Comitetul Executiv al FRF va decide săptămâna viitoare componența Ligii 2, dar și data de start a campionatului, probabil 29 august. Sunt șanse foarte mari, în ciuda faptului că nu a retrogradat nimeni și din Liga 3 au promovat 5 echipe, ca noul sezon să conțină același număr de cluburi cum s-a întâmplat și în 2019-2020, adică 20.

Din Liga 1 n-a mai retrogradat nimeni, iar UTA și FC Argeș au urcat în Liga 1. Apoi, dintre echipele de anul trecut, Daco-Getica și Snagov s-au retras. Celor 16 rămase li s-au adăugat cele 5 din Liga 3, însă una dintre cele 21 are șanse foarte mici să primească licența pentru participarea în al doilea eșalon. E vorba despre Pandurii, care figurează cu datorii în dosarul care se află în analiza Departamentului de licențiere de la Casa Fotbalului.

În plus, nici cei de la Pandurii nu sunt foarte încântați de ideea de a se înscrie într-un campionat în care ar avea de bifat nu mai puțin de 20 de deplasări, ceea ce ar presupune cheltuieli foarte mari.

38 de etape, aproape la fel ca în Liga 1

Deși sunt și alte cluburi, în afară de Pandurii, care și-ar dori o Liga 2 împărțită în două serii, tocmai pentru a nu fi nevoite să susțină deplasări lungi, FRF nu va da curs acestei idei și va rămâne la sistemul clasic, cel cu o singură serie. Care aproape sigur va avea 20 de echipe, iar modul de desfășurare va fi cel normal, fiecare va juca tur-retur cu fiecare. 

Vor fi 38 de etape, care practic se vor termina în același timp cu Liga 1: încep cu o săptămână mai târziu, dar Liga 2 va avea cu două etape mai puțin decât formațiile care vor fi în play-off și doar una sub nivelul pe care îl vor atinge cele 10 din play-out.

Cele 20 de echipe sigure de prezența în Liga 2

  1. Rapid 
  2. Petrolul 
  3. U Cluj 
  4. Farul 
  5. Mioveni 
  6. Turris Tr. Măgurele 
  7. U Craiova 1948 
  8. Metaloglobus 
  9. Gloria Buzău 
  10. Viitorul Târgu Jiu 
  11. Dunărea Călărași 
  12. Ripensia 
  13. CSM Reșița 
  14. Concordia Chiajna 
  15. Csikszereda 
  16. ASU Poli Timișoara 
  17. Aerostar Bacău 
  18. Unirea Slobozia 
  19. CSM Slatina 
  20. Comuna Recea

SISTEM COMPETIȚIONAL

  • primele două clasate vor promova direct în Liga 1 
  • ocupantele locurilor 3 și 4 vor susține baraj, tur-retur, cu echipele de pe locurile 13-14 din Liga 1 
  • ultimele 5 din clasament vor retrograda

Duelul generației ’70

Campionatul din Liga 2 va propune din nou, ca și în sezonul precedent, o pleiadă de antrenori cu nume importante, mai ales priviți din perspectiva a ceea ce au realizat în cariera de jucători. În Top 10 tehnicieni, marea majoritate provin din rândul celor născuți în anii ’70: de la Claudiu Niculescu la Iencsi, de la Viorel Moldovan la Trică sau de la Lincar la PeliciFalub și Ciprian Danciu, ultimul fiind pe banca echipei care și-a câștigat ultima accesul în liga secundă, surprinzătoarea Comuna Recea. 

Dintre veterani se remarcă Ilie Stan și Cristi Pustai, iar dintre cei mai tineri, fostul internațional Ianis Zicu, care are doar 36 de ani.

Continuarea pe gsp.ro