default-logo

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus numărul refugiaților lumii la peste 100 milioane de oameni

Războiul din Ucraina a dus numărul refugiaților din întreaga lume la peste 100 de milioane de oameni, potrivit unui nou raport anual, intitulat „Tendințe globale”, al Agenției ONU pentru Refugiați, care sugerează că, până la sfârșitul anului 2021, numărul de persoane strămutate de război, violență, persecuție și abuzuri ale drepturilor omului a fost de 89,3 milioane, în creștere cu 8% față de un an mai devreme și cu mult peste dublul cifrei de acum 10 ani, informează EURACTIV.
De atunci, invazia rusă în Ucraina a provocat ceea ce UNHCR numește „cea mai rapidă și una dintre cele mai mari crize de strămutare forțată de la al Doilea Război Mondial” și a împins cifra peste pragul de 100 milioane de oameni. „Fie comunitatea internațională se unește pentru a lua măsuri pentru a aborda această tragedie umană, a rezolva conflictele și a găsi soluții de durată, fie această tendință teribilă va continua”, a declarat Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați, Filippo Grandi.
Peste 2,8 milioane de refugiați ucraineni au primit statut de protecție temporară de către țările UE, potrivit UNHCR. Ultimele estimări ale ONU sugerează că peste 13 milioane de oameni și-au părăsit casele de la începutul războiului din Ucraina, din 24 februarie, dintre care 4,9 milioane se află în țările vecine, în timp ce se crede că opt milioane de persoane au fost strămutate în interiorul țării. (redacția UZPR)

Foto: Wikipedia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.