Folosirea mijloacelor limbii române diferă prin diferite particularități ale acesteia de la un vorbitor la altul, în domeniul crainicilor TV, și cu atât mai mult de la un ziarist la altul și de la un scriitor la alt scriitor, în formă scrisă. Deși ziariștii din toate domeniile mass-mediei, inclusiv scriitorii, recurg la același material lingvistic general, organizat de sistemul limbii române, aceștia îi dau o utilizare proprie în concordanță cu ideile și sentimentele care îi animă, precum și cu variatele împrejurări în care se găsesc. În aceste condiții fiecare ziarist și scriitor se caracterizează prin anumite “constante” ale felului său de a fi, sau de talentul său și bagajul de cunoștiințe pe care le are, și de a reacționa ( care alcătuiesc trăsăturile personalității lor), atitudinea sa de exprimare, în general, printr-un anumit mod de utilizare a resurselor limbii române, care-i pot defini felul de a gândi, de a aprecia pe cei cu care are contact și de a răspunde prin vorbit și scris la fenomenele din lumea înconjurătoare. Aducându-mi aminte de o zicală populară, pot afirma că noțiunea de individualitate stilistică se cuprinde în maxima: “Să-ți citesc articolul sau să te aud cum vorbești la microfon îți voi spune cine ești și ce talent ai.“ În linii mari individualitatea stilistică trebuie raportată la anumiți factori, relativi constanți, cuprinși în mijloacele de expresie ale unui vorbitor la TV și radio, ziarist și scriitor, mijloace care ne dau posibilitatea să deduce una sau mai multe trăsături proprii gândirii autorului și profilului său psihologic.
În general, analiza stilistică are în vedere într-o măsură mai mare decât cea lingvistică propriu-zisă limba română privită pe plan orizontal- axa sintagmatică- și pe plan vertical- axa paradigmatică, lectura verticală sau structurată. În acest sens face analiza Pierre Guiraud. Analiza stilistică, având ca obiect expresivitatea limbii în reportajele literare și jurnalistice în general, nu poate rămâne izolate, ci, pornind de la ele, este datoare să examineze structura stilistică în general, adică contextual mai întins sau mai puțin întins prin care un cuvânt, o sintagmă, o frază își dezvăluie semnificația reală atribuită de ziarist sau scriitor.
Al.Florin Țene / UZPR