În editura „Banatului Montan” din Reșița, a apărut nu de mult, în condiții grafice excelente, lucrarea documentară Monumentele Mihai Eminescu. E vorba de o nouă ediție, după aceea din 2015, tipărită în colecția inițiată de Editura Tim sub genericul „Eminescu” în care au văzut lumina tiparului studii, eseuri și comentarii privind opera marelui scriitor și gânditor semnate de G. I. Tohăneanu, Eugen Todoran, C. Cubleșan, Gheorghe Jurma, Mircea Popa, Ionel Bota, Ion Buzași, Ștefan Cazimir ș.a.).
Lucrarea de față este o carte-abum dedicată „periplului (eminescian) prin Banat și implicit prin Banatul Montan, atât de drag mie”. Precizarea aparține unuia din autori, documentaristul-fotograf Erwin Josef Țigla, originar din Reșița, orașul natal și al celui dintâi traducător al „Luceafărului” în limba germană, Ludwig Vinzenz Fischer (Morgenstern, 1889), colaborator al lui Corneliu Diaconescu la „Romänische Revue” și medaliat cu aur de Regele Carol I.
- J. Țigla (bibliotecar și fotograf la Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” din capitala Caraș-Severinului) aduce mulțumiri „celui mai important eminescolog al Banatului Montan, profesorul Gheorghe Jurma” (celălalt nume de pe copertă), care i-a oferit posibilitatea să editeze cartea în prestigioasa colecție a editurii reșițene:
„Albumul de față propune o panoramă reprezentativă a monumentelor închinate lui Mihai Eminescu, a tentativelor atâtor mari artiști de a descifra absolutul eminescian și de a se exprima pe ei înșiși în același spirit, ca dialog necesar în interiorul eminescologiei. Chipul geniului am încercat să-l situăm în context, aducând adeseori și alte imagini ale ambianței naturale sau urbane. Firește că nu am reușit o arhivă exhaustivă, mai sunt statui, case, instituții, precum biblioteci, școli, muzee, colecții, care merită a fi cunoscute și consemnate în imagini fotografice spre mai dreapta lor prețuire. O cartografiere a acestui patrimoniu eminescian ar fi o datorie a tuturor.”
În albumul realizat color și pe hârtie lucioasă la „InterGraf”-Reșița sunt inserate „și câteva poezii sau fragmente eminesciene al căror mesaj de adâncime încearcă deschideri spre esența întemeietoare a operei, deci spre portretul hyperionic”.
Cartea-album reprezintă „doar un crâmpei al întregului artei plastice dedicate lui Eminescu, ce poate fi completat în fiecare moment”, preciza E.J. Țigla în considerațiile introductive de la prima ediție, făcându-ne cunoscut și ajutorul primit de la câțiva prieteni, inclusiv sprijinul Bibliotecii Județene în editarea lucrării.
Odată lămurite aceste chestiuni, E. J. Țigla urmărește iconografic amintirea poetului, mai întâi, „Pe meleagurile natale” botoșănene, reproducând imagistic monumentul ridicat în curtea bisericii Uspenia (Oscar Han, 1964), apoi casa părintească din Ipotești cu bustul din grădină (Gheorghe Anghel), bisericuța cu mormintele părinților, Memorialul Ipotești, bustul din Parcul central din Botoșani executat de Ion Georgescu (1890) și cel din fața Teatrului Național, străjuind „nu numai clădirea ci și actele de cultură organizate aici” (1960), precum și cel din fața colegiului ce-i poartă numele, executat de R. P. Hette, amplasat mai întâi la Cernăuți (1924) și adus în 2012 la Botoșani, în urma unei acțiuni de vandalism a șovinilor rusofili locali…
Dacă sejurul ieșean al poetului este amintit atât de „Teiul lui Eminescu” din Grădina Copou (cu o vârstă multiseculară) cât și de statuia ridicată în 1929 de sculptorul Ion Schmidt Faur, perioada bucureșteană constituie un bun prilej de ridicare a unor viitoare monumente de către Gheorghe Anghel (Statuia de la Ateneu), Ion Jalea (Rotonda din Cișmigiu, 1943), Mihai Onofrei (Herăstrău, 1953), Ionel Stoicescu (Liceul „Mihai Eminescu”, 2003), Ion Georgescu (efigia de pe monumentul funerar de la Bellu, 1890).
