◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro26.04.2024

ȘEDINȚA CONSILIULUI NAȚIONAL AL MINORITĂȚII NAȚIONALE ROMÂNE DIN SERBIA

Daniel Magdu este noul preşedinte al Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române, deoarece dr. Ion Omoran a demisionat din motive personale. În calitate de  preşedinte al Consiliului Executiv a fost aleasă prof. Rodica Almăjan. De pe ordinea de zi a fost retras punctul  referitor la înființarea unei noi orchestre a Consiliului Național Român.

Pe data de 14 august, la Casa „Butoarcă” din Vârșeț a avut loc o ședință de cinci ore a Consiliului Naţional Român. Au fost dezbătute și aprobate cu majoritatea voturilor șapte puncte din  zece, câte care au fost pe ordinea de zi.

De la bun început, opoziția și-a exprimat indignarea și nemulțumirea pentru faptul că în procesul-verbal de la ședința anterioară există foarte multe scăpări. Expunerile le-au fost interpretate greșit, numele sunt eronate, astfel că au cerut efectuarea  modificărilor necesare. Punctele: Implementarea drepturilor minorității naționale române în domeniul uzului oficial al limbii și al grafiei – inscripționarea localităților românești și Informația cu privire la procesul de retrocedare a clădirii „Luceafărul”, Implementarea drepturilor  Consiliului Național Român cu privire la gestionarea instituțiilor de interes major din domeniul învățănântului și culturii și Informația referitoare la alegerea membrilor Consiliului Republican pentru Cultură, propuse de Marcel Drăgan, nu au fost introduse pe ordinea de zi.

După alegerea lui Daniel Magdu în calitate de  președinte al Consiliului Național Român, vicepreședintele Ion Magda i-a urat succes: „Am avut o comunicare destul de corectă și cred că o vom îmbunătăți în perioada ce urmează. Rugămintea mea față de Daniel este să comunicăm cu toți membrii Consiliului și să ajungem la un numitor comun în interesul românilor”.

După dezbateri aprige, Consiliul Național Român a adoptat Raportul Revizorului pentru anul 2018, Decizia pentru transferarea competenței Consiliului Național spre Consiliul Executiv și Verificarea deciziilor adoptate de Consiliul Executiv în perioada dintre două ședințe ale Consiliului Național Român. Opoziția, nemulțumită de unele hotărâri referitoare  la Regulamentul pentru organizarea și clasificarea posturilor de muncă, a părăsit  ședința.

Din lipsă de cvorum, punctele referitoare la Regulamentul pentru organizarea și clasificarea posturilor de muncă la C.N.M.N.R și Adoptarea Regulamentului pentru folosirea vehiculelor particulare în scop oficial și a vehiculului Consiliului vor fi dezbătute la o proximă ședință, care va fi stabilită ulterior.

Mariana STRATULAT

libertatea.rs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *