Dragelor, Dragilor, iertare că mă adresez la plural, însă în chestiune este o problemă care ne interesează pe noi toți, ca iubitori de literatură, cultură, națiune etc. Fapt este că, după trei luni de refacere a sănătății (căci am trecut printr-o grea cumpănă…), sfătuindu-mă și cu câțiva prieteni de suflet, m-am hotărât să reiau lupta pentru Proiectul meu cultural privind punerea unei plăci memoriale cu cei 120 scriitori care au combătut în Primul Război Mondial, care nouă ne-a adus Marea Unire de la 1918. Chiar astăzi am postat din nou pe-al meu blog Lista celor 120 scriitori, dintre care 37 au plătit cu viața, mulți alții fiind răniți, mutilați, luați prizonieri etc. Lista se află și pe site-ul Uniunii, însă acolo lipsesc chiar scriitorii căzuți în luptă… Oricum, Uniunea noastră, căreia i-am prezentat Proiectul, a declarat că nu îl poate susține financiar…
Am luat deci hotărârea să deschid o Listă de subscripție pentru strângerea fondurilor necesare fixării plăcii memoriale – este vorba de cca 20.000 lei. Mă adresez în primul rând Dvs. (” cei o sută, cei o sută”, vorba lui Labiș…), ca prieteni și onești condeieri, dar prin Domniile voastre sper ca inițiativa să fie cunoscută și de alți actanți ai vieții noastre literare-culturale. Intenționez ca în zilele Crăciunului să postez pe acest blog ilazu. Blogspot.com o primă listă cu numele celor care doresc să contribuie la acest gest de demnitate. Vă rog ca în zilele ce urmează să mă anunțați prin e-mail dacă doriți să contribuiți – și care este suma pe care o donați – Lista pornește de la suma de 100 lei, dar contribuția poate fi mai mare, așa după cum deja mi-au notificat câțiva confrați de condei. Personal voi contribui cu suma de 2.000 lei, iar Lidia Lazu cu 1.000 Lei.
Devotat, Ion Lazu