default-logo

Seratele „Eminescu, jurnalistul”, sub semnul lui… Caragiale

Prima ieșire la rampă în anul 2022 a Teatrului NostruM, înființat de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, a adus în fața publicului un spectacol plin de emoție și bucurie, jucat în spirit caragialesc – „MONŞER, SE MAI POATE GLUMI?”
Invitată de onoare a fost fermecătoarea soprană Arlinda Morava, acompaniată la pian de Adriana Alexandra. Trupa teatrului s-a bucurat şi de prezența pianistei Adina Cocargeanu, de la Teatrul Național de Operetă.
Mesajul artistic a adus cu talent și pasiune, în prim-plan, lumea lui Caragiale elogiată prin poeziile sale și scenete.
Evenimentul, organizat sub cupola „Seratelor Eminescu, jurnalistul”, a avut parte și de un eseu adus în fața spectatorilor de dna Loreta Popa, PR specialist la Muzeul Național al Literaturii Române, despre complexitatea ziaristului Caragiale.
Prezenți la acest moment memorabil au fost Lavinia Șandru, actriţele Theodora Stanciu și Doina Ghițescu, Ovidiu Zanfir, Sorin Stanciu (președintele UZPR), Mădălina Corina Diaconu (Secretar general al UZPR), Teodora Marin şi Nicolae Vasile!

Lume, lume… Da, Monşer, se mai poate glumi!
Felicitări tuturor celor prezenți!

Claudia Motea

Despre autor

Articole asemănătoare

  1. l.c. Reply

    FELICITĂRI!

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.