Mulți tineri din Balcani visează să trăiască și să lucreze în străinătate. Chiar dacă nu este neapărat un lucru rău, acest „exod al inteligenței”periclitează însuși viitorul regiunii, arată observatorii internaționali.
„Exodul” a devenit un refren trist în Balcani, scrie Janos Ammann, editor la EURACTIV.com.
„În mediul academic, acesta este un concept disputat, deoarece este doar un aspect al emigrării forței de muncă cu înaltă calificare. Dar această emigrare oferă și oportunități. O oportunitate evidentă este potențialul de câștiguri mai mari pentru migranții înșiși. Dar migranții beneficiază și țările lor în alte moduri, trimițând bani înapoi în țările lor de origine”.
Deși acest lucru poate fi adevărat în unele cazuri, nu toți migranții trimit bani acasă, iar multe remitențe provin de la membrii familiei din a doua, a treia și a patra generație din străinătate.
De exemplu, unele țări au cifre relativ scăzute, cum ar fi Macedonia de Nord non-UE cu 3,4% sau România, membră a UE, cu 3%. La nivelul mediu se află Serbia (7,3%) și Croația, membră a UE, cu 7,1%. Cifra este semnificativ mai mare în țările din afara UE, Muntenegru (12,6%), Kosovo (18,9%) și Albania (9,9%), în timp ce este de doar 1,4% în Bulgaria, care a aderat la bloc în 2007 și rămâne cel mai sărac membru al său.
Cât de extins este fenomenul? La începutul anilor 1990, mii de albanezi au părăsit țara spre Italia, Germania, SUA, Elveția și Grecia vecină. Există peste 4,5 milioane de albanezi în afara Albaniei, în timp ce au mai rămas în țară doar 2,8 milioane. Potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Albania ocupă locul patru la nivel global pentru emigrarea persoanelor cu înaltă calificare. Până la 83% dintre oameni doresc să plece, iar aproape jumătate încearcă în mod activ să solicite vize sau să caute un loc de muncă. ONU estimează că, dacă tendințele actuale continuă, populația Albaniei ar putea fi de doar 1,9 milioane până în 2100.
Tensiunea asupra economiei este deja resimțită. De asemenea, Albania are o problemă și cu azilul. Între 2010 și 2019, peste 193.000 de albanezi au solicitat azil în Uniunea Europeană, o parte semnificativă a populației de 2,8 milioane a țării candidată la UE.
O poveste similară este și în Serbia. Un sondaj al Consiliului Național al Tineretului din Serbia a constatat că 50% dintre tineri doresc să emigreze, iar 25% sunt în faza de planificare.
În Bosnia-Herțegovina vecină, datele din Sondajul Forței de Muncă din 2019 de la Agenția de Statistică au raportat că aproximativ 530.000 de persoane au părăsit țara între 2013 și 2019.
În multe cazuri, cei care pleacă renunță și la cetățenie. Zeljko Trkanjec, corespondentul EURACTIV pentru Bosnia-Herțegovina și Croația, a remarcat că de la sfârșitul războiului din 1995, aproape 85.000 de cetăței ai țării au făcut acest lucru. „Interesul principal al politicienilor este să-și păstreze pozițiile. Oamenii educați pleacă, așa că le este mai ușor să guverneze. Cei mai puțin educați au șanse mai mari să cedeze în fața retoricii naționaliste”, afirmă Trkanjec.
Croația a aderat la UE în 2013, dar oamenii au plecat ani la rând în masă pentru a căuta oportunități în străinătate. Din anii 1960, croații au muncit în mod regulat în Italia, Austria și Germania ca lucrători invitați înainte de a se întoarce acasă. Acest lucru s-a schimbat, însă, când Croația a aderat la UE. „Croația s-a confruntat cu un exod de oameni din momentul în care a devenit membră a UE. Mulți tineri pleacă cu întreaga lor familie, ceea ce este o mare problemă pentru demografie”, adaugă Trkanjec. În prezent se estimează că au plecat cel puțin 350.000 de croați, echivalentul a 9% din populație. Acest procent ar putea fi de până la 20% în ceea ce privește oamenii de pe piața muncii.
În Bulgaria, între 1990 și 2007, când țara a aderat la UE, aproximativ 60.000 de persoane plecau în fiecare an. Cifrele citate de Financial Times în 2018 sugerau că a fost în jur de 30.000de bulgari în fiecare an. „Bulgaria are o strategie în acest sens de câțiva ani, dar nu s-a făcut nimic. Impactul acestui exod a fost uriaș – de la o pierdere de investitori străini din cauza penuriei de forță de muncă la problemele pe termen lung cu creșterea economică”, punctează Trkanjec.
În România, cea mai mare țară din regiune, cu 19 milioane de locuitori, populația a scăzut de la căderea comunismului în 1989, iar acest lucru s-a accelerat după aderarea la UE, în 2007. Cifrele oficiale notează o scădere de aproximativ patru milioane de persoane între 1990 și sfârșitul anului 2020. Eurostat raportează că mai mult de o cincime din forța de muncă activă a țării trăiește într-o altă țară din UE – cea mai mare diasporă din Europa și a cincea ca mărime din lume, potrivit OCDE.
Potrivit Carnegie Europe, UE, în calitate de beneficiar principal al „exodului creierelor” din regiune, „ar trebui să ia în considerare politici „care abordează atât factorii de atragere, cât și obligarea națiunilor importatoare de forță de muncă să compenseze statele sursă pentru adevăratul cost al exportului de talente”.