default-logo

Familii de notorietate din Banat – FAMILIA MOCIONI

Această familie este venită din Macedonia și s-a, stabilit în Ungaria în secolul al XVIII-lea când a emigrat alături de alte familii macedonene. Ea reprezintă două ramuri: Ramura Mocioni de Foieni (Banat) și Ramura Mocioni de pe Valea Mureșului, județul Arad. Aceasta din urmă s-a instalat la Castelul Căpâlnaș, aici s-a scris un jurnal ,, Cartea de aur a familiei Mocioni din Căpâlnaș”.

 Membrii familiei au fost oameni învățați cu studiil la Budapesta, juriști, jurnaliști, scriitori. Au făcut și politică de calitate, astfel că,au ajuns  mari politicieni și chiar deputați în parlamentul de Budapesta și mai târziu de la București. Au avut relații de colaborare cu personalități marcante din Banat, Vicențiu Babeș, Coriolan Brediceanu, Valeriu Braniște etc.

Ultimul vlăstar al familie Ionel, se stinge din viață la 3 octombrie 1930. Sunt informații că se va reabilita Castelul Mocioni de la Foieni din județul Timiș, cu scopul de a intra în circuitul turistic.

Ne-am bucura desigur dacă această inițiativă v-a fi materializată a concluzionat, prof. Gheorghe Lungu în încheierea acestei expuneri inedite.

Ca de obicei în fiecare zi de luni la ora 12,oo la sediul din Timișoara, Complex Bastion, al Filialei ,,Valeriu Braniște” a UZPR, sub genericul ,,Familii de notorietate din Banat”,  ieri s-a prezentat, familia Mocioni. Au mai rostit alocuțiuni, Ion Medoia, Constantin Falcă, Sylvia Hârceagă, membri UZP Timiș. Moderator Dumitru BUȚOI.

15-02-2021 Timișoara

Adrian Bacoș / UZPR Timiș

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*