Autorii de senzaţional trunchiat speculează faţetele unor evenimente cotidiene pentru a impresiona publicul larg, în special cel neavizat, şi iubitorii de bârfe. Trebuie să recunoaştem că nu e greu să faci „dintr-un ţânţar armăsar”, mai ales dacă eşti şi recompensat pentru această muncă de mercernar. Aceste „prăjiturele” negative de senzaţional proiectează o imagine deformată şi tendenţioasă despre anumite personalităţi sau evenimente. Din aceste evenimente agreate de publicul larg, care se situează de fapt în limitele creativităţii autentice, autorii de senzaţional mutilat extrag din context anumite pasaje şi le transformă, din interes sau cu „rea voinţă”, într-o realitate deformată de prost gust. Despre partea pozitivă şi creativă nu se vorbeşte „nici de-o culoare” în cadrul senzaţionalului trunchiat.
Efectele sunt catastrofale, mai ales pentru persoanele publice, care îndeplinesc o anumită misiune pe tărâmul vieţii sociale. Foarte mulţi receptori, uşor influenţabili, nu se mai chinuiesc să judece şi să pună în cumpănă informaţiile, care „zboară” prin lume ca nişte viespi agitate după ce le-a fost distrus cuibul. La toate acestea se adaugă şi panica în care intră cei implicaţi în prezentarea deformată a unor evenimente autentice.
Pentru a contracara aceste situaţii penibile, uneori intens mediatizare, este foarte greu să explici erorile senzaţionalului trunchiat, răspândit în lume fără limite legale. Cei lezaţi în spaţiul public, prin intermediul unor articole de presă, sunt consiliaţi de jurişti, iar autorii de senzaţional trunchiat sunt chemaţi „să dea socoteală” în faţa instanţei pentru acest prejudiciul moral. În situaţii de conjunctură, autorii de senzaţional trunchiat se transformă în adevăraţi mercenari plătiţi, alţii în şantajişti, pentru a compune în fel şi chip senzaţionalul trunchiat, mai ales dacă acesta este îndreptat împotriva unui concurent de temut, riguros şi popular. Prin popor se cunosc deja aceste practici, iar „comanda” vehiculată este cunoscută de foarte mulţi oameni inteligenţi: „Chiar dacă e curat, cinstit şi drept, găsiţi-i ceva, care să-l compromită în faţa poporului!”. Aceste „comenzi” sunt nemiloase şi ,,criminale”. Senzaţionalul trunchiat poate să distrugă în mare parte imaginea personalităţii unui om foarte bine intenţionat, cu valori morale creştine incontestabile.
Tendinţa percepţiei publice nu este una pozitivă în ceea ce priveşte senzaţionalul trunchiat. Oamenii nu mai cred în „basmele” derutante ale unor flecari. Autorii de senzaţional trunchiat şi cei din spatele lor au avut în ultima vreme câteva experienţe neplăcute în sensul că „săgeţile” aruncate împotriva concurenţilor nevinovaţi s-au întors împotriva lor. Ridicolul şi rigorile legii se răstoarnă peste denigrările lor belicoase. Flecarii îi întâlnim în toate domeniile vieţii sociale. „Se-nvârt în jurul cozii”, de nu mai ştie omul ce să aleagă din multitudinea de expresii aruncate-n spaţiu public. Întotdeauna am avut parte de flecari, care „trăiesc pe lângă casa omului” precum buruienile în lanul de grâu. Ei sunt apostrofaţi de receptorii enervaţi: „Lasă vrăjeala, măi guralivule!” sau „El spune, el aude!”. Este de-a dreptul dramatic să bagi în seamă vorbele unui flecar. El face afirmaţii gratuite şi tendenţioase, în funcţie de „cum bate vântul” prin creierul lui contaminat de idei nefondate şi neargumentate. Aruncă-n „stânga şi-n dreapta” cu invective, batjocoreşte, laudă, subminează personalitatea, face „haz de necaz” şi ironizează fără milă. Receptorii se consolează cu vorbele: „Nu asculta ce vorbeşte, uită-te cine vorbeşte!”.
Trăim într-o lume uşor influenţabilă. Aceşti flecari ar trebui puşi la punct de angajatorii, care-i agreează în perimetrul firmelor sau instituţiilor publice. Ignoranţa este antitodul cel mai bun împotriva lor, iar poporul nu trebuie „să-şi aplece urechea” la vorbele acide „aruncate-n vânt”, care te pot induce în eroare atunci când trebuie să iei o decizie corectă. Flecarii pot fi recunoscuţi şi după proverbele: „Câinii latră, caravana trece; Câinele latră la lună toată noaptea şi luna nu-l ascultă niciodată”.
Dumitru Țimerman/ UZPR