Cărți noi ale jurnaliștilor mureșeni

 ”Poezia lui Nicolae Băciuț”, Editura Vatra veche 2021

 Este riscant să pătrunzi în „lumea” echinoxistă, a unei generații în dialog cu „spiritul” poeziei. Poezia e determinare între „raționament și sentiment”. „Profunzimea poessisului” trebuie demonstrată prin analiză și interpretare. Ne vom îngădui un „popas” literar în „orizontul” livresc al poetului care „stă la taclale cu Dumnezeu” adeseori, alteori de „mână cu Dumnezeu” aduce poemul în punctul de „metamorfozare” a sublimului, într-o „geometrie” a gândului filozofat, construind o Ars Poetica. 

Nicolae Băciuț, echinoxist, ieșit din „tiparele” vremurilor sale, cultivă în exercițiu livresc „meta-poezia” la un nivel despre care Steinhardt spune: „Am găsit cu bucurie şi nu fără emoţie la Nicolae Băciuţ, una din marile obsesii ale poeziei din vremea tinereților mele: ideea poemului ca operă impecabilă, ca ideal absolut, unic, suprem, a tot îmbărbător şi a tot biruitor al oricărui cutează să scrie versuri.” (Tribuna, 1986)

Cititorul de poezie, după o relectură a poemelor lui Nicolae Băciuț, va  constata că „școala” echinoxistă și „întemeietorii” ei, ne referim aici, printre alții, la Rilke, Rimbaud, Trakl, Pavese, Hölderlin, Whitman sau T. S. Elliot, au avut rol de chintesență lirică, după cum Petru Poantă remarcă, la modul unei relații genuine față de echinoxiști: „Adevărul e că poeţii reprezentativi ai acestei generaţii, Marta Petreu, Ion Mureşan, Mircea Petean, Dumitru Chioaru, Ruxandra Cesereanu, Virgil Mihaiu, Nicolae Băciuţ, Virgil Leon, Ioan Milea, Augustin Pop, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, nu pot fi «descrişi» decât parţial şi la nivelul unor «tehnici» prin poetica postmodernismului, însă tot atât de adevărat e că nu mai scriu ca predecesorii lor.” (Efectul „Echinox” sau despre echilibru, Editura Biblioteca Apostrof, 2003, p. 159).

O poetică a „profunzimilor”, într-o manieră a singularității expresiei emoționale, radiază fulgurant enigme ale revărsării „sacrului în profan”, o dualitate a existențialului ființei. Cornel Munteanu afirmă despre acest „misterium fascinans” al poeticii lui Nicolae Băciuț: „În postura unei poezii de stare estetică, ea îşi arogă dreptul de locuire în perimetrul pe care şi-l rotunjeşte din mers, fără clauza limitelor, un perimetru neutru, dar al sinelui său poetic. În el încape toată aventura lirică în care s-a lăsat purtat, ca o ofrandă feciorelnică, poetul dezmierdat al memoriei zăpezii” (Solstiţiu, 1990). Și, da, alături de Mircea Ivănescu și „Vorbe, vorbe, vorbe…”, Nicolae Băciuț aduce imaginea hieratică a  zăpezii „tăcute”, a „raiului” de cuvinte, cu „Anotimpuri” surprinse în edificiul poematic, cu accente botticelliene, într-un „dincolo de vedere”.

Despre Nicolae Băciuț, Ion Pop (unul dintre personalitățile marcante ale vremii, alături de Cezar Ivănescu, Cornel Moraru, Gheorghe Grigurcu, N. Steinhardt, C. Pricop, Traian T. Coşovei, Gabriel Rusu, Zaharia Sângeorzan, Constanţa Buzea, Bucur Demetrian, Cristian Livescu, Iulian Boldea, Rodica Berariu Drăghincescu, Gabriel Rusu, Eugen Simion, Al. Cistelecan, Ioan Milea, Cornel Munteanu, Petru Scutelnicu, Cristian Stamatoiu, Al. Pintescu, Alexandru Pleşcan, Alina Cuceu, Cristian Stamatoiu, Viorel Chirilă, Adriana Cean, Bianca Bogdan, I. S. Moişa, M. Piştănilă, Lucian Vasiliu, Mariana Cristescu, Ştefan Melancu, Ştefan Covrig, Ion Şeuleanu, Alex. Ştefănescu, Mariana Cristescu, Dumitru Titus Popa, Radu G. Ţeposu, Gheorghe Crăciun, Romeo Soare, Valeriu Bârgău, Ana Cosma, Tit Liviu Pop, Petru Poantă, Mioara Kozak, Răzvan Ducan, și mulți alții, care scriu în nenumărate rânduri despre tehnica exersată de poet) notează: „Poezia sa atestă de pe acum o remarcabilă putere de invenţie metaforică, de conturare a unei atmosfere de notaţii adesea totale, uzând de o anume violenţă a concretului, menită să reprime, alături de comentariul ironic şi autoironic, pornirile sentimentale.” (Slast, 1982)

Scriitorul și poetul Nicolae Băciuț, filologul, și-a propus dintotdeauna „o bună întâlnire cu lumea”; valorifică în versuri „alese” aceste „întâlniri” spirituale, le dă „formă” și „expresie”, emoție și ardență; deschide un portal către „lumile” reveriei , împăcând „realul” cu „irealul” într-un „dans” al corporalității cuvântului creator, în Numitul „tainelor de sus” față de care poetul se apropie cu „vină și răspundere”; trece „vămi” nebănuite și oferă cititorului „tăgadă din iubire”, ori  cum spune Cezar Ivănescu: „Nicolae Băciuţ e unul dintre rarii poeţi care (pe urmele lui Nichita Stănescu) dematerializează, dezîncarnează cuvântul dintr-o tentaţie absolutorie: poezia sa pare scrisă într-o purificată stare de rasă, transmiţând continuu o jubilaţie a gândului autarhic (…).” (Luceafărul, 1983).

Voci ale exegezei au demonstrat că Nicolae Băciuț este poetul „cuvântului care înnoiește și înnobilează” ființă și „destine” literare. Meditațiile filozofice asupra profunzimilor lumii „create”, înalță picturalul livresc la rang de „sacralitate” senzorială. El este un plăsmuitor de imagini diafane în dinamismul rezonanței cu „sinele-Sine” și cu o mereu „întoarcere” la elementele „numinosului”. O Poetică a rezonanței unui „dincolo”, a unui „aproape-departe”, „acolo-aici”, „afară-înăuntru” este tehnica scrierii poetului. Și nici nu se poate altfel. Iulian Boldea afirmă, referitor la „formația” poetului echinoxist: „Grav şi melancolic, geometru abstract al trăirilor, de un senzualism rece, uşor livresc al versurilor, Nicolae Băciuţ se înscrie, prin formulă şi tematică, în cea mai bună tradiţie a poeziei echinoxiste”. (Ambasador, 1997).

Complexitatea profesionalismului redactorului, eseistului și publicistului Nicolae Băciuț, are erudiția „educatorului” în estetica „unui mai profund ca sine”, o solidaritate cu „lumea” în care „locuim poetic”, sau măcar ar trebui. Susținător al valorilor culturale românești „fără frontiere”, întreaga Artă livrescă a Maestrului, un intelectual plurivalent, înseamnă „la consience d`émervéillement”.  În cuvinte puține, ne oprim aici, în modestia unui Laudatio, dar în vrednicia poessisului, cu bucuria de a pune, la temelia scriiturii, timida mulțumire a unei „onorante întâlniri” cu formatorul de „crezuri” literare – Nicolae Băciuț.

Cristina Sava