default-logo

Titulescu – 80 de ani de la trecerea în veșnicie sau Din nou despre Basarabia și Pactul de asistență mutuală cu URSS

Eu nu sunt comunist, iar pregătirea mea intelectuală mă împiedică să devin comunist, după cum mă împiedică să devin hitlerist sau fascist. Sunt un liberal democrat burghez, pentru care respectarea proprietății particulare și a libertății individuale reprezintă însăși baza existenței. Și eu cred că o asemenea doctrină poate fi apărată numai prin neintervenția României în lupta ideologică ai cărei martori suntem în prezent.

Nicolae Titulescu

URSS – un colos în coasta României

Pentru publicul larg românesc, inclusiv pentru mulți istorici care nu aveau acces la arhivele diplomatice din țară sau de peste graniță, radiografierea raporturilor externe ale României cu străinătatea au fost obiectivate cu multă acribie, din interior de fostul ministru de externe român, Nicolae Titulescu, în lucrarea sa „Politica externă a României”. În acest studiu găsim descrise demersurile întreprinse pas cu pas în această chestiune, cât și lupta pe care a dus-o pe tărâm diplomatic pentru apărarea intereselor României în raporturile cu Rusia Sovietică, cu colosul pe care îl respecta, şi pentru care – părerea noastră – avea şi o anumită teamă. Nu i-a fost deloc uşor să caute şi să găsească cea mai favorabilă „identitate de interese”, – cum a denumit-o, şi la care „guvernul rus să adere abia în ceasul al unsprezecelea”, prin reprezentantul său, Litvinov: „doar în principiu şi cu titlu personal”. Cu o sinceritate dezarmantă, care pleacă de la realităţile geopolitice ale timpurilor sale (suprafaţa Rusiei mai mare de patru ori decât cea a Europei şi cu o populaţie de 162 milioane de locuitori), Nicolae Titulescu fiind conştient că „statul colos” – cum era Rusia – se afla în coasta României și ducea o politică inamicală ce putea conduce la „strivirea de către Marele Vecin”, a gândit întregul demers.  Totodată, neîntrecutul diplomat era conştient că ţara noastră nu „ar putea găsi un aliat împotriva Rusiei în Occident numai pentru apărarea intereselor româneşti”.

Încercările de reglementare diplomatică a contenciosului bilateral româno-rus, care s-au petrecut la Varşovia – 1921, Viena – 1924, Riga – 1931 sau de la Geneva – 1932 şi 1933 au ţinut pe români şi ruşi în situaţia de a fi „ca nişte oameni care trăiesc pe două planete diferite”. Nu cumva și azi?

Este îndeobște cunoscut că Partea sovietică a insistat, încă de la discuţiile avute la Riga, menționate mai sus, să fie stipulate într-un viitor pact bilateral româno-sovietic existe n ţa unui litigiu teritorial între părţi, propunând înserarea în documentul bilateral a uneia din formulările de mai jos: „dispută teritorială”, „dispută basarabeană”, sau „disputa existentă”.

După ce semnase un tratat de neagresiune cu Rusia, aliatul polonez devine dezinteresat ca România să îl urmeze și îl contracara pe toate căile

Nicolae Titulescu, care se împotrivea structural  unei asemenea abordări, începe să acţioneze tot mai hotărât, după 20 octombrie 1932, când determină guvernul român să îl împuternicească (21 septembrie 1932) să negocieze cu ruşii. De reţinut că, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia şi România semnaseră la 28 octombrie 1920 Tratatul privind graniţa răsăriteană a României, aşadar  cu privire la teritoriul Basarabiei, document ratificat în anii următori de primele trei ţări, nu și de Japonia; era recunoscută, aşadar, unirea Basarabiei  cu Ţara-mamă şi în plan internaţional, după ce această unire fusese votată de Parlamentul basarabean (Sfatul Ţării) sub regim sovietic. În al patrulea deceniu al secolului al XX-lea şi Japonia se declara dispusă să ratifice Tratatul respectiv, însă Bucureştii n-au mai auzit sugestia făcută de fostul ambasador nipon la Moscova, devenit, ulterior ministru al afacerilor externe.

La încercarea de a solicita în 1932 sprijinul Poloniei, ca aliat, pentru ca acesta să încerce să obţină, eventual, din partea Moscovei eliminarea cuvintelor „disputa existentă”, Varşovia – care semnase deja tratatul de neagresiune cu Rusia în acel an (în iulie) – va da prin Jozef Beck un răspuns cel puţin şocant – acela  că guvernul polonez nu este interesat de negocierile ruso-române. Uimirea nu putea fi mică la Bucureşti, unde se cunoştea că  potrivit tratatelor militare bilaterale româno-polone din 1921, 1926 şi 1931,  partea polonă se obliga „să apere Basarabia” cu forţa armelor. Această atitudine paradoxală din partea Poloniei nu o va înţelege niciodată Nicolae Titulescu, dar mai ales raţiunile Varşoviei de a nu-i acorda sprijin diplomatic aliatului sau român, în acele momente, pe motiv că partea polonă n-ar fi interesată de negocierile privind Basarabia, cunoscut fiind că „acesta (Tratatul) reprezintă însuşi obiectul alianţei” – consemna Titulescu.

