default-logo

MUNȚII SACRI AI DACILOR – Vf. Șureanu, Vf. lui Pătru, Vf. Poiana Muierii

Poporul dacic a trăit cu preponderență în zona montană a Carpaților. Acest fapt a fost subliniat de cei mai mulți autori greci sau romani care au scris despre daci.

Iată câteva astfel de texte…

În epoca lui Burebista și Deceneu:

„Muntele a fost socotit sfânt și s-a numit așa. I se zicea Kogaionon și la fel a fost și numele râului care curgea pe lângă el.” (Strabon / Geografia)

În epoca de după Burebista:

„Dacii trăiesc nedezlipiți de munți. De acolo, sub conducerea lui Cotiso obișnuiau să coboare și să pustiască ținuturile (romane), ori de câte ori Dunărea, înghețată de ger, își unea malurile.” (Florus / Războiul cu dacii).

În epoca lui Decebal:

Dacii… din munți, care conspiră împotriva noastră…” (Statius / Tebaida)

„Aceasta este clemența care acordă chattilor învinși un tratat plin de cruțare, care lasă dacilor muntele lor…” (Statius / Silvae)

„(Romanii) au ocupat munții întăriți și au găsit acolo armele, mașinile de război, precum și steagul luat de la Fuscus.” (Dio Cassius / Istoria romană)

Scopul materialului video pe care vi-l prezint este acela de a evidenția:

  • Cum au ajuns să fie considerați Vf. Șureanu, Vf. Pătru și Vf. Poiana Muierii ca MUNȚI SACRI;
  • Cum s-au desfășurat ritualurile de inițiere pe acești munți în secolele II-XIX e.n.

Esența ritualurilor de inițiere de la Sarmizegetusa Regia, Fețele Albe și din Templul Pleistoilor de pe Munții Rudele, Pustiosu și Meleia consta în transformarea SUFLETULUI în „PASĂRE”. Sufletul trebuia curățit și purificat pentru ca în momentul despărțirii de trup să se întoarcă cu bine în LUMEA ASTRALĂ, de unde a venit…

Dan Oltean
Departamentul de Istorie și Identitate

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*