default-logo

VREDNIC ESTE!

După ce a fost „Pelerin spre Înaltul cer”, după ce ne-a dezvăluit ce e în „Tinda Raiului”, după ce a deschis „Ferestre către cer și lume”, după ce ne-a făcut mărturisiri despre cum „Rugăciunea atinge veșnicia”, despre cum e „Când țânțarul devine armăsar”, ori când se face „Risipă între vreme și veșnicie”, după ce ne-a arătat „Ale lumii două fețe”, după atâta risipă de pilde, povestiri duhovnicești, meditații, omilii, aduceri aminte, părintele dr. Gheorghe Nicolae Șincan, apelând la același arsenal retoric, ne introduce și „În culisele Raiului”, unde, minune, nu există nimic care să facă vreo deosebire de ceea ce se petrece în Rai!
În culisele Raiului sunt aceleași așteptări și aceleași trăiri prin care ne proiectăm mântuirea, prin desăvârșire pământească, trăită în credință.
Până la urmă, de ce nu ar fi trecerea prin lumea un fel de „culise al Raiului”, în care fiecare încearcă să intre în armonie cu sine și cu Dumnezeu?
Autorul ne avertizează, oricum, chiar din primele pagini ale noii sale cărți, că „În Rai miroase a dragoste”, că „Grea este iarna, dar atât de dulce Raiul”, și că „La capătul drumului este Raiul”.
Și ne invită, printr-o povestioară, să luăm aminte la „Călătoria spre regăsire”, cea în care, copilul abandonat de părinți, atunci când Îl cunoaște pe Dumnezeu, dorește să-și caute părinții care l-au abandonat, nu pentru a le cere socoteală, ci pentru că, spune el, „L-am găsit pe Dumnezeu. Am găsit viața veșnică. Și vreau ca și ei să Îl cunoască. Vreau ca și ei să fie cu mine în veșnicie”.
Pentru că părintele Gheorghe Nicolae Șincan L-a găsit pe Dumnezeu, a găsit viața veșnică, el dorește ca și semenii să-i să Îl cunoască, și ei să cumoască veșnicia, cea care începe „la capătul drmului”.
Pentru a atinge veșnicia însă, preotul, prin harul primit de la Dumnezeu, simte nevoia nu doar să le arate semenilor drumul adevărat și drept, ci și cum să-l parcurgă pe acesta, pentru că „Dumnezeu va aduce toată fapta la judecată”.
„În nevoia de Dumnezeu”, părintele ne îndeamnă să ne întrebăm mereu „Tu știi ce-i lipsește sufletului tău?”, pentru ca răspunsurile să aducă „lumina care ne-nlumină”.
Ca în aproape toate cărțile sale, și în aceasta părintele Șincan e preocupat să dea cuvânt de învățătură pentru toate vârstele și pentru cele mai diverse împrejurări, „vămi” de trecut, „praguri” de urcat sau de coborât, pentru că, „Privind prin ochii credinței”, „Omul se vindecă cu iertare, cu dragoste, cu mângâiere”.
Poveștile repovestite de părintele Șincan nu se doresc imperative ori tipare de viață, ci sugestii din care fiecare își poate extrage ceea ce i se potrivește într-un moment sau altul, într-o situație sau alta.
În felul acesta, părintele Gheorghe Nicolae Șincan își substanțializează „cartea sa de învățătură”, care înseamnă trăiri de o viață într-un rotund binecuvântat, care includ și două decenii de trudă editorială pentru a spori un tezaur spiritual, pentru care merită toată lauda noastră.
Vrednic este? Vrednic este!

Nicolae BĂCIUȚ

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*