default-logo

Eminescu, universul nostru de dor și lacrimă!

Eminescu este conceptul de patrie și demnitate națională, este starea de iubire de neam și popor, cu care ne legitimăm între popoarele unei lumi hăituită de îngândurare și singurătate!
El este columna de lumină pe care se sprijină universul nostru de dor, lacrimă și speranță, steaua neapusă ce ne călăuzește pașii, când trecem pe sub Arcul de Triumf, ca-nvingătorii spre un orizont de pace și binecuvântare!
Eminescu este mesagerul iubirii și credinței, este contemporanul nostru cu care ne mândrim și dincolo de orice suspiciuni rezonabile, că a fost că n-a fost, rămâne în panteonul iubirii de semeni ca o primăvară a renașterii, efigia de rouă, ce între viață și eternitate, ca o clipă de suspans, ca un steag ce flutură pe zarea albastră, și-atunci când vântul nu bate!
Eminescu rămâne peste timp, reperul de identitate românească oriunde-am fi pe această planetă. Este Everestul meu de dor și de cuvinte, pe care încerc să-l cuceresc mereu, și zi și noapte, și-nfiorat de piatra ce a-nceput să cânte, mă retrag învins în (ne)liniștea bibliotecilor de șoapte. E podul de lacrimi și rouă ce ne unește de-a pururi cu Dumnezeu!
,,Suntem români și punctum! Trăiască nația”!

Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*