default-logo

Întoarcerea acasă

În timp ce pentru mulţi dintre semenii mei, cuvântul ACASĂ înseamnă o vilă impunătoare cu trei etaje şi scări de marmură, păzită de sculpturi în formă de lei, pentru mine, ACASĂ înseamnă o icoană veche, de unde mă priveşte liniştit ori întristat – Dumnezeu. O masă de lemn meşterită de mâinile bunicului meu – pe care-mi păstrez manuscrisele, o fotografie cu părinţii şi un tablou dăruit la botezul meu, ori stiloul pe care l-a uitat tata pe birou şi iată-l, încăpăţânat, se rostogoleşte până la marginea mesei şi cade încet pe podea, în semn de protest că nu-l mai foloseşte nimeni.
ACASĂ – e acolo unde s-au păstrat urmele paşilor lui, unde m-a îmbrăţişat şi mi-a povestit despre toate tristeţile şi bucuriile lumii, dar şi despre ce-mi spune iarba sau ce şoptesc frunzele…
Şi-n clipa în care alţii visează la bogăţii tot mai mari, crezând că-şi vor lua pe lumea cealaltă şi casa cu 24 de camere, observ cum timpul iese din toate cărţile pe care le deschid şi se aşează îngândurat în palmele mele. Şi atunci nu-mi rămâne decât să spun: „Doamne, dăruieşte-i raiul, fiindcă pe pământ nu suntem acasă!”. Iar până îl voi întâlni din nou, voi închide ochii, fiindcă numai atunci îl mai aud, îl simt şi-l văd cum deschide poarta şi păşeşte iarăşi pe aleea pietroasă. Numai atunci, numai atunci îl mai văd că se întoarce acasă. Când – ACASĂ, nu mai este aici, dar e-n lumina de dincolo de moarte.

Doina DABIJA / UZPR Chișinău

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*