default-logo

PREŢUL GLORIEI

 Prezentarea autorilor

Cătălin Zisu, general-locotenent conf. univ. dr. (n. 16.05.1966), comandantul Comandamentului Logistic Întrunit (Statul Major al Apărării, Ministerul Apărării Naţionale), licenţiat în Ştiinţe Juridice (Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Bucureşti, 2000), absolvent al Colegiului Naţional de Apărare (2002), doctor în ştiinţe militare (2006). Contribuţii importante la studiul leadershipului, managementului crizelor politico-militare în perioada de după Războiul Rece, precum şi al asigurării comunicaţiilor în operaţii multinaţionale. Desfăşoară o intensă activitate de mecenat în sprijinul afirmării culturii militare. Coordonează activitatea instituțiilor de cultură din Armata României. Membru marcant al Societăţii Scriitorilor Militari. Membru al Consiliului Consultativ Internaţional al Institutului Biografic American, Raleigh N.C., U.S.A. (2008). Autor al unor lucrări ştiinţifice din domeniile securităţii naţionale, logisticii grupărilor de forţe, managementului sistemului militar, securităţii sistemelor ierarhizate, operaţionalităţii sistemelor de management, leadershipului, istoriei militare, relaţiilor interumane etc.



Alexandru Mihalcea, colonel (r) dr. ing. (n. 29.01.1951), directorul Bibliotecii Militare Naţionale, doctor în ştiinţe tehnice militare (1986), absolvent al Colegiului Naţional de Apărare (2003). Contribuţii la studiul leadeshipului, managementului sistemelor ierarhizate, precum şi al folosirii modelelor optimizate în conducerea sistemelor complexe. Membru fondator al Societăţii Scriitorilor Militari. Membru al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, din cadrul Academiei Române, precum și al Romanian Crime Writers Club. Autor al unor lucrări ştiinţifice din domeniile leadershipului, managementului sistemului militar, prelucrării optime a semnalelor în sistemele informaţionale, modelării şi optimizării deciziei în sistemele informaţional-decizionale, securităţii şi capacităţii operaţionale a sistemelor de management, istoriei militare, bibliologiei și științei informării, dar și al unor romane polițiste. Este menționat în lucrarea Bibliologi români. Dicționar (Editura, Bibliotheca, Târgoviște, 2011).

   Colonel (ret) dr. ing. Alexandru MIHALCEA

   Directorul Bibliotecii Militare Naţionale 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.