Capitolul „În inima Transilvaniei” comentează și reproduce imagini cu bustul poetului ridicat în 1991 la Blaj, amintind de „popasul Luceafărului” în Mica Romă, dar și cele aflate în Parcul „Sub Arini” din Sibiu (Radu Moga, 1938), Vatra Dornei (Ion Irimescu, 2002), Deva (Tudor Panait, 1970), Alba Iulia (Nicolae Pașca, 2000), Cluj-Napoca (Ovidiu Maitec, 1976), Târgu-Mureș (Izsac Martine) etc.
Și în Banat, amintirea lui Eminescu este încă vie, de la Sânnicolaul Mare (I. C. Dumitru-Bârlad, 1925), la Oravița (Romul Ladea, 1933), Lugoj (placă memorială pe fațada fostului Teatru Orășenesc și bust (Dumitru Pasima, 1993), Băile Herculane (Oscar Han, 1948), Timișoara (de același vrednic O. Han, care l-a întruchipat pe poet cu consecvență și în monumentele de la Putna, Constanța, Timișoara, Băile Herculane). Banatul mai are bustul poetului la Moldova Nouă (G. Dima), la Baziaș, Jimbolia, Dumbrăvița… De menționat și busturile din Banatul Sârbesc, de la Coștei (D. Pasima, 1993) și Uzdin (Florin Musta).
Observația că „toate localitățile marginale au crezut de cuviință să ridice statui poetului Mihai Eminescu” este foarte interesantă, identificându-se astfel de monumente la Dorohoi (Gh. Adoc), dar și la Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Piatra Neamț, Vatra Dornei, Oradea, Arad, Șiria, Sânnicolaul Mare, Timișoara, Orșova, Drobeta Turnu-Severin, Giurgiu, Galați, Brăila, Vaslui, Bârlad, Târgu-Mureș, Brașov, Ploiești, Focșani, Slatina, Craiova, Tg.-Jiu, Râmnicu-Vâlcea ș.a.
Să reținem că „cea dintâi statuie din România închinată Poetului este cea de la Galați” (F. Storck, 1911), inaugurată în prezența lui 
Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Duiliu Zamfirescu, Emil Gârleanu.
Dincolo de fruntariile țării, monumente care amintesc trecerea poetului pe acolo avem la Cernăuți, busturi și efigie (artist Marcel Guguianu, Dumitru Gorșcovschi), Chișinău (Lazăr Dubinovschi, 1958), Odessa (Marcel Mănăstireanu), Viena (placă memorială și bust), la care se adaugă cele ridicate mai recent la Budapesta, Paris (artist Ion Vlad), în Canada (Montreal 2004 – Vasile Gorduz), Hamilton (Nică Petre, Windsor-Ontario), New York, Venezuela (Caracas)…
Desigur, monumente dedicate poetului se pot întâlni mai peste tot în țară, inclusiv în Oltenia, autorii întregind, acum, ediția cu busturile poetului din localitatea Florești-Gorj (lângă Filiași), unde Eminescu și-a petrecut săptămâni bune din vara anului 1878 (lunile iunie și iulie), cu o misiune precisă din partea Academiei, pentru care a fost remunerat (traducerea primului volum din Documentele Hurmuzaki, „Fragmente zur Geschichte der Rumänen”, apărută în 1879). Popasul floreștean de o vară merită amintit la loc de cinste în itineranta biografie a poetului, noi înșine dedicând o carte prezenței poetului pe meleagurile Gorjului, ținut de străvechi românism străbătut de pașii Poetului în două rânduri, în 1866 (când, venit de la Rășinari, coboară munții la Novaci, pe cărarea de transhumanță a viitoarei Transalpina) și în 1878, la conacul junimistului Nicolae Mandrea (aici la Muzeul „Mihai Eminescu” din Florești și la gara din Filiași sunt câteva busturi).
