Există printre noi oameni cărora nu li se aud pașii… Oameni a căror simplitate te face să te rușinezi. Care nu se laudă cu faptele lor. Oameni care și atunci când tac vorbesc. Pentru că chipul și faptele lor spun mai mult decât cuvintele. Aceștia știu să iubească sincer, și nu doar pe acei apropiați lor, dar pe toată lumea. Ochii lor sunt plini de blândețe, răbdare și bucurie. Și există oameni care pur și simplu nu pot iubi. Iubirea fiind prea mult pentru ei. Și atunci te întreb: de unde lipsa ei în inima lor, dacă au primit și ei aceeași dragoste de la părinți, frați, rude, prieteni. Dar între timp, pentru că n-au fost așa dintotdeauna, au învățat doar să absoarbă iubirea celorlalți, dar nu și s-o ofere.
De parcă acest sentiment i-ar încurca să fie fericiți. De aceea te doare să-i observi cum urăsc, urăsc fără niciun motiv. Urăsc binele, zâmbetul, bucuria, lumina. Și nu se pot identifica decât cu ura.
Care de multe ori nu trece niciodată. Totuși tind să cred că fiecare dintre noi, și cei buni, și cei răi, toți avem încă șanse. Și omul se poate vindeca de această maladie a urii, numai să vrea. Una dintre soluții ne-o dă un bătrân. Acesta, fiind păcălit la piață de un negustor, nu s-a supărat și nici nu s-a întors înapoi în târg să-i reproșeze ceva vânzătorului. Peste ani însă, acesta i-a bătut singur în poartă și a vrut să-și ceară iertare. Atunci bătrânul i-a zis:
– Nu-mi datorezi nimic. Eu te-am iertat de mult. Pietrele cu care mi-ai umplut atunci sacul în loc de legumele pe care ți le-am cerut le-am aruncat încă de atunci, dar tu le-ai purtat în sufletul tău toată viața!
Acest înțelept ne învață să-i iertăm și pe acei care ne mint, ne urăsc sau sunt incorecți cu noi, pentru că chiar dacă uneori bunătatea ori iubirea par îngenuncheate, acestea știu întotdeauna să învingă!
Doina DABIJA / UZPR