Motto: „Preotul este mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, cel care-i duce la Dumnezeu, prin sfătuirile lui şi prin harul Sfântului Duh care este peste el, spre a săvârşi cele şapte Taine creştineşti prin care se poate mântui orişicare creştin.” (Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos)
De unde sunteţi, de loc, domnule Gomboş?, m-au întrebat, în diverse împrejurări, diferiţi interlocutori… Din Oradea!, le-am răspuns. A, da, acolo aveţi un preot vrednic şi foarte cunoscut! Am primit răspunsul. Cine, anume?, am întrebat eu. Părintele Gheorghe Nemeş!…, am primit, din nou, răspunsul, plin de admiraţie. Şi, asta, nu o singură dată!…
Cu alte cuvinte, ce-mi mai rămâne de zis, decât să afirm, completez şi să confirm, cu toată convingerea, că, da, aşa este: Părintele Gheorge Nemeş este o personalitate eclesiastică, cunoscută, recunoscută, admirată, preţuită şi respectată!… Toate, de bună seama, pe drept cuvânt!… De ce?
Fiindcă, eu, unul, încă de la bun început, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul sau realitatea că am apreciat întotdeauna, activitatea, bogată, frumoasă, densă, binecuvântată şi consistentă, multiplă, îmbelşugată şi variată a Părintelui Ic. Stavr. Gheorghe Nemeş, felul său veritabil de a fi, de a se comporta şi raporta la semenii, cunoscuţii, colegii, amicii, prietenii şi credincioşii sau enoriaşii săi, întâlnirile foarte reuşite, primirile protocolare, vizitele frumoase şi înalte pe care le-a iniţiat, organizat şi supravegheat sau coordonat, felul său de a sluji, modul său de predica, propovădui şi mărturisi, cu timp şi fără timp, articolele, interviurile pe care le-a acordat sau discursurile şi predicile pe care le-a susţinut, in diferite împrejurări şi cu diferite ocazii, altfel spus, toată activitatea sa pastoral – misionară, caracterul şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispune, de asemenea (şi) dragostea sfinţiei sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea noastră, autentică!…
Sunt de-a dreptul mişcat şi impresionat de capacitatea şi puterea preacucerniciei sale de muncă susţinută, pe care o desfăşoară, cu timp şi fără timp, şi bine face că are această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii săi, care nu sunt puţini şi care, dacă sunt sinceri şi oneşti, îl apreciază şi îl admiră foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!…
Altfel spus, în aceste împrejurări şi momente aniversare, cuprins fiind de emoţie, respect, recunoştinţă şi veneraţie m-am tot gândit, preţ de mai multe zile cum să-mi pot exprima, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor Gheorghe Nemeş acum, la împlinirea a optzeci de ani de viaţă pământească, frumoasă, bogată şi binecuvântată, plină, elegantă, nobilă şi efervescentă!…
Şi totuşi, în pofida faptului că-l (re)cunosc de mai bine de treizeci şi cinci de ani pe Părintele Gheorghe Nemeş, constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru!… Din ce motiv?…
Deoarece Părintele Gheorghe Nemeş se conturează şi se identifică, cel puţin în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui apoi vocea sa inconfundabilă, purtarea şi slujirea liturgică, plină de nobleţe, eleganţă şi rafinament bisericesc îmbelşugat; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care este înzestrat datorită muncii şi tenacităţii preacucerniciei sale – care este un autodidact înnăscut şi foarte perseverent; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări sau cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis toate acestea descoperind, în persoana sa, o generozitate şi o etică a bunului simţ pe care le-a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi le întâlneşti tot mai rar!…
Părintele Gheorghe Nemeş mai are şi calitatea de a fi un om de o bunătate, cordialitate, jovialitate, sinceritate, discreţie şi eleganţă ieşite din comun care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii noastre răsăritene, şi ale culturii noastre autentice, fiind un „adevărat profesor de estetică eclezială şi de protocol bisericesc ori diplomaţie ecleziastică”, o gazdă primitoare, un organizator desăvârşit şi un amfitrion generos!…
Ştiind, din propria-mi experienţă, că oricare sau fiecare întâlnire cu Părintele Gheorghe Nemeş este un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceşti slujitori ai vieţii noastre bisericeşti şi ai spiritualităţii noastre duhovniceşti, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!…
Prin urmare, acum, în concluzia acestui umil dar sincer material omagial – aniversar, voi afirma şi susţine faptul că, eu, personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Gheorghe Nemeş – o remarcabilă, specială şi deosebită personalitate eclesiastică, a spiritualităţii noastre bisericeşti şi româneşti contemporane şi, nu în ultimul rând de a avea posibilitatea să-mi exprim, în scris, recunoştinţa şi omagiul meu la acest binecuvântat ceas aniversar când îi doresc să aibă parte, în continuare, de multă sănătate, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti!…
În acest fel stând lucrurile, acum, în încheierea acestui material, de suflet şi pentru suflet, vom susţine, în acord cu toţi, că demersul misionar al Bisericii noastre şi al slujitorilor Ei, trebuie să cuprindă conceptul conform căruia Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii lui Iisus Hristos, cea autentică.
„Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”
Cu alte cuvinte, Preotul este apostolul lui lisus Hristos, este apostolul neamului, mijlocitorul între Dumnezeu şi orice creştin.
Prin preot se fac toate minunile dumnezeieşti, toate Tainele Bisericii. Fără el nu se fac!…
De aceea, preotul trebuie să fie ca un soare, neacoperit de norii necredinţei, să fie totdeauna lumină, fiindcă dacă este lumină, totdeauna toţi cei din întuneric aleargă la lumină. Preotul să fie tuturor pildă de fapte bune. Să nu socotească cineva că preoţia este un serviciu ca orişice alt serviciu, fiindcă ea este un har dumnezeiesc pogorât din cer.
Preotul este mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, cel care-i duce la Dumnezeu, prin sfătuirile lui şi prin harul Sfântului Duhcare este peste el, spre a săvârşi cele şapte Taine creştineşti prin care se poate mântui orişicare creştin.
Trebuie mare atenţie, să nu înceapă preotul să spună: „Nu-i nimic cutare, nu-i nimic cutare, nu-i nimic dacă umblu ca un mirean, nu-i nimica!…”.
(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp.141-142).
În altă ordine de idei, distinsului şi vrednicului protagonist/autor, pe care ţinem să-l felicităm, cu toţii, (şi) pentru această nouă şi rodnică sau mult folositoare lucrare, şi pe care o recomandăm tuturor cu toată căldura, îi dorim să ne mai hrănească minţile şi sufletele noastre şi cu alte lucrări ziditoare şi folositoare nouă şi urmaşilor noştri, arătându-ne prin toate acestea dragostea sau ataşamentul faţă de valorile perene ale Bisericii şi neamului nostru Românesc, precum şi vivacitatea ori tinereţea spirituală cu care l-a înzestrat Dumnezeu – Cel în Treime Slăvit şi Lăudat, pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor, şi, totodată, îi dorim să aibă parte, în continuare, de folositoare bucurii, de binecuvântate mângâieri şi de nemărginite împliniri duhovniceşti, atât aici pe pământ, cât mai ales dincolo, în lumea cealaltă – a Împărăţiei Cerurilor, unde să se bucure de înveşnicita comuniune cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în lumina cea neînserată a Sfintei Treimi! Amin!…
Un sincer şi călduros „La mulţi, buni, binecuvântaţi şi fericiţi ani!”, preacucernice părinte Gheorghe Nemeş!…
Dr. Stelian Gomboş / UZPR
Foto: pixabay.com