunt sigur, sunt foarte mulți dintre acei care există în această comunitate aici, ca și cei care trăiesc în cealaltă comunitate mai mare românească, care nu se cunosc unii pe alții prea bine și probabil prin filiala UZPR de aici, prin demersurile noastre pe care le facem de dincolo încoace, precum dorim și invers să se întâmple, cred că ne vom cunoaște din ce în ce mai bine. Dar trebue să fie un proces rapid, să nu stăm prea mult și să așteptăm, nu știu de la cine învoire. Noi trebuie să grăbim procesul, care probabil se află într-un ciclu istoric care ne favorizează ca să acționăm acum.
A.V.. – Există o înfrățire deja între uniunile de creație, există și înfrățiri timide, ce-i drept, dintre localități. Eu sunt, născut într-un sat de pe malul Prutului Costuleni, Ungheni, omonim cu altă localitate de pe malul drept, așezări care s-au împrietenit, dar legăturile firești se pare că au slăbit, să sperăm, temporar. Mult contează aici și de inițiativa liderilor locali, care ar fi cazul – cum spuneați – să nu mai aștepte permisiunea celor de la Moscova, București ori Chișinău, cum a fost și în cazul Podului de Flori…
D.D.G.. – Ce am înțeles eu la întâlnirea cu membrii UZPR de aici, a filialei noastre, că există deja un demers început de a se face o valorificare a localităților care poartă același nume de o parte și de alta a Prutului. Sunt cel puțin peste 120 de localități care au același nume, fie dincolo de Prut, fie aici, adică au aceiași denumire. Cred că acest demers este foarte important și el contribuie la o mai bună cunoaștere a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Vă dați seama că dacă o comunitate de aici se înfrăţeşte cu alte șapte de dincolo, încep să se cunoască mai bine oamenii, să facă schimb de experiență, de valori. După care o să se simtă, exact așa cum spun eu de fiecare dată când vin aici, am venit acasă. Acasă la Chișinău, acasă la Ungheni, acasă la Soroca, oriunde vreți în această parte de pământ românesc.
A.V.. – Precum a afirmat temerar și în Nichita Stănescu atunci când a venit pentru prima dată,  în secolul trecut, în anii șatezeci, în Republică Sovietică Socialistă Moldovenească pe atunci, făcând parte din Uniunea Sovietică, zicând că vine de acasă, acasă…
D.D.G.. – Chiar și mie îmi place să spun, tot așa, am plecat de acasă pentru puțin timp ca să vin acasă și să mă reîntorc pe urmă tot acasă. Este un sentiement extraordinar pe care noi, jurnaliștii, trebuie să-l promovăm. Noi avem o mare putere de a disemina aceste lucruri și atunci voi spune că UZPR a dobândit o izbândă extraordinară în Parlamentul României, recunoașterea jurnalismului drept domeniu de creație și de utilitate publică. Așa cum nicio altă organizație de creație nu are aceste două calități. Nu numai pentru membrii UZPR, ci pentru întreaga breaslă, în genere, este foarte important. Pentru că astfel poți aborda problemele unor proiecte, iar noi am intrat puternic de câțiva ani și acei din acest teritoriu să simtă același lucru în perioada când, prin proiecte, se poate trăi foarte bine. Proiectele sunt cele care ne dau substanță, ne dau voință, ne dau posibilitatea să ne organizăm mai bine.

Andrei Viziru, membru UZPR, Filiala din
Republica Moldova

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*