default-logo

Victimele și impostura oficială

Raisa, fetița de 11 ani a cărei viață a fost curmată fulgerător pe trecerea de pietoni de un agent de poliție ce avea două luni de pregătire la activ și Nicolae, șoferul de maxi-taxi din Bolintin-Vale ucis cu o piatră (pavelă), ca-n epoca din care se pare că-și trage esența criminalul, ce sfidează de după gratii, cerând să fie eliberat (știe el ce știe, probabil), își dorm somnul de veci în cimitirele în care au fost înmormântați. Plânși de părinți, familii, rude, conduși pe ultimul drum de sute de oameni întristați și revoltați de tot ceea ce le-a fost dat să trăiască, de crimele pe care autorități și oficiali, la vedere ori în penumbră, fac tot ce se poate ca să le diminueze impactul ori, și nu ar fi pentru prima oară, să le mușamalizeze. Doar cei dragi și cerul plumburiu de iarnă rămân împovărați de durere și suferință pentru plecarea a două suflete nevinovate, care nu au avut vreo altă vină decât aceea a unui comportament civic corect și de a se fi aflat într-un moment nepotrivit, în locul nepotrivit. Noroc, ca de fiecare dată, cu presa, care s-a mobilizat exemplar și a scotocit prin cotloanele poliției și ale puterii, ca să facă lumină.

Dacă în privința celor două fetițe prietene, cealaltă fiind la spital cu răni grave, accidentată pe aceeași trecere de pietoni, mai- marii Poliției au făcut slalom să deruteze, să povoace confuzii sau să arunce un văl de ceață, în cazul de la Bolintin-Vale au ieșit la iveală practici incriminatorii neștiute, dar bănuite de localnici: cârdășia, complicitățile dubioase ale autorităților și ale poliției locale cu interlopii care l-ar fi votat în număr mare pe primarul în funcție; toleranța de care aceștia dau dovadă față de clanurile mafiote locale (printre altele, nerespectarea unei hotărâri judecătorești de a le demola un imobil), ce terorizează și bagă spaima în cetățenii localității.

După zile de așteptare a unei opinii autorizate, în sfârșit, azi a binevoit mai-marele Ministerului Afacerilor Interne, Lucian Bode, să iasă într-o conferință de presă. Oficialul a apărut în fața jurnaliștilor ca să le ceară, formal, scuze familiilor îndoliate, la câteva zile distanță de la cele două tragedii. În fapt, el însuși și-a arogat poziția de victimă a unui„sistem putred care s-a șubrezit de la an la an” din cauza politicienilor, el excluzându-se din categorie și pe care acum trebuie să-l însănătoșească prin dispunerea unui plan de măsuri. Un noian de vorbe gogonate, rostite fără teamă de ridicol, de carete umflă râsul, dacă nu ți-ar da lacrimile de atâta lipsă de empatie și umanism, de fugă de răspundere, de neasumarea unei situații pe cât de tragice, pe atât de des întâlnită în activitatea milițienilor. Emil Cioran spunea despre omul politic că acesta renunță la conștiință. În cazul de față, nu poți să nu te întrebi dacă dumnealui a avut-o vreodată? Nimic concret, faptic, la nivel de soluții rapide, necesare, eficiente… Doar înșiruiri fantasmagorice, cum ar fi aceea a întocmirii unei liste cu nereguli descoperite la nivelul tuturor inspectoratelor teritoriale de poliție, de parcă ieri ar fi fost numit în funcție.Și din nou vorbe, vorbe, vorbe! O demagogie găunoasă, demnă de tipul de politician nul, care n-a învățat, în toți acești ani de democrație originală, decât cărările din penumbra culiselor puterii, prin care se poate acceade fără opreliști, la demnități și funcții înalte. Pe care le-a și obținut, dar de care nu s-a dovedit a fi demn, neavând nici pregătire, nici competență, nici măcar onestitate. Doar aroganță și dorință personală de a se situa cât mai sus în ierarhia socială. Domnul Bode se comportă cu siguranța celui ce crede că i se cuvin toate, pentru că se integrează perfect fenomenului de impostură ce domină, de multă vreme, clasa politică, puterea la cel mai înalt nivel, în România. Domnia sa nu are vreun sentiment de vină, nu e culpabil nici acum, cum nu a fost nici în cazurile în care au fost omorâți oameni nevinovați, iar poliția se afla la ușă, ori la câțiva metri distanță de drama acelor sărmani. Să ne amintimdoar de tragedia de la Onești. Găsind că pentru toate dramele și tragediile ce au avut loc de când Poliția Română se află sub oblăduirea sa, cea mai bună măsură punitivă,aplicată celui vinovat, este schimbarea locului de muncă, ori a unei funcții de conducere cu alta similară.

Manifestarea unor astfel de atitudini a multora dintre cei cu rang de ministru, ori înregimentați în aceste structuri de forță, dar care se bucură de privilegii financiare și materiale importante (vezi pensionarea din sistem cu sume fabuloase, la o vârstă când alții, după ani de studii serioase, abia reușesc să-și găsească un loc de muncă) continuă să te neliniștească și să te determine să-ți pui întrebări de felul: mai poate avea cetățeanul încredere în organele de ordine ale statului? Cât de corectă va fi încadrarea faptei celor vinovați în cazurile de față? Cât va mai fi tolerată această „frăție” dintre unii polițiști și interlopi? Cât de sigură mai este existența cetățeanului onest într-o lume atât de contorsionată fizic și moral?

Ne-au trebuit ani de zile să înțelegem că trăim într-un stat diluat până la dispariția instituțiilor sale, ori aneantizarea lor și că suntem la cheremul întâmplării. Ne-am amăgit mereu crezând că se poate viețui într-o nădejde și că nu e totul pierdut. Oare așa să fie, când realitatea destramă iluzia la fiecare pas?

Maria Vesa Aursulesei

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*