CONVORBIRE CU MONICA HURDUBEI, PIANISTĂ ȘI PROFESOARĂ LA COLLEGE BAUBOIS, din  MONTREAL

MARTURII PE CLAPE DE PIAN

„Fără  muzică, viața  ar fi o greșeală” Fr.Nietzsche

  Vă   propunem  să  interpretați o partitură  personală în  cuvinte. Sunteți  o structură  artistică prin  excelență.Adică, trăiți  prin  și  pentru   muzică.Dăruiți mereu o stare bună , o beatitudine  celor care vă  ascultă. Coordonata  vieții dumneavoastră   este  alcătuită din…note muzicale. De  aceea, să  trecem direct la ..succese. Primele au fost  în  România, deși,aveați  mai puțin de 15 ani  când ați  emigrat  în Canada.VÂRSTA UNUI COPIL, ÎNSĂ CU LAURII PROFESIEI PE UMERI!

VERONICA BALAJ : – Despre  emoții  și stress, despre   bucurii  și   generozitatea dăruirii, despre  orgoliul   profesional este obligatoriu  să   amintim  când  vorbim  cu un artist. Cu atât mai mult  dacă   acesta este unu  lremarcabil, ca dumneavoastră. E un fel de puzzle interior, emoțional…Cum ni l-ați   descrie în format personal?

MONICA HURDUBEI : –Da este vorba de o sumedenie de stări.   Emoțiile de dinaintea concertului sunt diferite.Am  plăcere să le simt.Cum ar fi  fără emoții? Stress-ul l-am trăit   și  îl   trăiesc,dar  a   început  să  se diminueze. Știu să-l stăpânesc.

VERONICA BALAJ : – Ați declarat că vă place  Bach în mod special.Din punct de vedere  tehnic, interpretativ, ce presupune   în plus față  de alți  compozitori?

 MONICA HURDUBEI : – . Da, Bach este   compozitorul meu preferat din toate punctele de vedere. Nu cunosc  mulți  artiști  cărora  să le placă  această   epocă.În muzica sa, stil baroc,  epoca lui Bach,  adaugă la contre-point și  polimelodie   elemente discursive și   raționale, ca frazele   muzicale  punctate atât de comune la Bach. …unul  din  muzicienii  și   compozitorii  cei mai mari ai lumii. El are o profunzime, o maturitate   și o expresivitate aparte și a reușit prin   compozițiile lui să   transmită   aceste mari emoții muzicale.

 VERONICA BALAJ : – V-aș   ruga  să   reluați   comparația pe care  ați mai făcut-o, la solicitarea   presei, între  școala   românească  și  cea canadiană.a  Ați   avut  șansa   să  studiați   temeinic   în   ambele  țări.

MONICA HURDUBEI : – . Da, am  studiat  în   ambele  țări și  am  avut parte de profesori foarte buni. În  România  mi-am   dezvoltat    tehnica pianistică. Se studia   foarte  serios, nu știu    dacă la momentul de față mai este la fel.  Cred că da.Țin   minte  că nu lipseau  cele 4-5 ore de studiu   zilnic, de la vârsta de 7 ani. Ajungând  aici   la 15 ani, a fost un șoc, profesorii nu mai erau la fel de stricți  ca în  România. Dar eu cu  baza  pe care o construisem  acolo, și   continuând  tot  cu  munca de 4-5 ore pe  zi,am   reușit  să  ajung  foarte  departe și aici. Diferența  dintre  România și Canada este că  în   România   eram  tot   timpul   împinsă de către  profesor, pe   când   aici nu mă  stimula   nimeni.Dacă nu voiam, nu studiam.

VERONICA BALAJ : – Relaționarea  cu    elevii   cărora le predați   pianul se bazează  tot  pe  pasiune, dăruire, exigență   desigur…Între    profesorul care sunteți  și   interpreta de pe  scenă, există  diferențe ?

 MONICA HURDUBEI : – Nu există  diferență. Sunt la fel  de exigentă și ca profesor,și ca interpret, dar dincolo de această  exigență   reușesc   să le transmit copiilor  pasiunea mea pentru pian. Și, înspre   marea mea bucurie, am  elevi care termină secondair-ul  și care vin să-mi  spună    că  vor  să continue mai departe  studiile de pian.

 VERONICA BALAJ : – Să ne imaginăm  că  suntem  împreună  cu  dumneavoastră la primirea celui mai important premiu. Care ar fi detaliile?

 MONICA HURDUBEI : – . Am câștigat totdeauna mari premii  pentru   că mi le doream   înainte, iar după  câștigarea   premiului, nu puteam   să  fiu  decât   fericită   și  în   același   timp   modestă,gândindu-mă la toată  munca     depusă.

