default-logo

O lansare cu… cântec. Grupul Ecoul aduce publicului un nou CD: „Prima iubire”

După o lungă așteptare, de peste patru decenii, Grupul Folk „Ecoul” din Reghin (Sorina Bloj, membru al UZPR, și Magdalena Finna/Puskas) și-a adunat o parte din nestematele sale într-un CD, sub un generic, „Prima iubire”, care a fost numele unui Festival de Poezie de Dragoste, inițiat în 2006, împreună cu Sorina Bloj (găzduit de Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu”, prima ediție în 6-8 decembrie), care s-a desfășurat împreună cu prima ediție a Festivalului de Național de Muzică Folk „Prima iubire”.
Fac aceste precizări, pentru a limpezi informații de tot felul apărute de-a lungul timpului.
Sigur, din punctul meu de vedere, poate că cel mai potrivit ar fi fost ca numele să fi rămas Grupul (folk) „Ecoul” (și nu „Duet Ecou”, cum apare pe afiș), așa cum el s-a numit de la început și cum a intrat în conștiința publică, mai ales că piesele incluse în album sunt ale acelei perioade în care… Grupul „Ecoul” se afirma în Cenaclul „Flacăra”.
Tot din respect față de adevăr, aș vrea să clarific împrejurările momentului 1981, care a deschis larg porțile afirmării Grupului „Ecoul”.
În noiembrie, la Galați se desfășura cea de a IV-a ediție a Festivalului de Muzică și Poezie „Baladele Dunării”. După ce în 1979 și 1980, am fost distins cu premiile revistei „Luceafărul” la acest Festival, pentru poezie, în 1981, am făcut parte din juriul Festivalului, din partea revistei de cultură „Echinox”, unde eram redactor / secretar general de redacție.
La folk, a fost o concurență mare, peste șaptezeci de participanți, la individual și grup.
Dacă la soliști individuali s-a detașat Mircea Boian (Sighişoara), distins cu Premiul I, la grupuri, am apreciat că Grupul „Ecoul” a fost mai bun decât Grupul „Poesis”, propus pentru locul I.
După jurizare, i-am cerut lui Adrian Păunescu să reasculte Grupul „Ecoul”, pentru că am considerat că acesta ar merita locul I. Culmea e că Adrian Păunescu a reacționat la sugestia mea și a cerut să vină Grupul „Ecoul”, pentru o nouă audiție. După care, mi-a spus, cu vocea sa gravă, baritonală: „Da, ai avut dreptate. Trece pe locul I”.
A fost recunoașterea care i-a adus implicit Grupului „Ecoul” includerea în Cenaclul „Flacăra” și participarea la turneele acestuia. Grupul „Poesis”, abia un an mai târziu a fost cooptat în Cenaclul „Flacăra”.
Recunosc, eram mândru de decizia lui Adrian Păunescu, care avea să pecetluiască destinul „Ecoului”, dar era și satisfacerea unui orgoliu personal – de un an mă mutasem în Târgu-Mureș și în felul acesta consideram ca pe o victorie impunerea/promovarea unor valori locale.
În timp, avea să se și confirme intuiția mea, Sorina Bloj devenind unul dintre partenerii cei mai importanți în multe dintre proiectele mele culturale.
Iar Sorina Bloj și-a depășit condiția de cantautoare, devenind și autorul mai multor volume de poezie și un manager destoinic, atât în fruntea Casei de Cultură a Tineretului „George Enescu”, cât și a Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin, fiind unul dintre animatorii culturali care i-au asigurat Reghinului pentru ani buni condiția de „oraș cultural”.
Recuperarea/restituirea unei opere muzicale prin CD-ul „Prima iubire” este dovada unei contribuții artistice meritorii, care trebuia să fie lăsată moștenire generațiilor tinere, dornice să se întâlnească cu trecutul, să se privească în oglindă, dar și să-și reconsidere rostul într-o lume care are nevoie de cultură poate mai mult decât altădată, decât în anii în care de elanurile cultural-artistice atârnau țurțurii ideologici.

Nicolae Băciuț

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*