Recenta ediție a cărții-album „Monumentele Mihai Eminescu” a apărut în cadrul proiectului România Centenar 2018-2019, sub egida Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița, cu sprijinul Guvernului României – Departamentul pentru Relații Interetnice.
În mod paradoxal, însă, la Reșița „nu există un monument Eminescu”, deși interesul manifestat față de poetul național datează încă din ultimii ani ai secolului al XIX-lea, când în capitala Banatului Montan ființa redacția și tipografia revistei „Romänische Revue” a bănățeanului Corneliu Diaconovici (prin 1881, acesta edita la Lugoj „Südungarischen Revue”, la care a colaborat Ludwig Vinzenz Fischer).
În periodicul reșițean au apărut în mai multe rânduri versuri ale lui Eminescu în traducerea localnicului Ludwig Vinzenz Fischer, ba chiar un portret al poetului făcut de graficianul Curții Imperiale de la Viena, Th. Mayerhofer (nr. 6/1890).
Este vorba de o lucrare de referință în domeniu, de felul celor realizate de regretatul cărturar gorjean Petre Popescu-Gogan – arhivar și cercetător cu state vechi în Academia Română, autor al masivului Album documentar Ecouri eminesciene în arta plastică (Meridiane, 1992), reeditat în 2000 sub titlul Rezonanțe eminesciene în arta plastică (Ed. Litera Internațional, Chișinău) -, Victor și Cristina Crăciun (Imaginea Poetului în arte, 2000), Constantin-Liviu Rusu – Olga Rusu (Mihai Eminescu – o monografie în imagini, 2000) ș.a.
De reținut efortul itinerant al lui Erwin Josef Țigla care mărturisește că în ultimii cinci ani a străbătut „toate regiunile României și alte țări, precum Ucraina, Republica Moldova, Ungaria, Austria și Germania, parcurgând peste 15.000 de kilometri pentru a realiza mii de fotografii, adică tot atâtea mărturii despre spații în care există monumente și plăci comemorative dedicate lui Eminescu”.
Și încă o mențiune pentru vrednicul de laudă documentarist reșițean: realizarea unei ediții liliput a Luceafărului, reprezentând prima traducere în limba germană a reșițeanului Ludwig Vinzenz Fischer (1889), dar și a unei monografii dedicate acestui important traducător și promotor al poeziei românești în spațiul limbii germane.
Să remarcăm, deopotrivă, acuratețea imaginilor, sugestiva lor așezare în paginile albumului, precum și explicațiile, mai succinte sau mai detaliate, care asigură la un loc o bună informare în domeniu. Nu lipsesc anumite considerații critice și deopotrivă de ordin estetic pe marginea acestei ample cartografieri artistice: „Busturile, efigiile, statuile au plecat de la imaginile păstrate de cele câteva fotografii ale poetului, au promovat mai cu seamă figura de tinerețe, mai interiorizată sau mai senină, dar au descoperit și figura de maturitate, au ținut cont de poeziile și de semnificația operei eminesciene, dar și de viața și de mitul brodat în juru-i”. Așadar, de la „figura astrală” a poetului din tinerețe, la cea a maturității bucureștene din 1878, iar de aici la chipurile târzii (din 1884 și 1887) marcate adânc de suferințele omului iremediabil pierdut, artiștii plastici (sculptori, pictori, graficieni) s-au străduit a surprinde trăsături esențiale menite a-i releva personalitatea, spiritualitatea, geniul, în morfologii artistice care de care mai expresive și irepetabile („dacă fotografia și tiparul au arătat cele dintâi chipul poetului, precizează Gh. Jurma, monumentele publice au promovat în timp o imagine complexă și simbolică până la dimensiunea unui «paznic de far» al comunității cu care se identifică sau de apărător al granițelor sale”).
Apărut, evident, cu semnificații speciale și într-o reușită condiție tipografică, albumul-documentar „Monumentele Mihai Eminescu” este un binevenit omagiu plastic itinerant adus poetului nostru național, al cărui geniu reverberează, mai de mult și deopotrivă, atât în conștiința românității noastre carpatice precum și în aceea a românilor de pretutindeni…
Zenovie Cârlugea