 VERONICA BALAJ : – Beethoven, Rossini, Bizet, Chopin, Bach….În concerte.Cât  durează   pregătirea  unui concert?

 MONICA HURDUBEI : – Un an de muncă  zilnică a câte   4-5 ore pentru  un concert de o oră.

VERONICA BALAJ: – Ce reprezintă  pentru   dumneavoastră  pianul? Comparabil cu o persoană? Sau, cu un obiect pe care îl aveți în posesie ?

MONICA HURDUBEI—Face parte din viața  mea. Mai mult decât vestimentația. Nu cred că se poate face o comparație. La propriu,pianul este un obiect, iar  personal, pentru mine este ca un  suflet. Pentru mine pianul este instrumentul prin care îmi pot exprima și   comunica  sentimentele. Când   am o stare de spirit proastă,  mă duc și   cânt  la pian și   dintr-o dată   starea mea se schimbă. Sigur pot spune  că pianul  este prietenul meu. Special.

 VERONICA BALAJ : – Cel mai greu concert  aici , in Montreal…

  MONICA HURDUBEI : – Pentru mine, dintr-un anume punct ,toate  concertele  au câteva puncte dificile.Asta la început.Apoi, exersez și repet, repet,   le pregătesc   cu   multă   seriozitate. Îmi place să cred că am șansa să mă perfecționez, să capăt   experiență   și devin mai exigentă   cu mine însămi, de la un concert la altul.În muzică nu putem merge pe întâmplare. Orice întâlnire cu publicul  presupune  multă  muncă.

VERONICA BALAJ : – Aveți contracte anuale  în   spectacole  care sosesc aici, după cum am văzut că se întâmplă, vin  mai din toată lumea. Cum funcționează inter-relaționarea   cu   lumea   muzicală   străină??

 MONICA HURDUBEI : – Impresarul  meu, MAMA, încearcă  să  stabilească   aceste contacte cu   lumea internațională.Este nevoie de  multă pricepere.Este concurență mare.Și cum sunt mulți artiști străini, din China până în Europa sau SUA, trebuie să fii la înălțime ca să fii  pe scenă cu ei. Eu am multe concerte pe care le susțin de  una singură.

 VERONICA BALAJ : –  De când  nu ați   mai concertat  în  România?

 MONICA HURDUBEI : – Din 2007,când   am  avut un concert la sala Dales  din   București.

VERONICA BALAJ: – Montreal, orașul   festivalurilor culturale și nu numai,totodată  oraș   economic   prosper, are și  mulțime de melomani.   Eset greu de procurat un bilet?. Este ca în cazul spectacolelor de operă când acestea se vând cu șase luni înainte ?

MONICA HURDUBEI : – Uneori da,  este anevoios .Lumea melomanilor știe cum să se orienteze, se informează din timp, ca să  poți intra în   adevărata  lume  a melomanilor trebuie să ai și  bani. Sunt asociații, unii donează sume frumoase pentru a  face parte din cluburile avizate muzical,  abonamente …  Totul se învârte  în  jurul   banului; ai banul, răzbești, nu ai, e greu. Cât  despre săli, sigur,există  foarte   multe, depinde totul de ce  îți  poți  permite.

VERONICA BALAJ : – Fiecare concert își are o istorie  a sa. Ne-ar  face plăcere o amintire  în  acest sens…                                                                                                                           

MONICA HURDUBEI : – Ultimul  meu concert  a fost  o redescoperire a puterii mele de-a exprima muzica. Publicul a simțit și el asta. A fost  concertul la care nu am  avut stress, eram foarte sigură pe mine  și mi-am zis, iată că mă apropii de maturitatea  artistică.Aplauzele spun multe…

VERONICA BALAJ : – Sunteți răsfățată de presa  de specialitate  din   Montreal?  Sau, de ce nu, din  Canada  ?

MONICA HURDUBEI : – N-aș  putea  spune că mă simt  răsfățată de presă, dar am  început  să  fiu   băgată  în  seamă  în urma   concertelor  susținute. Revistele de specialitate sunt foarte pretențioase, te primesc  greu, doar când ești foarte valoros..În ziarele din Montreal, da , sunt prezentată adesea,Menționez, ziarul Accent de Montreal.

VERONICA BALAJ : – Mai concertați și în Europa.. ?  Mă  refer în  special la Franța unde ați mai fost pe scenă…

 MONICA HURDUBEI: – Cred ca da, intr-un viitor  apropiat.Am  o invitație, sper să se finalizeze cu bine.

VERONICA BALAJ : – Vă  dorim  multe  succese, flori și   aplauze!

Veronica Balaj / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.