Importanți oameni de știință se deplasează în cel mai neospitalier loc din lume, Antarctica, pentru a efectua studii de cercetare.
Pentru a putea rămâne mai multe luni sau ani în condiții de izolare și extrem de ostile, ai nevoie de o pregătire psihologică ieșită din comun.
Cei care au rămas o perioadă mai lungă în bazele de cercetare din Antarctica au suferit de sindromul mental hibernal, un sindrom de care suferă populația care locuiește în zone cu condiții extreme de viață. Aceste persoane sunt depresive, stresate, au probleme cu somnul.
Sindromul mental hibernal
Sindromul se manifestă în trei etape. Prima se numește etapa de alarmă, a doua este faza de rezistență și a treia este faza de epuizare.
Studiile în acest sens au fost realizate pe cercetători francezi și italieni care au petrecut în baze de cercetare o perioadă mai mare de 10 luni.
S-a dovedit că sănătatea lor emoțională a fost afectată, începând cu probleme legate de somn, de concentrare, dorința de a fugi din acel mediu, tentative de sinucidere. Unii dintre cercetători au suferit chiar de stres cronic.
O altă viață
Cei care au trăit o perioadă mai lungă în Antarctica au declarat că viața acolo este ruptă de realitatea noastră cotidiană. La sud de cercul Antarcticii, soarele nu apune timp de câteva luni. Lumina este atât de clară, încât la miezul nopții poți citi o carte. Există și reversul medaliei. Timp de câteva luni este noapte.
Aceste două perioade afectează psihicul unei persoane declanșând tot felul de stări periculoase. Antarctica este renumită și prin vânturile deosebit de puternice, unele ajungând la viteza de 370 km/h.
Antarctica este divizată în două părți, partea de vest și cea de est, printr-un lanț muntos care are o lungime de 3200 km. Munții sunt acoperiți de gheață, doar câteva vârfuri fiind vizibile.
Tensiuni și controverse
Chiar dacă este un continent neospitalier, Antarctica a fost în centrul unor tensiuni militare în timpul celui de al Doilea Război Mondial, atunci când Germania a revendicat o suprafață de 600000 km pătrați.
În anul 1958, două echipe conduse de Vivian Fuchs și Edmund Hillary au reușit să străbată Antarctica. O echipă a plecat din nord și alta din sud. După anul 1959, în Antarctica erau 53 de baze de cercetare. Printr-un tratat semnat în acel an, au fost autorizate numai activitățile de cercetare.
Până în anul 2000, la bazele de cercetare s-au aflat numai bărbați. În ultimii 18 ani, au fost cooptate și femei, unele îndeplinind munci care nu țin de cercetare, de la infirmiere, medici, bucătărese.
Comunicarea cu restul lumii se realizează cu ajutorul unei antene VSAT și a unui satelit.