default-logo

Rămas bun, Dumitru M. Ion!

La Curtea de Argeș a fost condus pe ultimul drum omul de cultură Dumitru M. Ion, la 75 de ani de viață.

Traducătorul și publicistul Dumitru M. Ion este fondatorul și președintele Festivalului Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș”.

Fondat în anul 1997, festivalul a devenit unul dintre cele mai profesioniste și mai performante festivaluri mondiale de gen, cu 21 de ediții, cu peste 1.500 de participanți de pe toate meridianele.

Dumitru M. Ion a fost preşedinte al Fundaţiei şi Organizaţiei Culturale Academia Internaţională Orient-Occident (Curtea de Argeş), pe care a întemeiat-o tot împreună cu poeta Carolina Ilica, împreună cu care a înființat Nopțile de Poezie.

Dumitru M. Ion s-a născut la 26 septembrie 1947, în satul Brăteşti, comuna Albești. La Curtea Argeş a absolvit Şcoala elementară, Şcoala de meserii şi Liceul „Vlaicu Vodă“. Între 1965-1966, a urmat Facultatea de Filologie, după care s-a transferat la Facultatea de Critică, Teatru, Film şi Televiziune din cadrul IATC „I.L. Caragiale“ Bucureşti (a absolvit în anul 1971, cu titlul de diplomat în arte). A debutat în copilărie cu poezie şi proză în revistele literare ale Uniunii Scriitorilor din România („Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”). Anul 1966 a marcat debutul său editorial cu volumul de versuri „Iadeş”. Din 1967, a fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, fiind ales în câteva rânduri în forurile de conducere ale acesteia. Încă de la debut, critica literară l-a considerat pe Dumitru M. Ion drept o personalitate importantă a literaturii române contemporane.

Poet, romancier, nuvelist, eseist, dramaturg, critic de film şi de teatru, autor pentru copii şi tineret, traducător și editor, Dumitru M. Ion a fost unul dintre cei mai talentaţi şi apreciaţi scriitori din România. A tradus nenumărate cărţi din română în limbi de circulaţie europeană, a înfiinţat fundaţii culturale, a condus Şcoala de poezie în Orașul Regal, a asigurat desfăşurarea unor largi forţe lirice internaţionale în apreciatele „Nopţi de poezie de la Curtea de Argeş”, editând antologii ale acestor manifestări. Până în 1989, dar şi după căderea comunismului, Dumitru M. Ion a trăit exclusiv ca scriitor profesionist, fiind prezent în peste 25 de antologii de poezie şi proză română contemporană apărute în ţară şi în străinătate.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Constantin Pașol / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Marian Dumitru Reply

    Condoleanţe din toată inima Doamnei Carolina Ilica şi intregii familii la plecarea dintre noi a delicatului poet şi distins om de cultură Dumitru M. Ion.
    Fie ca Bunul Dumnezeu să-l odihnească la dreapta Lui!
    Marian Dumitru – Bucureşti

Lasă un răspuns

*