default-logo

Bartolomeu Valeriu Anania

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 20 mai 2021, ora 1300, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Bartolomeu Valeriu Anania, scriitor şi teolog, mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureşului. 

Am ales această personalitate marcantă a vieții literare și spirituale românești a ultimului secol pentru că, în această perioadă, este nevoie mai mult decât oricând de modele spirituale, de exemple de caractere care au reușit să depășească, de-a lungul vieții, mari și dureroase încercări. Dat fiind că activitatea noastră are drept public-țintă tineri liceeni, demersul este cu atât mai important cu cât tinerii pot cunoaște importanța valorilor morale în viața unui om, a unui intelectual și duhovnic. 

Prezentarea va urmări cele două linii majore ale vieții și activității lui Bartolomeu Valeriu Anania: clericul, care a plătit cu ani de detenție atitudinea demnă, antitotalitară, și care a ajuns în fruntea ierarhiei clericale românești, pe de o parte, și scriitorul de incontestabil talent, care ne-a lăsat poezii, proză, piese de teatru, memorii, pe de altă parte. Se va pune accentul pe personalitatea complexă, de intelectual erudit, a lui Valeriu Anania, care a îmbogățit literatura laică și cea ecleziastică din România. Un loc aparte din moștenirea lăsată de Valeriu Bartolomeu Anania este tălmăcirea Sfintei Scripturi într-o minunată limbă românească. Toate acestea sunt puncte de interes care, credem, vor reține atenția celor ce vor lua parte la activitatea noastră. 

Așa cum facem de fiecare dată, în finalul prezentării vor fi adresate publicului întrebări legate de tema prezentării, cei care răspund corect fiind răsplătiți cu premii constând în cărți și diplome.  

 

Manager,

Ioan Sebastian Bara



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.