Convenţia de definire a agresiunii, semnată la 3 iulie 1933

Pornind de la butada că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, Nicolae Titulescu se va strădui să stabilească „relaţii cordiale cu URSS, fără a mai recurge la aliaţii României: Franţa şi Polonia”.

Politician rasat, Nicolae Titulescu îşi va asigura însă mai întâi sprijinul parlamentar, ajutor pe care îl obţine cu brio din partea aleșilor poporului, fapt considerat de el a fi cel mai mare triumf al carierei sale parlamentare, deoarece „toate partidele politice din România, fără excepţie, au aprobat  politica privind Pactul de neagresiune cu U.R.S.S.”

De acum încolo vom fi martorii unui activităţi diplomatice tenace şi febrile din partea lui Titulescu, pentru a-i atrage de partea sa pe reprezentanţii sovietici de la Geneva, diplomați cu care până atunci avusese „numai dueluri” şi să conlucreze – până la urmă – strălucit cu aceştia la „definirea agresiunii”.

Împreună cu solii ruşi de la Geneva, mai ales cu Litvinov, Titulescu acţionează cu mare atenţie şi cu o acribie aparte pe texte pentru elaborarea unui document care să satisfacă atât interesele româneşti dar şi ale partenerilor, iar nu în ultimul rând pe cele general europene; aceasta în Convenţia de definire a agresiunii, semnată la 3 iulie  1933, la Londra, cu reprezentanţii Estoniei, Letoniei, Poloniei, Turciei, URSS şi Afganistanului, prin care URSS se angajează să nu folosească forţa împotriva României sau să facă război cu ea, înlăturată fiind din textul tratatului bilateral în negociere sintagma privind recunoaşterea „disputei existente”, adică disputa basarabeană. 

Nicolae Titulescu aminteşte în lucrarea de referinţă declaraţia lui Litvinov care a spus: „Ştiu că, semnând această Convenţie, vă fac dar Basarabia”,  în lumea diplomatică cunoscut fiind că „Basarabia înceta să mai formeze un punct de fricţiune între cele două state”. Cu siguranţă nu din grandomanie, cum era uneori gratulat de adversari, Titulescu va consemna: „Drum fructuos realizat!”.

Ce a urmat şi nu s-a mai putut înfăptui în raporturile cu Sovietele, după debarcarea sa la 29 august 1936, este un alt capitol al istoriei diplomaţiei româneşti. Se referă la acesta Nicolae Titulescu în însemnările sale din 1938, care dovedesc cu prisosinţă clarviziunea fără pereche cu privire la desfăşurarea evenimentelor care se vor desfăşura după aceea într-un ritm fulgerător: „Dacă rămâneam ministru de externe, aş fi încheiat cu Rusia tratatul care ţinea seama de toate interesele noastre. Am fost, sunt şi rămân favorabil unui pact de asistenţă mutuală cu URSS, atâta vreme cât această ţară duce o politică de pace,aşa cum am practicat-o în ultimii ani. Acest Tratat este necesar României şi dacă Germania atacă Rusia, sau dacă se înţelege cu ea. Mai mult: Tratatul trebuie făcut la timp. Altfel apropierea ruso-germană se va face fără noi şi în dauna noastră. Câtă clarviziune, Deci această eventualitate trebuie să ne găsească aliaţi cu Rusia. (subliniez aceste cuvinte au fost scrise cu un an înaintea semnării Tratatului de tristă amintire – Ribbentrop – Molotov din 23 august 1939). Consider prietenia franco-română ca pe o axiomă: aceea ruso-română e o axiomă inevitabilă. Apoi Franţa şi Cehoslovacia, fiind aliate cu URSS, noi nu putem continua să rămânem izolaţi. Se vorbeşte azi că diferenţa de ideologie ar fi o împiedicare pentru apropierea germano-rusă. Dar câtă vreme acest obstacol poate exista? Nimeni nu ştie; în tot cazul nu va fi etern. Ce important e ca România să fi încheiat pactul de asistenţă cu Rusia înainte ca apropierea germano-rusă să se producă; pe urmă Rusia îl va considera inutil. Pun în aceste afirmaţii toată greutatea judecăţii politice ce am aproape 25 de ani de viaţă publică”. Acesta era clarvăzătorul Nicolae Titulescu, cel despre care istoricul neamului, Nicolae Iorga, scria despre „genialul diplomat” că este un om sensibil și de curaj „pentru noi și pentru întreaga Europă”. 

Nicolae MAREȘ, 

diplomat

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.