◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.04.2024

Raport al Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului. Jurnalismul explicativ, cel mai apreciat tip de informare pentru publicul actual

Impactul persistent al unei pandemii, evenimente istorice, turbulența rețelelor sociale și criza costului vieții… Jurnalismul a avut un an 2022 plin de turbulențe. Cel mai recent raport „Jurnalism, Media, and Technology Trends and Predictions 2023” al Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului oferă o privire asupra a ceea ce poate aduce 2023.

Aproape jumătate (44%) din editorii și directorii generali de publicații de top chestionați în cadrul cercetării au încredere în perspectivele lor de afaceri în anul care abia a început. Dar, în timp ce trecerea știrilor la servicii la cerere și streaming este văzută ca o oportunitate – pentru radiodifuzori în special – pesimismul general provine din creșterea costurilor de publicare tipărită și din scăderea publicității. Multe decizii importante vor fi luate cu privire la titlurile tipărite. Alte publicații vor trebui să decidă care dintre edițiile lor merită păstrate. Asta nu înseamnă că publicațiile digital-first vor avea un parcurs ușor: BuzzFeed sau Morning Brew sunt pregătite să treacă la concedieri semnificative, scrie journalism.co.uk.

 

Focus pe abonamente și… păstrarea cititorilor

Două treimi dintre respondenții la chestionare s-au declarat încrezători în veniturile care vor veni de la cititori și jumătate anticipează o creștere a abonamentelor în 2023.

Patru din cinci sugerează, de asemenea, că abonamentele vor fi cea mai importantă sursă de venit (cu 6 puncte procentuale în creștere față de 2020), înaintea publicității grafice, în scădere. Marea provocare va fi păstrarea abonaților plătitori, deoarece cititorii continuă să se streseze cu privire la venitul lor. Mulți vor contracara această provocare prin oferte pentru studenți sau reduceri uimitoare, vor căuta, de asemenea, să convingă cititorii să rămână cu cereri și îndemnuri puternice sau să mărească serviciile incluse în abonamente, pentru a le face mai atractive.

Ultimii ani au fost plini de știri istorice, ceea ce a condus atât la creșterea interesului pentru știri, cât și la… evitarea știrilor. Acesta din urmă rămâne o bătaie de cap pentru editorii de știri: aproape trei sferturi (72%) sunt îngrijorați de apariția evitării selective a știrilor.

Pe de altă parte, sondajul a relevat că este limpede ce tip de jurnalism dorește publicul actual: jurnalismul explicativ (94%) și formatele de întrebări și răspunsuri (87%) sunt considerate pe scară largă eficiente pentru lupta cu evitarea știrilor, chiar înaintea jurnalismului de soluții (73%).

Majoritatea editorilor spun că se vor concentra pe podcasturi și alte materiale audio digitale (72%), buletine informative prin e-mail (69%) și video digitale (67 %) în acest an. Aceste formate se dovedesc mai ușor de distribuit pe noile rețele sociale și permit o legătură mai profundă cu publicul. (redacția UZPR)

Foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *